Friday, February 13, 2015

In gradina domnului Tomy Joseph

Oricine a incercat o mancare indiana stie ca indiferent din ce zona ar fi acea mancare intotdeauna caracteristica principala este ametirea tuturos simturilor cu o amestecatura de (uneori) zeci de condimente mai mult sau mai putin cunoscute europeanului de rand.
Condimentele sunt parte din India si de vei ajunge in Kerala nu numai ca vei gusta asta din plin ci o vei si vedea la fiecare pas. Pentru ca aici plantatiile de condimente de tot felul sunt la ele acasa. Si nu de ieri de azi ci de secole intregi. Aminteam intr-un post precedent ca atunci cand Columb a descoperit America, era de fapt in cautarea plantatiilor de piper din Kerala. Iar traditia nu s-a pierdut desi cate un pic de modernism se poate observa pe ici pe colo in modul cum se face agricultura.
Pentru cineva obisnuit sa vada condimentele numai ca forma de praf intr)un borcan micut, o vizita la una din multele gradini deschise publicului va fi o adevarata revelatie. Eu cel putin am privit destul de uimita plantele respective si de nu mi-ar fi spus cineva ce e sigur nu as fi ghicit.
Ghid in periplul prin gradina de condimente ne-a fost domnul Tomy Joseph, gazda la care ne-am petrecut patru nopti in Munnar. Iar gradina era de fapt cea din jurul pensiunii care ne gazduia.
Mai jos cateva din fotografii cu plante mai mult sau mai putin cunoscute:

Copacii de pe marginea drumului sunt de fapt cafea si cacao

Cacao

Cafea

Spre marea mea uimire vanilia este o orhidee. Fara un motiv anume eu ma asteptam sa fie un arbust

Parca tecile de vanilie arata mai cunoscut

Piperul este un arbust care are nevoie de un copac pe care sa se catere

Cam asa arata varianta inca necoapta

Lemongrass

Scortisoare se face din scoarta acestui copac

Bananii sunt efectiv peste tot
Cardamonul nu trebuie sa fie direct in soare asa ca plantatiile de cardamon arata ca o jungla. Abia cand am vazut ca pamantul este sapat pe langa plantele astea imense, ne-am dat seama ca nu suntem de fapt intr-o padure ci intr-o gradina.
Si ceai cat vezi cu ochii dar despre asta o sa tot scriu pe larg



Wednesday, February 11, 2015

Cat de mult mi-a lipsit

In ultimii doi ani nu am mai mers nici macar o zi la schiat.
Cum nu avem norocul sa avem zile de concediu nelimitate si buget nelimitat trebuie sa trasam niste prioritati. Si in ultimul timp am sacrificat vacanta de iarna de la schiat pentru o vacanta petrecuta in tari mai calduroase.
Sa nu intelegeti ca ma plang de "ghinionul" care ne-a lovit de ne-am plimbat prin tari de vis. Insa tare mult mi-a lipsit muntele. Mi-a fost un dor nebun de schiat.
Asa ca week endul trecut am decis sa ne stingem un pic dorul si sa mergem intr-o scurta plimbare prin tari mai generoase cu iubitorii sporturilor de iarna decat Belgia cea plata. Si nu puteam alege altceva decat locul care mie personal imi place cel mai mult cand vine vorba de schiat: Lauterbrunnen-Wengen-Grindelwald.
Am mai scris despre marea mea iubire pentru Elvetia asa ca nu ma mai repet. Ce as avea insa de adaugat pentru perioada actuala este ca partiile au fost efectiv pustii. Motivul cred eu ca este legat de costuri. Elvetia era o destinatie scumpa dupa orice standarde. Dar acum ca euro este egal cu francul, a devenit o destinatie atat de scumpa incat este de ocolit. In Belgia s-a anuntat la stiri ca anul asta cand francul este atat de sus, sunt cu 40% mai putine vacante la schiat in Elvetia rezervate de belgieni.Si nu ma mira deloc. Rezultatul este ca nu am auzit in jurul meu pe partie, in tren sau in telescaune alta limba decat cea locala asta cand chiar mai era cineva care sa imparta acelasi spatiu fizic cu noi.
Ca totul era pustiu avea insa si avantaje. Partii perfecte. Cu zapada perfecta. Fara nimeni altcineva in campul vizual. Si fara sa astepti nici macar 30 de secunde la telescaune. Singura limitare la cate coborari faci este cat te tin picioarele.
La inceput de zi

Partia de coborare pentru Cupa Mondiala



O bucata de partie care a facut cunostinta de multe ori cu fundul meu in anii precedenti. Intre timp nu mai e cazul.



Drumul catre rai (a se observa raza de lumina din vale) e o partie neagra

Ador partia asta. Acum cinci ani o coboram mai mult pe fund ca era plina de gheata. Anul asta absolut perfecta.
Si nu se putea sa scriu ceva fara sa nu il aduc in prim plan si pe nebunul clapaug care evident ca ne-a insotit si care s-a simtit ca intr-un vis frumos cu atata zapada prin care sa alerge: