Wednesday, April 26, 2017

Locatiile noastre preferate de stat cu burta la soare

Se apropie vacanta cu pasi repezi (in trei saptamani vom fi cu burta la soare) asa ca tot visand cu ochii deschisi la ce va fi, m-am gandit sa scriu si despre plajele/insulele noastre preferate. 

Nu sunt locatii noi. Am tot vorbit despre ele. Dar acum le pun intr-un top. Un Top 4 :) Da stiu...cum sa faci un Top 4? Pai initial era un Top 2 si apoi m-am gandit sa adaug si o locatie din Europa dar nu m-am putut decide la una singura asa ca a iesit Top 4. Si in cazul in care va gandeati ca si Top 2 tot ciudat era...nu-s eu de vina. Soarta :)

Deci sa ne pornim...cu introducerea. Ca doar nu credeati ca imi iese o introducere atat de scurta? Trebuie sa explic intai contextul.

Sunt oameni care atunci cand merg in vacanta la plaja vor o locatie de lux. Vor hotel mare cu spa si piscine si zece restaurante cu zece bucatarii diferite. Vor umbrelute si sezlong. Vor baruri de tot felul si ospatari care sa iti aduca cocktailul in piscina. Vor all inclusive. Vor activitati. Vor leneveala si rasfat cat cuprinde.

Altii vor petreceri. Vor cluburi. Concerte. DJ. Nebunie. 

Altii vor locatii unde da bine sa fii vazut. Unde iti scoti bijutetiile la plimbare pe promenada. Unde eticheta hainelor conteaza. Intelegeti mesajul...

Fiecare om cu ce ii place si ce il face fericit. In nici un caz nu am scris cele de mai sus ca sa judec sau ca sa spun ca nu asa se face turism. Bucuria din calatorii nu are o solutie general valabila. Fiecare alege ce vrea el. 

Noi insa nu facem parte din categoriile de mai sus. Cand caut o locatie de stat la soare ce ma intereseaza este o insula mica, sa o poti alerga intr-o clipita dintr-un capat in altul, preferabil fara sosele, fara multi turisti, fara nebunie, galagie, haos, fara hoteluri mari, fara all-inclusive, cu plaje frumoase, cu bungalow - uri  direct pe plaja si cu posibilitatea sa faci scufundari altfel o luam razna dupa doua zile. Nu ma intereseaza sa am lux unde dorm sau am am restaurante Michelin in preajma. Daca am curat in camera si mancarea e buna, e mai mult decat suficient pentru mine. In plus o cabana direct pe plaja si o masa direct pe plaja ma face sa trec cu vederea multe caracteristici mai "spartane". 

Si din fericire am avut notocul sa gasim doua locatii care corespund perfect criteriilor noastre - de aici Top 2-ul de care va povesteam.

  1. Perhentian. In primul rand Perhentian este perfecta pentru ca are recifii de corali langa tarm. Nici macar nu trebuie sa mergi la scufundari ca sa vezi pesti colorati si broaste testoase. Inoti nitel, bagi capul sub apa si "Voila". Am scris mai demult despre Perhentian asa ca o sa pun  doar link-ul pentru detalii si va las cu niste fotografii pentru sublinierea ideii :
    Plaja mica a hotelului

    Terasa restaurantului

    Asa arata cazarea- cabane direct pe plaja

    Faci un pas si esti din pat pe plaja
    Si cum este singurul hotel din golful ala, nu e deloc aglomerat
  2. Gili Air. Gili a fost prima noastra insula exotica. De fapt nu. Intai a fost Java. Apoi Sulawesi. Apoi Bali. Si abia apoi Gili. Dar primele trei numai insule exotice nu au fost. Din Bali mai aveam un pic si plecam inot atat de mult mi-a displacut.  Dar Gili...ohhhh Gili. Dragoste pe veci. In Gili aveai si cateva drumuri nu era ca in Perfentian unde aveai cel mult poteci prin jungla. Dar in afara de bicilete si niste care trase de cai pentru carat bagajele la turisti, nu circula nimic altceva. O alta diferenta e ca in Perhentian era un singur hotel si un singur restaurant si o singura scoala de scufundari in golful nostru. Daca vroiai sa ajungi la o alta plaja cu un alt hotel sau restaurant trebuia sa mergi pe niste potecute prin jungla urcand ceva dealuri. Dar de ce sa cauti altceva? Ne era asa bine rupti de lume....In Gili insula e plata si majoritatea cazarilor si restaurantelor sunt aflate in aceeasi zona. Un fel de sat mic. Dar e atat de mic incat ajunsesem sa cunoastem pe toata lumea dupa cateva zile acolo.
    Plaja

    Singura strada din sat

    Vedere din restaurant
    Si inca un restaurant - tot direct pe plaja
    Cazarile
    Mijloacele de transport in comun - singurele
  3. Lefkada. M-am gandit ca nu este corect sa pun numai locatii exotice asa ca am ales si ceva aproape de casa. Nu respecta definitia de mai sus: insula mica, fara drumuri si cu numar minim de hoteluri. Dar cel putin pe vremea cand am fost noi (au trecut vreo zece ani de atunci) nu era foarte aglomerata si era chiar boema in felul ei. Lefkada este locatia cu plajele mele preferate din Europa. Deci uite asa a ajuns in top. Apropos - Articolul meu cu Porto Katsiki este articolul cel mai citit de pe blog. Deci probabil ca nu sunt sigura indragostita de Lefkada.



  4. Zuljana (Peninsula Peljesac). Despre locatia asta nu am mai scris pe blog si din nefericire nu mai gasesc fotografiile din vacanta noastra in Croatia. Asa ca o sa pun un link cu descrierea zonei in speranta ca poate va face pofta de plimbare (fotografia este de pe site-ul respectiv). Zuljana este un sat mic intr-un golf la fel de mic undeva in Peljesac. Dar e atat de rupt de restul lumii incat e imposibil sa nu iti placa.  Sincer nu cred ca a ramas ca acum 8-10 ani cand am fost noi dar pe vremea aia avea doar cateva vile cu camere de inchiriat (multe dintre ele direct pe plaja) si cateva restaurante la fel direct pe plaja. In plus e destul de aproepe de Dubrovnik si Orebic daca vreti un pic de "actiune". Si la fel de important - plaja era cu nisip. Asta in caz ca aveti copii si va intereseaza tipul de plaja.  

No comments:

Post a Comment