Friday, October 10, 2014

Damavand pe cont propriu (II)

In prima parte a articolului cu detalii organizatorice pentru Damavand, am scris despre transport, cazare si rute asa ca astazi continuam si cu alte informatii cred eu utile. Nu am vrut sa pun totul intr-un singur articol pentru ca s-ar fi facut lung cat o zi de post.

Cand sa mergi?

Cel mai usor sa ajungi pe varf este daca faci ascensiunea in lunile de vara cand nu te lupti cu zapada si gerul sau mai rau cu noroiul si ploaia. Deci daca nu esti un montaniard cu foarte mare experienta cel mai bine este sa mergi de la mijlocul lui iunie pana la sfarsit de august sau poate inceput de septembrie daca ai noroc. 
Daca ai experienta si vrei sa incerci ascensiunea iarna (care am inteles ca este foarte grea) atunci poti merge oricand. Nu stiu cat de usor este sa te organizezi intr-o perioada "low season". Insa sunt sigura ca un telefon la federatia iraniana o sa fie mai mult decat edificator.

Evitarea aglomeratiei

Damavandul este un varf extrem de popular printre iranienii doritori de o iesire in natura. Nu sunt prea multi straini facand ascensiunea insa sunt zeci si zeci  de iranieni. Este cel mai inalt munte din Iran dar este relativ usor pentru ca nu este o urcare tehnica asa ca oamenii se inghesiue la sfarsit de saptamana pe cararile lui. In concluzie lunile de vara (iulie-august) cand e vremea cea mai propice pentru o ascensiune usoara sunt sinonime cu o aglomeratie destul de serioasa la cabana. Mai apoi muntele este destul de mare sa nu stai la coada cand il urci insa pentru cazare si mancare, aglomeratia va fi ceva ce trebuie evitat pe cat cu putinta. mai ales daca nu ai cort sau nu vrei sa stai la cort. Apropos: corturi se pot inchiria de la Camp 2.
Deci sfatul este sa evitati week endurile si sa evitati zilele libere in Iran (si mai ales Anul nou iranian). Si nu  uitati ca week endul in Iran este joi si vineri. 
Noi am ajuns la Camp 3 intr-o luni seara si am gasit foarte usor paturi libere. Cred ca jumatate dintre paturi erau libere. Dar cu cat se aropia week endul cu atat devenea mai greu de gasit ceva. Si miercuri cand am plecat noi deja abia gaseai loc de pus cortul.
In plus incercati sa ajungeti la Camp 3 in jur de pranz. Adica printre primii pe ziua aia deci veti avea mai multe alternative de ales dintre paturile ce se elibereaza in ziua aia. Daca ajungeti noaptea tarziu (adica printre ultimi) sansele descresc serios.

Mancarea

La Camp 3 exista o cantina de unde poti sa iti cumperi niste orez, taitei sau o supa. Nimic extraordinar insa probabil suficient de sigur de mancat tinand cont ca sunt pregatite de la plic. E mancare rehidratata si atat. Nimic nu este proaspat acolo.
Insa nu cred ca mi-as pune baza in cantina de acolo ci as lua mancare cu mine . Am inteles ca se mai intampla sa ramana fara rezerve deci daca nu ai mancare la tine si se intampla asta, o sa ai mari probeme.
Sau poti sa faci un compromis si sa iei doar o parte din ce crezi ca mananci la tine si sa mai cumperi cate ceva de la cantina.
Pentru dulciuri, fructe, chestii de rontait intre mese etc nu va bazati insa pe Camp 3 ci luati ce va trebuie la voi.
Apa este gratis si vine de la un ghetar din zona deci este buna de baut fara a fi fiarta sau purificata.

Magarii

Spuneam mai sus ca cel mai bine ar fi sa luati mancare la voi pentru intreaga perioada. Evident ca asta se adauga la echipament, saci de dormit, ustensile de pregatit masa etc etc etc ceea ce pentru multi poate ca e prea mult de carat de la Camp 2 -3040 m (unde te lasa masina de teren) pana la Camp 3 - 4250 m (unde iti vei petrece toate noptile pana la coborarea de pe munte) asa ca exista varianta sa iti trimiti bagajele mari cu magarusul sau calul.
Cand ajungi la moschea de la Camp 2 vei gasi o gramada de oameni cu magari/cai ce isi ofera serviciile de carausi. Pretul depinde de greutatea bagajului (se cantareste) si de talentele voastre de negociator. Noi am platit pentru un rucsac de 55 l care avea cred ca in jur de 20 de kg, 13 dolari one way (la deal). Insa pretul nu a fost negociat de noi ci de ghid. Probabil noi am fi platit undeva la 20 daca negociam singuri. 

