Monday, February 27, 2017

Halong Bay - La pomul laudat?

Oare or fi multi cei care merg in Vietnam si nu ajung in Halong Bay? 

Probabil ca nu.

Halong Bay este (cred eu) cea mai cunoscuta destinatie din Vietnam. 

E fotografia pe care, vrei nu vrei, o sa o vezi de fiecare data cand se face publicitate tarii.

E genul ala de destinatie pe care o vezi laudata de atatea ori incat o pui cat ai clipi in Bucket list. 

E destinatia neaparat  de vazut intr-o viata - zic multi.

Pentru noi Halong Bay a fost clar destinatie din categoria "La pomul laudat sa nu te duci cu sacul". Nu ma intelegeti gresit: nu e urat si nu e de evitat. Dar nu e "de povestit la nepoti". Si nici nu e printre primele lucruri pe care le-as recomanda cuiva. Si va ziceam ca asta e de fapt definitia Vietnamului pentru noi - frumos dar nu sa te dea cu rotile in sus. Deci nici o surpriza aici. 

Dar pentru ca stiu o gramada oameni care considera Halong Bay-ul raiul pe pamant o sa va invit sa nu luati numai parerea mea in seama. Cititi parerile altora, vorbiti cu altii, vedeti daca va face cu ochiul ori ba. Ce nu-mi place mie nu e neaparat ce nu-ti place tie.

Asa ca o sa ma ocup numai cu datul de detalii organizatorice. Poate va foloseste.

Cand sa mergi?

Sfatul este sa mergi in nordul Vietnamului cand sunt lunile noastre de vara. Cica atunci e cel mai bine. Dar am vazut persoane care au fost in Halong Bay si vara si iarna si primavara si tot nu au avut vreme buna. Pentru ca adevarul e ca vremea prin golf este destul de capricioasa. Ai nevoie de o mare doza de noroc ca sa ai soare si vizibilitate buna.

Noi am fost in primele zile din ianuarie. Si am stat cu inima cat un purice sa fie vremea ok. Si cand am aterizat in Hanoi m-am pleostit de tot. Era ceata rau de tot. Si deja ma gandeam ca nu o sa vedem nimic. Pe drum spre Halong tot la fel - ceata. Dar odata ajunsi pe barca mi-am dat seama ca e chiar ok. Era un pic ceata dar totusi vizibilitatea era buna. Nu vedeai la infinit si doi metri mai departe dar vedeai bine. Soare toata ziua, temperaturi peste 28 de grade si fara pic de ploaie. Am avut noroc deci.

Cum ajungi in Halong Bay?

Halong City nu are (inca) aeroport asa ca in cele mai multe cazuri baza ta de plecare va fi Hanoi. 
De acolo se merge cu autocarul sau microbuzul si drumul dureaza de iti blestemi zilele: 5-6 ore. Dar daca trebuie, trebuie.

Turul

In Hanoi sunt sute de agentii care ofera tururi in Halong Bay. Sute. Cu preturi pentru toate buzunarele dar si cu organizare si calitate ce variaza de la o coaja de barca la unele unde chiar s-ar putea sa iti placa.

Turul contine transferul din Hanoi pana in Halong City si retur, cazarea pe barca, mancarea, apa si ceva activitati, cum ar fi: mersul cu kayakul, mancat pe plaja, vizitat un sat plutitor, vizitat vreo pestera, pseudo-curs de gatit etc etc etc.

Noi am mers cu Indochina Junk care are cele mai bune reviewuri pe tripadvisor. Am platit de trei ori mai mult decat ce am vazut in oras ca sa fim siguri ca vom avea conditii bune si la sfarsit nu a fost deloc pe cat de bine ne asteptam sa fie. Am fost dezamagiti deci nu ii recomandam. Veneam de pe un alt vas in Thailanda care era descris drept "basic" si unde am fost tratati regeste la unul descris ca fiind de lux si unde ne-am simtit ca si cum am fi deranjat. 

Cautati cu foarte multa atentie si sperati sa aveti noroc. Ca noi desi am cautat cu atentie tot nu am fost multumiti. 

Cate zile?

Fiind Vietnam, ai oferte pentru orice. :) Poti sa mergi doar pentru o zi sau sa stai o noaptea sau doua sau mai mult. 

Un tur de o zi este nebunie. Practic stai o zi intreaga pe drum dus-intors din Hanoi pentru vreo ora-doua in Halong Bay. Nu as face asta nici batuta.
Sfatul meu este sa luati ceva minim pentru o noapte. De preferat doua nopti. Vezi destul si nu este deloc obositor.

Pentru ca trebuie sa tii minte ca un tur de doua nopti are sub 48 de ore de stat efectiv pe barca. Pleci in prima zi dimineata din Hanoi, te opresti pe drum la masa si te imbarci pe la 13-14. Iar in ultima zi la 11 dimineata esti deja langa port sa te debarce.

Mai mult de doua nopti cred ca e insa plictisitor. Mai ales ca distantele pe care le fac cu barca nu sunt asa mari. Firma de la care ei turul o sa iti prezinte o harta cat o planeta dar uita sa iti zica si scala :) Noi din nefericire avem ceasuri cu gps. Asa ca am vazut care sunt distanetele alea uimitoare de croaziera :) 2 km cu kayakul, 6 km cu barca si cam atat. Ambele nopti le-am stat in acelasi loc si ne-am invartit in zilele alea nitel in jurul lui. Deja recunosteam stancile. Spre disperarea ghidului care incerca sa ma convinga ca e alt loc. A renuntat cand i-am aratat traseul pe gps. 

Am auzit niste zvonuri (poate confirma sau infirma cineva) ca guvernul ar vrea sa interzica croazierele in care stai peste noapte in golf. Iar asta va schimba complet situatia. Halong City cred ca va deveni peste noapte un loc extrem de turistic in care stau oamenii cateva nopti ca sa prinda o zi intreaga de croaziera.  Vom vedea...

Pretul 

In Hanoi o sa gasesti tururi de doua nopti/trei zile incepand de la 99 de dolari de persoana. Dar nu stiu ce primeste de banii astia. Adica programul prezentat de ei va fi la fel indiferent de companie si indiferent de buget. Ce primesti in realitate cred ca difera foarte mult. Sincera sa fiu as fi foarte curioasa sa fac unul dintre tururile astea foarte ieftine. Ca sa vad cul e diferenta fata de ce am luat noi.
Noi am platit in jur de 350 de dolari de persoana (cu ceva reducere de early booking). Pentru Asia de Sud Est in general si Vietnam in parrticular e un pret nebunesc. Iar pentru ce am primit si mai nebunesc.

Dar stiu ca exista si mai scump de atat. Am vazut ceva apartamente pe alte barci in jur de 500 de dolari de persoana. 

Primul impuls ar fi sa zic sa va uitati undeva in juul a 250 de dolari. Personal nu as avea incredere in cei foarte ieftini. Mai ales ca tot speri sa iti oferi o experiente de care sa iti aduci aminte o viata. Ca doar e Halong Bay. Iar la cei foarte scumpi nu m-as uita ca nu cred ca iti aduc un plus care sa justifice diferenta de pret. 

Si evident si cateva fotografii ca nu se putea altfel :)

Pe barca

Cel putin vremea a tinut cu noi
Si cu asa priveliste parca uiti de mancare...sau nu :)

La plimbare...








Satul plutitor
Crescatoriile de peste
Ferma de perle


No comments:

Post a Comment