Wednesday, September 17, 2014

Abyaneh

Citisem despre Abyaneh inainte sa mergem in Iran, dar nu ne hotarasem deloc daca este cazul sa il punem in lista noastra de plimbare sau nu.
Parea a fi un loc extrem de interesant. Unul dintre cele mai vechi sate din Iran si un exemplu pentru ce inseamna integrarea unei localitati in mediul inconjurator. Un satuc rosu cocotat pe un deal (si el tot rosu) care da nastere la poze fantastice cu care mi-am tot clatit ochii pe net. Dar nu existau autobuze directe Kashan-Abyaneh si nici autobuze pentru destinatia noastra urmatoare Abyaneh-Esfahan prin urmare mi s-a parut prea mare bataie de cap sa il pun de la bun inceput in itinerariu.
Insa pe cand ne plimbam prin Kashan, am fost opriti pe strada (vis a vis de hotel) de un domn care ne-a intrebat daca vrem sa mergem la Abyaneh si Natanz. Oferta lui era raspunsul la toate nedumeririle noastre. Ne-a spus ca ne duce ca masina pana in Abyaneh unde avem timp cateva ore sa ne plimbam, apoi in Natanz sa vedem moschea si apoi la statia de autobuz de unde putem sa ne continuam drumul spre Esfahan. Toata calatoria se preconiza a fi jumatate de zi iar pretul 25 de dolari. Am acceptat destul de repede si a doua zi la 08.00 eram in fata magazinului lui cu tot cu bagaje ca sa ne continuam calatoria.
Sofer nu ne-a fost domnul care ne-a convins sa le fim clienti ci un tanar extrem de politicos si benevoitor care ne-a purtat de grija mai ceva ca o closca puilor.
Ne-am pornit deci spre Abyaneh si pentru ca soferul vroia sa fie sigur ca ajungem la dealul de vis a vis de sat de unde ai o panorama foarte frumoasa catre Abyaneh, ne-a insotit in plimbarea noastra prin sat si a jucat rolul si de ghid si ne-a explicat cat de cat cam ce este de vazut. Daca nu ne-ar fi spus el de locul cu panorama in mod sigur nu am fi ajuns acolo si ar fi fost pacat pentru ca vederea este absolut uimitoare.
Iar satul este intr-adevar extraordinar de simpatic. Este un loc interesant care merita vizitat daca aveti timpul si mijloacele necesare. Daca aveti insa zile limitate mai bine le petreceti in Esfahan decat Abyaneh.
Dupa ce ne-am plimbat prin sat cu ghidul nostru initial sofer, am pornit catre Natanz unde am vizitat moschea, un templu al focului, am admirat de la departare un Turn al tacerii unde adeptii zoroastrianismului isi duceau mortii si apoi am plecat mai departe catre autobuz.
In spiritul tipic iranian, in timp ce mergeam catre statia de autobuz soferul nostru a oprit la un magazin si ne-a cumparat inghetata. Pe motiv ca suntem musafiri in tara lui deci trebuie sa aibe grija de noi si sa ne simtim bine. Apoi odata ajunsi in statia de autobuz a mers sa intrebe taximetristii cat ar costa o cursa pana in Esfahan. Si pentru ca pretul era ingrozitor de mare a venit si ne-a spus ca aia sunt niste oportunisti si cel mai bine asteptam autobuzul. Iar el a stat cu noi ca sa fie sigur ca vom urca cu bine in autobuzul care trebuie. Dupa ceva timp insa s-a zvonit ca autobuzul (care venea de fapt din Kashan) nu mai opreste in Natanz asa ca soferul nostru a dat nu stiu cum de numarul de telefon al soferului de autobuz, l-a suant si a vorbit cu el sa ne intalnim undeva pe autostrada de unde sa ne ia. Ne-a dus cu masina lui pana la locul de intalnire si in felul asta am prins mult doritul mijloc de transport si ne-am pornit spre Esfahan.
Si ca intotdeauna amintirea zilei nu este frumosul satuc Abyaneh ci un om oarecare ce a facut dintr-o zi ce putea sa fie de cosmar una de povestit si raspovestit oricarui om care vine si imi spune in necunostinta de cauza ce infricosatori sunt iranienii.