Dificultate

O sa discut mai pe larg despre dificultatea traseului in povestile noastre despre urcare insa ce as vrea sa spun de pe acum este ca nu este usor cum a fost pe Everest Base Camp trek dar nu este nici atat de greu incat sa nu poata fi facut de orice om care nu isi petrece fiecare zi in canapea.
Nu uitati insa ca damavandul are 5671 m deci altitudinea isi va spune cuvantul si o atentie deosebita trebuie acordata aclimatizarii. Damavandul se face mult prea repede asa ca daca stii ca nu esti unul dintre norocosii care se adapteaza repede la altitudine mai bine iei niste Diamox. Si in nici un caz nu scoate din program ziua de aclimatizare. Iti va fi mult mai usor in ziua de varf.

Thursday, October 9, 2014

Damavand pe cont propriu (I)

In toate calatoriile noastre incercam sa imbinam vizitatul de orase, muzee, temple, locuri istorice etc cu timpul petrecut in natura. Tot timpul avem in program cel putin cateva zile de hiking, sau facut scufundari, sau mers cu barca pe rau, sau alte lucruri ce par interesante si bune de dezmortit picioarele.
Asa ca si pentru vizita in Iran am analizat problema si am hotarat ca cel mai potrivit lucru de pus la timp petrecut in natura este mersul pe varful Damavand (5671 m) care este cel mai inalt munte nu numai din Iran ci din tot Orientul Mijlociu. Si este un vulcan ce face parte din circuitul Vulcanic Seven Summits (cei mai inalti vulcani de pe cele 7 continente). In concluzie parea suficient de serios incat sa il luam in seama.
Nu este un urcus lung cum a fost in Nepal pe Everest Base Camp trek (care dureaza 11-14 zile) ci poate fi facut chiar si in 3 zile (maximul de care am auzit e 5). Asa ca ne-am gandit noi sa ne organizam pe cont propriu. Cat ar putea fi de greu? Pai in mod normal probabil ca nu foarte greu insa informatiile despre Iran nu sunt pe atat de abundente pe cat as dori. Mi-a fost foarte greu sa gasesc informatii legate de cat de usor este sa gasesti cazare la cabana, despre mancare, despre transport etc etc etc. Asa ca am renuntat si am inceput sa caut o agentie care sa ne organizeze excursia pentru ca din principiu nu mi se pare deloc o idee rea sa ai un ghid cu tine pe munte. Eu personal ma simt mai in siguranta.  Insa preturile primite de la diverse agentii mi-au cam zdrunginat convingerea ca vreau sa merg pe Damavand. Ni s-a cerut pana si 1500 de euro de persoana pentru un program de 5 zile dintre care doua erau nici macar jumatati de zi ca era doar transferul din Teheran spre Polour si invers (o ora si jumatate in condiiile de trafic extrem). Preturi total nejustificate din punctul meu de vedere pentru ca nu parea nimic special in ce ni se oferea. Intr-un final am reusit sa gasim un ghid cu recomandari bune care ne-a taxat cu 400 de euro de persoana pentru un program initial de 4 zile (care s-a dovedit a fi 3 si evident fara reducere de pret). Comparat cu alte excursii, ceea ce am primit pe Damavand pentru pretul platit este total dezaamagitor si nu recomand nimanui sa mearga cu ghid sau cu agentie. Damavandul se poate face foarte usor pe cont propriu si scopul aceastul post este sa prezinte detaliile practice de organizare ca sa nu mai arunce si altii cu banii pe fereastra asa cum am facut noi.

Traseu
Cei mai multi doritori sa ajunga pe varful Damavandului aleg sa faca asta pe ruta sudica pentru ca este cea mai usoara si cea mai usor accesibila din Teheran sau din partea de nord a tarii. pentru ruta sudica traseul poate sa dureze 3, 4 sau 5 zile.

