Friday, January 26, 2018

De ce imi plac atat de mult scufundarile?

Ne-am luat certificarea PADI pentru scufundari din intamplare in 2011 cand ne plimbam prin Indonezia

Nu era nimic planuit dar incercam sa fugim din Bali care nu ne-a placut absolut deloc si singurul loc pentru care am gasit transport a fost Gili Air. O insula de 5 km diametru in care nu aveai prea multe de facut. Ceea ce nu ni se potriveste noua prea bine. Leneveala nu e reteta de concediu pentru noi.

Dar puteai face scufundari si asta este fix cum am ales noi sa ne petrecem zilele de pe Gili. Si a fost ca si cum am fi deschis o usa catre o alta lume. "We were hooked" cum ar zice americanul.

Iar daca o sa va uitati la "bucket list"-ul meu o sa intelegeti cam cat de prinsa de microbul asta sunt. Ce om normal are pe primele locuri la destinatii de calatorie: Cocos, Malpelo, Soccoro, Hanifaru Bay si cea mai cea destinatie al carei nume nu il rostesc de frica sa nu cobesc? 

Si ce om isi planuieste vacantele in functie de migratia unor pesti de dimeniuni mai mari sau mai mici?

Eu...si ca mine mii de scufundatori :)

Dar de ce?

Pai iaca trei motive pentru care ador sa stau la ceva zeci de metri sub apa:

3. Sunt mai buna decat Cipri

Nici sa nu va aud ca asta ar fi un motiv pueril. Cand esti casatorita cu un triatlonist alergator de ultramaratoane, orice sport la care esti mai buna decat el este ceva extrem de important. Ce daca cele doua sporturi sunt: petanque si scuba diving? Tot sporturi sunt. Iar daca ziceti altfel, rupem orice prietenie. Ori ca alergi 170 de km dintr-o bucata ori ca il bati pe sot la o partida de petanque cu vecinii pensionari, tot aia e. Zic...

Una dintre regulile de baza de la scufundari (pentru amatori) e ca esti mereu in pereche. Esti mereu cu "buddy"-ul tau. Si cica atunci cand am zis ca "la bine si la rau" l-am acceptat si ca "buddy" la scufundari. Numai ca domnul "buddy"-ul meu consuma aer de zici ca la el asta e o competitie.

Ne scufundam de obicei cu cilindrii de 11 litri cu aerul la o presiune de 200 bar. Ca sa fii sigur ca nu ramai fara aer sub apa, recomandarea este sa incerci sa ajungi la suprafata cu minim 50 bar. Si ma plimb eu frumos pe langa corali si pesti fara absolut nici o grija pe lume. Mai urmaresc un peste ici. Mai unul colo. Liniste si pace. Cand vad ca cineva da din maini disperat pe langa mine. Este Cipri care ma anunta ca e la 50...Cum sa fii bre la 50 ca eu sunt la 100-130 bar? Am timp sa leg prietenii cu vreo 3 Nemo si 5 rechini. Si tu esti gata? 

Cred ca preotul nu a stiut cum e treaba cu aerul cand a zis ca femeia trebuie sa isi urmeze barbatul. Nu ar trebui sa se aplice si la iesit la suprafata...Va spun: slujba din biserica ar trebui sa fie schimbata si sa se spuna ca femeia trebuie sa isi urmeaze barbatul cu exceptia situatiei in care sunt sub apa si el ramane fara aer. Dar ce l-am pus eu sa respire atat de des?

In plus cum sa nu iti placa un sport in care faptul ca ai procent mai mare de grasime si capacitate pulmonara mai mica, te face mai bun? Pai toata viata am lucrat la procentul de grasime. Sunt expert. Va spun...Pai eu sunt ca Cipri cu ale lui 12% grasime? Eu am suficienta cat sa plutesc fara nici o problema. Nu numai ca plutesc ca un fulg dar bag la plumb in toate buzunarele ca sa reusesc sa stau pe fundul apei...Categoria "Expert". Inca un ecler si ajung in top. Noroc ca nu imi plac competitiile de felul meu ca altfel treceam la profesionisti...

2. Este cea mai relaxanta activitate 

Am incercat de cateva ori sa meditez si m-am trezit facand lista de cumparaturi sau tragand cu ochiul la vecinii de meditat ca sa vad daca sunt sigura careia nu ii iese.

La sfarsit nu numai ca nu sunt mai relaxata si mai linistita si mai impacata cu nemurirea sufletului dar am nervi cat cuprinde pentru ca am pierdut timpul degeaba.