O batranica de la care am primit mere

In moschea din Abyaneh
Moschea din Natanz

Tower of silence



Tuesday, September 16, 2014

Kashan

Din fiecare tara pe care am vizitat-o am ramas cu o imagine/senzatie emblematica ce ne sare in gand de fiecare data cand auzim numele tarii. Peru are rasaritul de soare de la Machu Picchu, China are Marele Zid, Laos este baie in rau in zori de zi cu elefantii etc etc etc.
Iranul va fi in mod sigur prietenia oamenilor despre care am tot scris intr-un articol precedent si o sa tot scriu si in urmatoarele amintiri din Iran. Iar al doilea lucru care m-a fascinat de-a dreptul este inventivitatea de care au dat dovada ca sa aibe acces la apa intr-o tara atat de arida. Fara sa stii cum sa folosesti fiecare rezerva de apa care iti e disponibila si sa o aduci acolo unde ai nevoie de ea, viata intr-o zona desertica (cum sunt multe in Iran) ar fi imposibila. iar nevoia se pare ca i-a invatat pe iranieni cum sa gaseasca si sa foloseasca apa.
Ideea de baza este ca se folosesc resursele subterane de apa. Dupa ce sursa de apa este gasita (de obicei la multi kilometri de locul unde e nevoie de ea) se construiesc o serie de "qanat"-uri, adica canale subterane, care conduc apa de la rezervor la suprafata fara nici un ajutor mecanic ci doar bazat pe gavitatie. Stiinta construirii "qanat"-urilor a fost de o importanta fundamentala pentru dezvoltarea agriculturii si nu numai in Iran. Si chiar si acum cand exista tot felul de sisteme moderne de irigatie, "qanat"-urile raman o prezenta extrem de vie si impresionanta in realitatea multor orase.
Le-am vazut in multe locuri si mereu m-au uimit prin ingeniozitatea lor. Este uimitor sa vezi apa curgand liber si irigand culturi intr-o zona in care in mod normal nu ar exista decat desert pentru ca precipitatiile anuale sunt sub 150 mm. Este o idee ce uimeste prin simplitatea ei. De fapt e cu atat mai ingenioasa cu cat pare de simpla. Si cu atat mai impresionanta cu cat este o idee veche de 1200 de ani pe putin.
Iar dintre locurile unde le-am observat cred ca cel mai mult mi-a sarit in ochi la gradina Bagh-e Fin din Kashan ( parte a patrimoniului Unesco). Nu stiam de ea inainte sa ajungem in Kashan. Am ajuns din intamplare si am descoperit o alta lume. Dar o sa scriu mai pe larg despre ea mai tarziu. Deocamdata cate un pic despre celelalte lucruri care ne-au facut sa mergem in Kashan: niste foste resedinte ale unor negustori bogati care intre timp au fost reconstruite si sunt un magnet pentru turisti. Poate ca scoase din mediul in care se gasesc, aceste case nu ar prezenta cine stie ce interes. Insa le pui intr-o zona arida ca cea in care se afla Kashanul si ajungi sa te minunezi ca cineva poate trai si trai bine intr-un astfel de loc.
Casele pe care ne-am decis noi sa le vizitam au fost: Tabatabaei, Abbasi si Boroujerdi. Din pacate ultima s-a dovedit a fi inchisa la ora la care ne-am gasit noi sa o vizitam asa ca ne-am mutat peste strada la Ameri House unde am descoperit ca dupa renovatie (si milioane bune de dolari investite) casa a fost transformata intr-un hotel absolut uimitor care era in prag de deschidere (inca nu se acceptau turisti). In mod clar asta ar fi locul unde as sta la o noua vizita in Kashan. Mi-a placut extrem de mult si angajatii erau de un profesionalism extrem. Am stat de vorba pentru mult timp cu o angajata care se ocupa de promovarea hotelului si care era extrem de interesata de parerea celor ce vizitau casa si de sfaturile lor ca sa le puna in aplicare in munca ei. O atitudine de apreciat si ca peste tot in Iran am descoperit si la ea aceeasi mandrie de a fi iranianca si aceeasi dorinta de a arata ca Iranul nu este ce vrea America sa arate ca ar fi.


Abbasi
Abbasi

Abbasi
Pe acoperis langa casa Boroujerdi
Casa Tabatabaei

Detalii Casa Tabatabaei 
Intrarea in casa Ameri. Ciocanitorul lunguiet era pentru barbati si cel rotund pentru femei. Intr-o societate unde femeile traiau separat de barbati era extrem de important sa se stie cine raspunde la usa.

Uimitor hotel
Ne-am decis sa mergem la Fin garden cu autobuzul pentru ca de la hotel ni s-a spus ca vom ajunge foarte usor. In plus tot de la receptie am primit un card pentru autobuz pe care trebuia doar sa il incarcam cu banii necesari platirii biletelor. Si in timp ce cautam noi autobuzul corect un domn s-a oprit langa noi si ne-a urat (la fel ca multi altii) o sedere placuta in Iran. Asa ca am profitat de ocazie si l-am rugat sa ne arate ce autobuz sa luam. Rezultatul a fost ca ne-am ales cu un ghid pentru restul zilei. Pentru ca domnul respectiv ne-a aratat autobuzul, ne-a ajutat sa cumparam biletele, a mers cu noi la gradina (care e in afara orasului), a facut pe ghidul si apoi ne-a invitat la el acasa la masa. Invitatie pe care am acceptat-o cu placere desi in mod normal noi suntem extrem de sceptici cand calatorim si nu ne prea incredem in nimeni. Dar in Iran nimeni nu iti da motive sa fii sceptic si defensiv prin urmare ar fi pacat sa refuzi o invitatie la masa. Mai ales ca restaurantele iraniene sunt extrem de saracacioase in oferta si mai devreme sau mai tarziu te vei satura de orez si kebab.






Vorbeam mai sus la modul laudativ de Ameri house care mai nou e hotel. Insa trebuie sa recunosc ca nici hotelul la care am stat noi (desi mult mai putin luxos) nu este de evitat. Este o casa traditionala, foarte simpla dar care noua ne-a placut foarte mult. Si fiind acolo am inteles de ce Ehsan House este poate cel mai popular hotel din Kashan. Iti ofera tot ceea ce ai nevoie la un pret infim.
Intrarea in hotel

Gradina

O camera
La cina in gradina