Thursday, October 16, 2014

La picior pe Damavand (ziua 2)

Esentiale pentru o noapte cu somn la cabana intr-o camera comuna cu ceva zeci de paturi sunt: dopurile de urechi si masca de pus pe ochi. Noi nu am fost pregatiti nici cu una nici cu alta asa ca  somnul nu a fost cel mai dulce tinand cont ca indiferent cat ar fi omul de linistit (desi nu a fost cazul vecinilor nostrii de pat) cand e un numar mare de persoane in acelasi spatiu fizic se ajunge la galagie pentru ca zgomotele sunt cam aditive (nu avem noi atat de mult noroc incat sa fie interferenta distructiva). Iar la asta se adauga si faptul ca cei ce urca pe varf in ziua respectiva pornesc de la cabana chiar si de la miezul noptii, atingand apogeul undeva in jur de ora 4 dimineata cand probabil este cea mai mare agitatia din toata ziua in cabana. Toata lumea se pregateste, vorbeste, planuieste, pune la cale strategii, isi cauta hainele, manusile, betele, se imbraca, se dezbraca, se imbraca iar, mananca ceva, bea ceva, isi verifica a mia oara rucsacul etc etc etc.
In jur de 6 dimineata, cand toata lumea ce planuia sa mearga pe varf plecase, cabana s-a golit si era o liniste de ziceai ca suntem in vid (dupa galagia initiala) asa ca ne-am bagat serios la somn ca sa recuperam ce am pierdut noaptea. 
Ne-am trezit destul de tarziu (pe la 10 cred) si dupa un mic dejun relaxat am plecat la plimbarea de aclimatizare care este de fapt acelasi traseu pe care il faci si in ziua de varf dar te opresti in jur de 4800 de metrii. E o plimbare linistita, facuta la pas molcom si cu unicul scop sa stai cat mai mult la altitudini mai inalte. Cei mai ambitiosi ajung pana la cascada, altii pana la primul steag iar altii doar la cativa pasi mai sus de patul unde au dormit noaptea.
Este un moment propice sa vezi cum arata cararea si sa te pregatesti pentru ziua de varf cand vei face fix acelasi drum dar pe intuneric. Mai analizezi un pic cat de departe e varful si ca nu exista decat varianta: la deal (nu exista nici un loc drept sau de coborare). Mai te incurajezi ca nu pare asa greu. In concluzie este o zi de reflectat si care este extrem de important sa nu o folosesti ca sa te obosesti. Important e sa ajungi cat mai sus dar nu atat de sus incat sa fii obosit in ziua de varf.
Seara ne-am petrecut-o discutand cu cei care veneau de pe varf. Mai ales cu grupul de romani. Un grup destul de neomogen ce continea si niste nenici montaniarzi seriosi, si niste nenici mai cu burtica si mai putin rapizi, si o fetita inca adolescenta. Primii au plecat nenicii mai inceti (la 4 dimineata), au urmat apoi fetita, tatal ei (care e de fapt tatal celebrei Coco Popescu) si o doamna (la 5) si ultimul a plecat un nene ce era rapid (la 6).  Si seara tot asteptam sa se intoarca dar asteptarea s-a tot lungit si lungit si lungit si primii au ajuns doamna si domnul rapid undeva in jur de ora 16.30. Amandoi spuneau ca nu a fost chiar atat de greu insa faptul ca le-a luat atat de mult timp (sa nu va inchipuiti ca stai la taclale pe varf - urci, cobori si gata) pe mine m-a pus serios pe ganduri. Apoi tatal si fetita au sosit o ora mai tarziu. Iar nenicii inceti au ajuns inapoi in jur de 18.00. 14 ore pe munte si toate se vedeau pe felul cum aratau. Oamenii aia erau extenuati. Mai ca imi venea sa ma dau batuta. Si nu exagerez deloc. Incepusem deja sa ma indoiesc ca va fi ok.
Si ca sa puna capac, un tip ucrainian foarte tanar si foarte in forma a ajuns si el inapoi la cabana dupa 12 ore pe munte si ne-a zis ca a suferit enorm din cauza norului de sulf si ca a vomitat la fiecare ceva zeci de metrii odata ajuns in zona aia. 
De mers sa zicem ca merg orice ar fi. Dar ideea ca voi vomita si ce nu am mancat din cauza mirosului de sulf era ca un cosmar. Ma luase o frica de zile mari. Noroc cu Cipri care mai ma calma si cu nenicii inceti din Romania care mi-au explicat ca exista o modalitate sa eviti norul de sulf daca ocolesti vreo 10-15 minute. In plus ghidul nostru imi spunea ca atata timp cat am facut urcarea din prima zi in 3.5 ore nu am de ce sa ma tem ca va fi ok si in ziua de varf. Asa ca mai mi-a revenit nitel suflul. 
Sa speram ca maine va fi bine.