Pentru 5 zile itinerariu este de obicei:
Ziua 1 - transfer din Teheran pana la Polour si stat peste noapte la Polour Hut
Ziua 2 - transfer cu o masina de teren pana la Base Camp 2 si de acolo ascensiunea pana la Bargah Sevom. Se doarme la noua cabana Camp3 Bargah Sevom New Hut .
Ziua 3 - este zi de aclimatizare in care se urca pana la cascada sau pana unde te tin picioarele. Cazarea tot la aceeasi cabana.
Ziua 4 - este ziua de varf. Se incepe urcarea destul de devreme dimineata (sau noaptea) si se coboara dupa posibilitati. Cazarea este la aceeasi cabana.
Ziua 5 - se coboara de la Camp 3 la Camp 2. Apoi cu masina de teren pana in Polour. Si de acolo cu masina normala inapoi in Teheran

Pentru 3 zile ai:
Ziua 1 - mers cu masina din Teheran pana in Polour, Apoi cu masina de teren pana la Camp 2 si apoi urcat pana la Camp 3.
Ziua 2 - este ziua de varf
Ziua 3. La fel ca ziua 5 din itinerariul precedent

Pentru 4 zile ai tot felul de permutatii pornind de la itinerariile de mai sus. Noi nu am vrut sa renuntam la ziua de aclimatizare asa ca ce am propus a fost:
Ziua 1 - mers cu masina din Teheran pana in Polour, Apoi cu masina de teren pana la Camp 2 si apoi urcat pana la Camp 3. Cazare la Camp3 Bargah Sevom New Hut.
Ziua 2 - zi de aclimatizare cu urcarea pana lacascada. cazarea in acelasi loc
Ziua 3 - zi de varf. cazare in acelasi loc
Ziua 4 - la fel ca ultima zi din itinerariul precedent

Permisul de ascensiune
Orice strain care urca pe Damavand trebuie sa plateasca un permis special care costa 50 de dolari si care se ia de la Iran Mountain Climbing Federation cu sediul la Palour Hut. Rugati soferul care va duce din Teheran in Polour sa va duca la sediul federatiei (este un pic in afara satului) si de acolo permisul se obtine pe loc.

Transportul
Daca vrei sa mergi pe cont propriu trebuie sa iti gasesti singur atat o masina care sa te duca din Teheran pana in Polour cat si masina de teren din Polour spre Camp 2. Amandoua mi s-au parut prea complicate pe vremea cand inca mai ne gandeam sa mergem pe cont propriu insa in realitate este extrem de usor.
In Teheran ori intrebi la hotel de un sofer care sa te duca pana in Palour ori gasesti pe strada in locurile extrem de turistice un sofer care sa isi ofere serviciile. Noi pe strada am gasit un sofer care ne-a dus in ultimele doua zile pana la Masuleh. Ieftin si bun :) Pretul depinde de cat de buni negociatori sunteti (noi nu suntem). Dar din ce am intrebat in stanga si in dreapta 20 de dolari pentru un drum este cam media. Si cu acelasi sofer puteti sa vorbiti sa vina sa va ia la sfarsitul turului pentru inca 20 de dolari sau poate mai mult ca depinzi de el sa nu te uite pe munte :)
Odata ajuns la sediul federatii de unde iti cumperi permisul de ascensiune o sa gasesti si soferii de masini de teren care se ofera sa te duca pana la Camp 2. Sau daca nu e nimeni intrebati la federatie si vor suna ei pe cineva. Din pacate nu va pot spune pretul pentru ca asta nu am reusit sa aflam.  Dar trebuie sa fii un negociator bun pentru ca odata ajuns la poalele Damavandului e ca si cum o vraja s-a abatut asupra iranienilor si bunatatea si prietenia cu care am fost tratati pana acum s-a transformat intr-o goana nebuna dupa bani si jecmanit turistul strain. Daca lucrurile continua asa, Damavandul va ajunge probabil sa fie unul din locurile alea multe din lumea asta care desi sunt extrem de frumoase au ajuns sa fie urate de toti turistii din cauza comportamentului celor ce "lucreaza" in turism.
La intoarcere in Camp 2 asteapta soferii ca sa va duca inapoi in Polour. Deci inca o sesiune de negocieri, ceva noroc, probabil un pret mai mare si gata inapoi.