Scufundarile insa au la mine efectul pe care il are meditatia la altii.

Esti la cativa metri sub apa, plutind linistit si rupt de lume si auzind doar propria ta respiratie. Atat. Doar bulele de aer pe care le expiri. 

Cred ca asta este unul dintre motivele pentru care eu consum putin aer la scufundari.

Pentru ca eu nu fac nimic. Doar plutesc si ma uit in jur.

Cipri lopateaza de zici ca vrea sa schimbe directia curentilor din ocean. E cand sus. Cand jos. Cand la stanga. Cand la dreapta. Parca ar fi un titirez. Iar eu nici ca as putea sa fac mai putin...

La primele scufundari analizez foarte bine cum se aseaza echipamentul. Daca am greutatile corecte. Daca sunt asezate simetric. Daca totul este cat ma strans pe langa corp. Ca sa ajung sa fiu "neutru" in apa. Adica atunci cand nu fac nimic trebuie sa stau pe loc. Nu trebuie sa ma scufund sau sa ma ridic. Si singurul mod in care controlez adancimea la care ma aflu este prin inspirat si expirat. Inspir - ma ridic. Expir - ma scufund. Apoi la restul scufundarilor ma specializez in arta de a nu face nimic...

Si revin: cum ar putea sa nu iti placa un sport in care ca sa fii mai bun trebuie sa te concentrezi sa faci cat mai putin?

1. Un portal catre o alta lume

Sub apa este o cu totul alta lume. Una in care noi, oamenii, suntem ca niste fire de praf in Sahara. Complet nesemnificative.

In jur insa e magie.

Nu cred ca am vazut ceva mai frumos decat gradinile de corali. 

Cele sanatoase. Ca din pacate viitorul nu suna bine. Dar cand vezi una iti dai seama ca nu avem noi imaginatie cate poate Natura sa faca.

Imi aduc aminte prima data cand am vazut un peste clovn in anemona lui. Am plutit jumatate de ora deasupra lui. Era asa scump cum se ascundea el si apoi venea fuga fuga pana in ochelarii mei ca apoi sa alerge imediat inapoi in anemona. Nu ma puteam satura de dragalasenia lui.

Asta pana cand am dat nas in nas cu o testoasa si nu mai m-am miscat de acolo pana la sfarsitul scufundarii. Testoasa pastea "iarba" pe fundul apei si noi patru scufundatori stateam si ne uitam ca blegii. Cred ca testoasa mai avea un pic si depunea plangere pentru hartuire.

Si rechinii - cu corpul lor ca niste body-builders pe steroizi (o fi pleonasm?).

Si pisicile de mare mai elegante ca niste balerine.

Si pestii scorpioni care arata ca niste hartii mototolite sau ca o piatra aruncata pe acolo.

Si cate si mai cate. 

As putea sa vorbesc pana maine despre toate intalnirile  care mi-au ramas in suflet.

Dar adevarul este ca cel mai clar mod ca sa vedeti cat de mult imi place la scufundari este sa vedeti zambetul de pe fata mea cand povestesc. Pentru ca motivul principal pentru care iubesc scufundarile fix asta e: ca ma face sa zambesc.

Cat mai e pana la urmatoare tura? Ca deja imi e dor...

Thursday, January 25, 2018

Intalnirea mea cu Marea Bariera de Corali



Citeam articolul asta despre scaderea numarului de turisti care viziteaza Marea Bariera de Corali si m-am gandit ca poate nu ar strica sa incep povestile din Australia cu concluzia. 

Asa ca iaca: parerea mea despre intalnirea cu Marea Bariera. 

Singurul lucru care a pus Australia pe lista noastra de calatorii a fost: Marea Bariera. Atat si nimic mai mult. Australia nu parea genul nostru de destinatie si acum ca am vizitat o mica parte din ea am ramas exact la aceeasi parere. Nu e pentru noi. Si daca inainte de vizita ma gandeam ca poate vom reveni candva pentru alte locuri de pe continent acum stiu clar ca asta nu se va intampla. 

Dar Marea Bariera este totusi Marea Bariera si australienii sunt la fel ca americanii cand vine vorba de publicitate deci Marea Bariera este portretizata si ca rezultat perceputa de multi ca apogeul a ceea ce inseamna scufundari sau snorkeling. 