Cabana ramane in vale

Plimbare linistita fara rucsac





Wednesday, October 15, 2014

Greu cu planuitul

Nu este nici o surpriza pentru nimeni ca imi place la nebunie sa planuiesc diverse calatorii prin locuri la care vizez si daca am noroc si in care merg.
Uneori este extrem de usor sa pun cap la cap un itinerariu si in cateva zile am deja totul foarte clar in minte (asa a fost pentru Iordania).
Alteori insa destinatia este atat de mare, variata si bogata in posibilitati incat imi prind urechile in locatii, idei, vise etc etc etc. Asa a fost cu China si mai rau este acum cu India.
Tot timpul prioritatea mea pentru India a fost Kashmir si Ladakh. Stiam exact ce vreau sa fac si mi-ar fi luat probabil maxim o zi planuirea itinerariului. Insa cum mergem in decembrie, cele doua provincii aflate in creierii muntilor (si nu orice munti ci Himalaya) sunt mai putin prietenoase deci raman pentru o alta tura prin India si a trebuit sa ma orientez catre altceva. Ceea ce in sine nu e o problema pentru ca India nu duce lipsa de locuri tentante. Insa problema vine de la faptul ca nu prea reusesc sa restrang ceea ce vreau sa vizitez la ceva ce poate intra in 21 de zile cat avem noi la dispozitie.
Probabil vor fi provinciile Kerala si Rajasthan. Dar cu cat citesc mai mult cu atat imi vine mai greu sa ma decid si lista cu destinatii creste in loc sa scada.
As pune mai putine zile in Kerala ca sa avem suficient pt: Agra, Jaipur, Udaipur, Jodhpur si Jaisasalmer insa tare imi e ca mai mult ne va placea sa umblam hai hui printre plantatiile de ceai decat prin orase. Deci as pune mai multe zile in Kerala dar nu stiu ce sa scot din Rajathan.
Si uite asa am ajuns deja pe la a saptea foaie A4 cu zilele insirate de la 14 decembrie la 4 ianuarie si posibile itinerarii si nimic nu ma convinge.
Ufa...greu cu planuitul asta uneori....

Monday, October 13, 2014

La picior pe Damavand (ziua 1)

