Friday, July 11, 2014

O excursie de o zi (lunga) din Amman : Jerash, Umm Qais si Ajloun

Ultima zi petrecuta in Iordania a fost dedicata istoriei. Am plecat intr-o excursie destul de lunga de o zi din Amman catre partea de nord a tarii unde am vizitat trei locatii foarte frumoase si foarte impresionante: Jerash, Umm Qais si Ajloun.
Daca vreti sa faceti acelasi lucru va recomand sa plecati in zori de zi de la hotel pentru ca distantele (desi nu chiar lungi) iau destul de mult timp sa fie parcurse iar ocurile nu va vor lasa sa plecati prea devreme la cat de frumoase sunt.
Daca nu aveti atat de mult timp sau daca Jerash va va tine captiv mai mult decat ati planuit initial atunci scoateti din plan Umm Qais si ramaneti doar cu Jerash si Ajloun care sunt relativ aproape unul de altul (jumatate de ora de condus).
La 50 de km nord de Amman (cam o ora de condus) se gaseste prima oprire din ziua noastra de plimbat: Jerash. Citisem despre el ca este cel mai bine pastrat oras roman cu exceptia Popeiului, dar orice descriere ai citi nu te pregateste pentru cum se vede orasul intanzandu-se pe coline in fata ochilor tai. Este absolut impresionant si m-am bucurat de fiecare clipa petrecuta acolo. Singurul lucru pe care il regret este ca ne-am grabit un pic cu vizita noastra pentru ca vroiam sa ne intoarcem la intrarea sa participam la un spectacol cu care romane. Dupa ce ne-am grabit si am ajuns in final la timp la hipodrom si am asteptat vreo 15 minute, am descoperit ca de fapt in ziua aia nu se tinea nici un spectacol. Evident fara ca asta sa fie anuntat pe undeva. Nici macar la intrare cand am intrebat de unde se cumpara biletul pentru spectacol nu s-a gandit nimeni sa ne anunte ca in ziua aia nu exista vreunul. Dar daca ajungeti in Jerash si este un spectacol cu care romane, va sfatuiesc sa nu il ratati. Toata lumea are numai cuvinte de lauda despre el. Si in mod normal ar trebui sa fie doua reprezentatii pe zi la 11.00 si 14.00. Biletul se plateste separat de intrarea in Jerash, la intrarea in hipodrom (adica tot acolo unde se tine si reprezentatia). 
Poarta de sud de intrare in oras

Poarta de sud vazuta din hipodrom

Jerash si iar Jerash si iar Jerash

Piata ovala

Piata ovala

Templul dedicat lui Artemis

Strada coloanelor

Templul lui Artemis

Si este din perioada romana....

Nymphaeum
Poarta de nord
Din Jerash am pornit catre Umm Qais pe care fusesem sfatuiti, de un tip care lucra in taberele de refugiati sirieni, sa nu il ratam pentru nimic in lume. Asa ca ne-am pornit cu rabdare sa parcurgem drumul pana in nord la un pas destul de molcom mai ales cand traversezi aglomeratia orasului Irbid. Drumul Jerash-Umm Qais a durat cam o ora si jumatate si pe alocuri credeam ca in curand trecem in Siria si la Umm Qais nu mai ajungem.
Umm Qais este locul unde se gasesc ruinele fostului oras roman Gadara si desi nu e la fel de bine pastrat ca Jerash si nici prea multa munca de reconstructie nu s-a intamplat pe acolo, este un loc destul de interesant. Mai ales daca ai parte de un ghid care sa te ajute sa recreezi orasul asa cum era el in perioada de glorie. Noi am avut parte de un ghid care vorbea romana pentru ca a locuit in Romania pentru 8 ani acum ceva timp.
Pentru munca arheologica nu prea exista buget se pare insa exista buget pentru construirea unui hotel fix in mijlocul ruinelor (de fapt in vechiul oras turcesc contruit pe ruine din care locuitorii au fost fortati sa plece acum doua decenii parca). Deci peste vreun an-doi, daca aveti chef si timp puteti petrece o noapte intr-un oras roman.
Amfiteatrul- unul dintre putinele proiecte de reconstructie

Sa exploram deci...