Cazarea

Exista trei posibilitati de cazare pe ruta sudica de urcat pe Damavand. Camp 1 Polour este locul unde isi are federatia sediul si este chiar la marginea satului. Camp 2 Base (Goosfand Sara) - 3040m este a doua in ordinea urcarii si este locul unde ajungi cu masina de teren din Polour si punctul de plecare la picior pe munte. Camp 3 Bargah Sevom - 4200 m este cea aflata la cea mai mare altitudine si locul unde iti vei petrece probabil cele mai multe nopti.
Din pacate la nici una dintre ele nu poti face rezervare asa ca se functioneaza dupa principiul: primul sosit primul servit. Exceptie este daca iei un ghid direct de la Federatia montana Iraniana  care detine aceste cabane si care poate sa iti pastreze un loc (chiar si in cele cateva camere duble). Noi am sperat ca ghidul nostru ne va face rezervare la camerele duble dar s-a dovedit a nu fi asa. De fapt nici macar paturile nu erau garantate. Deci avand un ghid nu am castigat nimic din punctul de vedere al cazarii.
Personal am urat din tot sufletul cabana aia. Noi nu am avut camera dubla asa ca am stat in camera comuna care era murdara, galagioasa, cu un ditamai becul care imi lumina in ochi, si cu mirosuri de tot felul. Nu m-am putut odihni deloc si abia am asteptat sa plec de acolo. Asta de fapt a fost motivul pentru care am scurtat itinerariul de la 4 la 3 zile.
Si totusi noi am avut noroc pentru ca am prins doua paturi libere. Daca mergi intr-o perioada mai aglomerata este foarte posibil sa nu prinzi pat liber si sa dormi pe hol sau in adapostul vechi sau poate intr-un cort de inchiriat. Desi se pare ca exista perioade in care ajunge sa fie atat de aglomerat incat nu mai gasesti nici loc de campare. Deci atentie cand alegeti sa faceti ascensiunea.
Pretul pentru un pat: in jur de 1 dolar pe noapte.


Va urma....

Wednesday, October 8, 2014

Yazd - un oras lectie de adaptare la mediu

Pe oriunde citeam despre Yazd, vedeam numai cuvinte de lauda. Un oras uimitor construit complet din chiripici undeva fix in mijlocul desertului. Parea ca e o regula nescrisa ca toata lumea care ajunge acolo se indragosteste de oras.
Asa ca am pornit cu asteptari mari si pregatita sa fiu cucerita.
Insa dintr-un motiv sau altul nu a fost sa fie asa.
Poate pentru ca veneam din Esfahan care mi-a placut enorm de mult.
Poate pentru ca nu am gasit nicaieri inghetata buna.
Poate pentru ca nu ne-a placut deloc cazarea si atitudinea celor de la mult laudatul Silk Road Hotel.
Sau poate pur si simlu nu am avut dispozitia necesara.
Nu stiu exact  motivul dar cert este ca la sfarsit nu am picat cu rotile in sus de uimire asa cum se preconiza dupa toate laudele auzite si chiar am decis sa plecam o leaca mai repede catre Shiraz decat era initial preconizat.
Lasand insa de o parte cat m-am bucurat (sau nu) de sederea acolo, trebuie sa precizez ca Yazd (partea veche) este un oras care impresioneaza prin felul in care este adaptat la mediul desertic in care se afla. Am mai scris despre modul extrem de eficient de a folosi rezervele de apa subterane, insa Yazd este de departe un exemplu intre exemple pentru ca are una dintre cele mai mari retele de qanaturi din lume. Si peste tot prin orasul vechi vei vedea scari ce duc la rezervoarele subterane de apa. sa stii sa aduci apa de departe si sa o folosesti inteligent este conditia principala a reusitei unui oras inntr-un mediu atat de arid.
Pentru a suporta mai usor caldura verii, casele vechi au niste sisteme rudimentare dar extrem de eficiente de a produce "aer conditionat". Sunt niste turnuri foarte inalte care prind fiecare briza de aer si o directioneaza in jos in casa unde racoreste aerul. Uneori ele sunt folosite in combinatie cu un qanat. Aerul cald ajunge deasupra rezervorului cu apa unde este racit si apoi se prins in complexul sistem de ventilatie si raceste casa. Explicatiile sunt mai complicate decat ce scriu eu aici deci daca vreti sa aflati mai multe mai bine cititi link-ul de pe Wiki.  Idea este insa ca eu am ramas uimita de ingeniozitatea idei si de cat de frumoase si complexe ajung sa fie turnurile astea ce pot fi facute sa prinda vantul din pana la 6 directii diferite. Si cu atat mai impresionant cand te gandesti ca astea sunt idei vechi de multe sute de ani
Ventilatia casei si obtinerea unor temeraturi mai suportabile sunt lucruri pentru care arhitectii persii au gasit solutii ingenioase si elegante cu muuult timp in urma. Uneori treci pe langa ele chiar si fara sa le observi (ca sistemul de ventilatie din bazar), alteori sunt extrem de evident si fermecatoare (ca turnurile din Yazd). Insa nimic din arhitectura unei case vechi nu pare a fi acolo din intamplare.Trebyuie doar sa stii la ce sa te uiti. 
 