Nu cred ca exista om pasionat de scufundari care sa nu isi doreasca sa ajunga macar o data in viata acolo. Si printre ei, hop si noi. 

Marea Bariera era sus de tot in “Bucket list” asa ca am zis ca trebuie sa rezolvam “problema” mai ales ca stirile care vin de la celalalt capat al Pamantului nu sunt tocmai imbucuratoare. Marea Bariera este intr-o stare proasta si se deterioreaza pe zi ce trece asa ca daca vrei sa o vezi cam trebuie sa te grabesti.

Nu suntem scufundatori profesionisti dar suntem la un anumit nivel la care nu mai ne multumim cu mers pentru o scufundare la 8 metri aproape de tarm. Sau cu atat mai putin nu ne multumim cu mers la snorkeling ca sa vedem doi pestisori si un coral. 

Excursiile de o zi la Marea Bariera te duc aproape de tarm asa ca trebuie sa te multumesti cu ce e de vazut la distante mici de Cairns (de exemplu). La asta se adauga faptul ca sunt multi scufundatori pe aceeasi barca si mai adaugi si multi care merg la snorkeling. Iar cum mie nu imi place inghesuiala nicaieri si cu atat mai putin sub apa, era clar ca o astfel de excursie nu era ceva pentru noi.

Noi ne doream ceva care sa ne duca mai departe de tarm. Departe de unde ajung miile de turisti in excursiile de o zi. Intr-un loc mai ofertant. Mai putin poluat. Mai putin “bleached”. Mai putin distrus de turismul masiv. Iar asta insemna un singur lucru:  mers cu un “liveaboard”. O barca pe care petreci cateva nopti si care este special pentru scufundatori adica toata ziua este construita pe principiul : “Eat. Sleep. Dive. Repeat”. 

Dar si in cazul asta erau doua variante: o gramada de barci care merg in “Milln Reef, Thetford Reef, Flynn Reef, Pellowe Reef” si doar doua barci care merg in “Ribbon Reef” sau si mai departe in “Coral See-Osprey Reef”.  Milln Reef, Thetford Reef, Flynn Reef, Pellowe Reef sunt foarte aproape de Cairns. Ca sa ajungi insa pana pe Lizard Island faci 250 de km. Iar asta se vede foarte clar in preturi. Daca pentru cele de aproape platesti in jur de 500 de euro de persoana pentru 3 nopti. Pentru barcile care ajung in Ribbon reef platesti 1500 de euro de persoana pentru aceleasi trei nopti.

 

Am rascolit internetul cu fundul in sus incercand sa inteleg daca este necesar ca sa platesti diferenta de pret pentru a fi sigur ca ai parte de scufundari bune si raspunsul era invariabil “Da”.

Daca nu ai vazut corali in viata ta si e prima data cand mergi sa vezi pestisori frumos colorati atunci ce vei vedea te va impresiona oricum. Dar daca ai vazut deja locuri si fapturi absolut uimitoare in plimbarea pe sub apa atunci impresionatul devine tot mai greu. Un mic peste clovn m-a facut sa stau langa el jumatate de ora la una dintre primele mele scufundari. Acum insa este ”business as usual”. Ca sa fie “Wow” trebuie sa concureze cu niste scufundari care mi-au luxat maxilarul.

Deci vrand nevrand am hotarat ca vom plati mai mult cu speranta cu vom avea acces la niste zone mult mai bine conservate.

Primele noastre scufundari din Australia nu au fost in Marea Bariera ci am mers intai sa facem una dintre cele mai laudate scufundari la o epava – Yongala. Care a fost absolut uimitoare dar despre asta va scriu alta data. Ideea este ca dupa scufundari stateam de vorba cu un cuplu care facuse “liveaboardul” ieftin. Si ne spunea ca a fost extrem de dezamagitor. Nu a fost mai nimic de vazut si instructorii prezentau o anemona cu un peste clovn ca pe ceva desprins din cartile de fantezie (daca nu stiati - un peste clov este celebrul Nemo). 

Deja incepusem sa ma ingrijorez. Daca si la noi va fi la fel? Daca mergem la “pomul laudat”? De 3000 de euro as fi facut scufundari o luna in Indonezia. Daca plec de acolo fara sa vad mai nimic?

Si am ajuns pe barca. Ne-am pornit la drum si in aceeasi zi ne-am oprit in Saxon Reef (in zona unde merg barcile “ieftine”) ca sa facem doua scufundari de proba. Testezi echipamentul. Vezi cum te intelegi cu partenerul de scufundari daca este unul nou. Decizi daca vrei sa faci scufundarile singur sau cu instructor. Etc etc etc.