Cu cateva zile inainte de plecarea pe Damavand ne intalnisem cu ghidul nostru in Yazd la un pahar de vorba ca sa ne cunoastem si sa vedem daca ne potrivim impreuna. Nu o fost o intalnire rea asa ca ca am pornit la drum cu ganduri pozitive.
De fapt de la bun inceput trebuie spus ca nu a fost un ghid rau. Stia muntele destul de bine, stia ce inseamna sa urci pe un munte inalt, vorbea engleza extraordinar de bine,  mai facuse traseul de nenumarate ori si parea sincer interesat sa faca totul OK. Pe parcurs au aparut ceva probleme (ceva inevitabil cred) insa marile noastre nemultumiri nu au fost cu calitatile lui de ghid ci cu felul cum sunt tratati turistii straini pe Damavand - ca niste vaci bune de muls. Deci daca vreti neaparat un ghid si nu va deranjeaza pretul platit, Massoud Jaladat (fravahar_m@yahoo.com) cred ca este unul dintre cei buni. Insa in continuare sfatul meu este sa mergeti pe cont propriu pentru ca personal nu consider deloc raportul calitate - pret pentru intreaga excursie ca fiind ceva acceptabil.
Luni dimineata la ora 08.00 eram la locul de intalnire cu ghidul pregatiti sufleteste si nu numai pentru plimbare. Eu eram imbracata de munte asa ca imi lipsea rochia ce imi acoperea fundul si intr-un mod extrem de ciudat ma simteam aproape dezbracata. Ce inseamna presiunea normelor sociale...
Cum Teheranul este un oras extrem de aglomerat si traficul mai ales la orele de varf este absolut infernal, ne-a luat in jur de o ora numai sa iesim din oras. Si distanta de doar 80 de km pana in Polour a durat in jur de 2.5 ore.
Am ajuns la Federatia Iraniana, am baut un ceai cu cei de acolo, am stat un pic de vorba, am discutat starea vremii, ne-am luat permisele si am pornit catre sat sa facem ultimele cumparaturi. Mai ne trebuia cate ceva de mancarea si sa mancam de pranz. Sunt destule magazine si restaurante in Polour care sa satisfaca ambele nevoi.
Apoi ne-am intors iar la sediul federatiei, ne-am terminat de facut bagajele (le-am reorganizat) si am plecat cu masina de teren catre Camp 2. La iesirea de pe drumul principal catre drumul pietruit catre Camp 2 se afla un punct de unde se cumpara un sac de gunoi in care strangi ce iti ramane pe munte. Apoi la coborare daca aduci sacul inapoi (cu gunoi evident) primesti o parte din bani inapoi. Mi s-a parut o idee geniala care stimuleaza oamenii sa isi care gunoiul la vale si sa nu il lase aruncat pe munte sau la cabana.
La Camp 2 (la moschee) ghidul a negociat cu proprieterii de magarusi/cai si pentru 13 dolari am trimis rucsacul cu mancare si sacii de dormit la deal si noi am pornit la urcat numai cu rucsacii mai mici in care aveam hainele si alte chestii mai usoare.
Camp 2 Base Goosfand Sara se afla la o altitudine de 3040 de metrii si trebuie sa urci pana la 4250 de metrii unde se afla New Hut (noua cabana) detinuta de federatia iraniana. Nu este un traseu greu dar este tot la deal la deal fara nici un loc de coborare si aproape fara nici un loc drept. Dar este o panta moderata si cararea este extrem de usor de urmat. Si cum eram cu picioare proaspete si plini de entuziasm si nici altitudinea nu era ingrozitor de rea, in 3 ore si jumatate eram deja cazati. Ni se spusese ca traseul dureaza cam 6 ore deci am facut un timp suficient de bun incat sa ii dam sperante ghidului ca vom ajunge pana sus. Dintr-un motiv sau altul se pare ca nu paream mergatori prea seriosi. Ca eu sunt mai pufulete de felul meu nu este nici un secret. Dar cand e de mers apai nu stau pe ganduri. Si daca am terminat Dodentochtul de trei ori chiar ca nimic netehnic nu cred ca imi mai poate sta in cale. Insa ca Cipri nu pare mergator serios chiar ca nu inteleg. Ca doar nu termina Iron Man-ul uitandu-se la televizor. Dar lasa ca i-am dovedit noi contrariul lui Massoud :) Asta asa ca sa ma laud un pic.
Odata ajunsi la cabana, ne-am luat paturile in primire si am descoperit ca eram vecini cu un grup de romani de la clubul montan Altitudine. Ei erau ajunsi pe munte cu o zi inainte de noi asa ca in ziua urmatoare aveau ziua de varf. Am stat la povesti cu ei pana tarziu in seara pentru ca mare lucru nu ai ce face la cabana. Doar sa astepti sa treaca timpul si sa te rogi sa adoarma o data oamenii ca sa poti sa dormi si tu.
Cam atat despre prima zi. A doua a fost aclimatizarea si ziua de aflat de la romani si de la altii cum este ziua de varf. Oameni ce au bagat frica in mine nu gluma deci sfatul meu este mai bine sa nu vorbiti cu nimeni despre varf :)
Damavandul in departare

Pe drum de la Camp 1 la Camp 2

Cu privelisti frumoase

La cantarit bagaje
Noi suntem mai inceti

Cabana noua
Arata mai bine decat vechiul refugiu