La plimbare pe ulitele acoperite din Yazd

Un magazin de suveniruri
Strazi mici, mici, mici
O curte interioara si turnul prinzator de vanturi
Celebrele turnuri (numite "badgirs") din Yazd
Scarile catre un rezervor de apa
Si dupa atata plimbare ne relaxam pe seara la un pahar de vorba cu localnici



Monday, October 6, 2014

Un hotel ce merita un articol numai pentru el

Nu imi place sa platesc preturi exorbitante pentru un hotel.
Mi se par bani aruncati pe canal. 
Pentru ce as plati cateva sute de euro pentru o camera in care oricum stau doar cateva ore si culmea le mai si dorm?
Asta nu inseamna ca fac rabat de la calitate. Verific intotdeauna destul de bine ce cazare aleg pentru ca am o fixatie legata de curatenie. Daca nu e curata camera imi va fi imposibil sa ma odihnesc cum trebuie in ea. Trebuie sa fie deci un hotel curat, cu toate facilitatile necesare,  si daca nu avem masina trebuie sa fie pozitionat cat mai bine pentru un turist care nu vrea sa isi petreaca timpul incercand sa ajunga la o anumita destinatie. In rest cate stele, piscine, saune, usieri cu manusi si restaurante Michelin are imi este complet indiferent. In afara de hotelurile in care am stat cand am calatorit cu munca (si ceva exceptii de rasfat pentru ocazii speciale), toate celelelate sunt cat se poate de normale pentru oameni normali si de la tara asa ca mine.
Insa in timp ce cautam cazare pentru Esfahan am descoperit un hotel care mi-a sarit imediat in ochi. Partial pentru ca se lauda ca e cel mai vechi hotel din lume, dar mai ales pentru pozele cu gradina interioara. M-a vrajit cu totul asa ca am decis ca nu ar fi rau sa ne rasfatam luand o camera la cel mai cunoscut hotel din oras. Din fericire Iranul nu are Sheratoane, Hiltoane, Oberoaie, Hyatte si altele de genul deci pretul chiar si pentru cel mai cunoscut hotel din oras nu era nicidecum prohibitiv. Este insa de 3-4 ori mai mare decat la un hotel fara renume dar care sa respecte toate conditiile enumerate de mine mai sus.
Sa nu va inchipuiti acum un hotel de mare lux. A fost si asta este evident din felul cum arata cladirea. Insa intre timp a ajuns sa fie un hotel care are nevoie serioasa de o renovare a camerelor pentru ca mobila e invechita si baile sunt ajunse intre timp "retro". Deci este departe de stelele afisate pe frontispiciu. La fel cum au nevoie de o mai buna izolare fonica a camerelor pentru ca auzi tot ce se discuta in gradina daca ai camera cu vedere la gradina (care sunt de fapt cele mai frumoase camere din hotel). Insa este un hotel cu personalitate. Ceva ce mai greu gasesti la marile lanturi hoteliere. Este de departe cel mai interesant hotel in care am stat acum din prisma istoriei lui.  Pur si simplu intri in holul hotelului si de cum il vezi pe Izmail (asa l-a botezat Cipri pe usierul cu mustati mari si costum de epoca) te simti in alta lume.
Stand aici m-am simiti ca un demnitar strain venit in vizita la shah. Ceea ce nu e putin lucru. :)
Si cat de mult mi-a placut hotelul se deduce din faptul ca este prima data cand fac un articol special pe blog pentru un hotel anume.
Vedere de la balconul camerei

Camerele din cladirea veche

Suntem vecini cu o moschee.
Receptia
Intrarea
Inca o bucata de receptie
Scara interioara
Detalii
Camera unde se ia micul dejun

PS: Hotelul are o aripa veche (cea clasica) si una noua. Deci daca vreti sa va bucurati din plin de atmosfera hotelului, sfatul este sa aveti grija sa luati o camera in aripa veche a hotelului si cu vedere la gradina. Dar sa fiti pregatiti si cu dopuri de urechi ca o sa auziti zdragnanitul farfuriilor pana la miez de noapte cand se inchide terasa. O terasa care este ca un magnet pentru locuitorii mai avuti ai Esfahanului.