Si a fost groaznic. Cred ca singurul loc unde am mai vazut coral intr-o stare atat de proasta a fost in Gili Air in cateva locuri unde se pescuise cu dinamita.

Ma uitam la Cipri. Cipri se uita la mine. Si nu ne venea sa credem.

E Marea Bariera. Varf de “Bucket list”. Cum naiba sa fie atat de rau?

Pe barca cu noi era un cuplu care facuse traseul “ieftin” chiar inainte sa vina pe barca cu noi. Au zis ca nu au vrut sa plateasca pretul pe 7 zile pentru barca pe care eram noi asa ca au luat o barca ieftina pentru 4 zile si cea scumpa pentru inca atat. Si spuneau ca TOATE scufundarile facute pe cealalta barca au fost la fel ca ce am vazut noi in primele doua scufundari in Saxon Reef. Adica un peisaj dezolant.

Ca sa nu ma intelegeti gresit o sa repet ceva ce am mai scris mai sus: Sunt convinsa ca daca nu ai vazut coral vreodata tot vei fi impresionat. Dar daca ai vazut coral sanatos vreodata in viata ta atunci iti vor da lacrimile sub apa.

Este trist. Foarte foarte trist.

Starea in care este coralul este ca dintr-un film urat.

Sunt multe zone unde este mort si nu mai e cale de intoarcere.

Prima seara pe barca nu a fost chiar cea mai linistitoare. Ma tot gandeam ca daca toate scufundarile vor fi la fel se numeste ca am zburat in jurul globului ca sa imi iau o mare teapa. Poate ca ar fi trebuit sa ma documentez mai bine…Poate, poate si iar poate.

A doua zi la 06.30 nu numai ca eram in picioare dar eram in costumul de scufundari si gata pentru prima scufundare a zilei. Scufundare care din fericire ne-a aratat ca Marea Bariera nu este doar un produs de success al publicitatii excesive. Mai exista si coral sanatos in Australia. Asta e clar. 

A fost o scufundare buna. Una care ne-a pus zambetul pe buze.

Nu a fost la nivelul celor din Belize dar a fost buna.

Din pacate insa nu tot ce a urmat a fost bun. ci a fost un roller-coaster cu multe urcusuri si coborasuri.

Am avut parte de scufundari extraordinare si scufundari in care coralul arata jalnic.

Si chiar si cele absolut uimitoare aveau semne clare ca nu este OK.

Indiferent ce spun operatorii de turism, ca cei din articolul pus la inceputul acestui text, situatia nu este deloc roz. Poti sa ii injuri pe cercetaori cat vrei tu, Marea Bariera tot intr-un proces mult prea rapid de deteriorare se gaseste. Sa impusti mesagerul este doar o atitudine de strut cu capul in nisip.
Ceva trebuie sa se schimbe pentru ca in ritmul asta pana si zonele mai indepartate din Ribbon Reef nu vor mai rezista mult.

O doamna care facea scufundari de 35 de ani si era biolog marin spunea ca ea crede ca in maxim 5 ani locurile din Ribbon Reef care ne-au pus noua zambetul pe buze vor arata fix ca cele din Saxon reef.

Exagereaza?

Poate ca da. Poate ca nu.

Daca o sa vedeti episodul din Blue Planet II in care se discuta schimbarile din coralul de langa Lizard Island o sa intelegeti de ce eu nu cred ca este neaparat o exagerare.

Vin tot mai putini turisti? 

Pai sincer eu ii inteleg perfect.

Pentru ca daca este sa descriu experienta scufundarilor de la Marea Bariera singurul cuvant de care am nevoie este “Trist”.

Nu imi pare rau ca am mers. Nicidecum.

Imi pare rau ca am ajuns mult prea tarziu. Insa imi pare bine ca am mai vazut cate ceva. Ca nu stiu cati vor mai avea norocul asta...
Mie personal daca cineva imi cere o recomandare pentru scufundari, nu cea mai mare bariera imi vine in minte. Ci a doua cea mai mare Bariera.

Mergeti in Belize cat inca este OK. Pentru ca inca este OK.

Dar daca totusi vreti Marea Bariera din Australia atunci incercati sa mergeti cat mai departe de tarm. Desi se pare ca distrugerile inainteaza mai rapid decat operatorii din turism…