Picture perfect

Nu chiar Jerash

Imi plac coloanele astea facute din roca vulcanica

Ne-am plimbat pentru vreo doua ore cu ghidul nostru printre ruine. Am admirat valea unde in departare trei tari se intalnesc: Iordania, Palestina cucerita de Israel si Siria. Am vorbit vrute si nevrute despre situatia politica in zona si cum influenteaza asta turismul in Iordania. Si intr-un final ne-am pornit catre cea de-a treia si ultima destinatie a zilei: Ajloun. De data asta nu o asezare romana ci un castel absolut magnific din perioada Cruciatilor. Recunosc ca mie mi-a placut Ajloun mult mai mult decat Karak sau Shobak. Insa se poate sa fie asa pentru ca este un castel renovat care nu cere prea multa imaginatie ca sa te faca sa vizualizezi locul asa cum era el acum ceva secole. Ceea ce pentru mine a functionat perfect.


La castel

Vedere de sus


Prin castel

Din Umm Qais pana in Ajloun am facut cam o ora si un sfert cu masina si cand am ajuns eram deja in intarziere asa ca vizita noastra a fost mult prea scurta fata de cum mi-as fi dorit. Mi-ar fi placut sa stam sa dmiram privelistea mai pe indelete si sa ne plimbam prin castel mai pe indelete. insa ceasul tot batea ora la care trebuia sa fim inapoi in Amman sa predam masina si sa ne indreptam catre aeroport. dar chiar si o vizita asa scurta a fost cat se poate de frumoasa. Si un final inspirat pentru scurta noastra vacanta Iordaniana.

Tuesday, July 8, 2014

Povestea unei nebunii - Iron Man Nisa

Cu totii visam la ceva.
Visul nu are margini asa ca ne permitem in vis sa mergem oriunde, sa incercam orice, sa fim oricine.
In vis suntem cu totii personaje principale, nu butaforie.
Insa atunci cand vine vorba de impus teluri si facut planuri de viitor, cati dintre noi isi impun tot ceea ce au in vis?
Probabil ca nu foarte multi. Iar eu sunt sigur printre ei.
In vis Wonder-woman e mic copil pe langa mine dar cand vine vorba de planuri pentru viitorul apropiat ma rezum la lucruri gen: sa slabesc un kilogram (dar pot fi foarte fericita si cu 100 de grame ), sa vorbesc mult de 5 minute pe an in flamanda (5 minute cumulate tot anul, nu dintr-o singura strigare), sa fiu mai calma si mai diplomata ( Asta e in plan deja de cateva decenii. Sunt sigura ca era si in planul mamei mele pentru mine inca din ziua in care m-am nascut. Insa e clar ca nu functioneaza.), sau sa ma joc mai putin pe telefon.
Lucruri cat se poate de pamantesti care sunt sigura ca se gasesc pe lista oricarui om normal la inceput de an de exemplu.
Sunt insa si oameni care probabil au fost rapiti de extraterestri si s-au facut experiemente pe ei si le-a fost alterat ceva prin cap care tine de "vointa" si prin urmare isi impun teluri mai putin pamantesti (adica alea enumerate mai sus). Chestii atat de sci-fi incat obosesti numai cand auzi de ele. Cu atat mai putin sa le pui in practica.
Printre rapitii de extraterestri se numara cu brio si Cipri (sotul meu adica).
Acum vreo 5 ani a venit cu ideea ca el vrea sa alerge un semimaraton (cel din Bruxel). Si dupa ceva luni de antrenament l-a terminat.
Apoi a venit cu ideea ca vrea sa alerge un maraton. Inca ceva antrenament si l-a alergat.
Apoi a venit cu ideea ca vrea sa faca o parte din Turul Flandrei (o cursa clasica de ciclism). Si inca o leaca de antrenament si l-a facut.
Apoi a urmat in mod cat se poate de evident tot Turul Flandrei ca incomplet nu datea bine pe lista. Si evident ca l-a terminat.
Apoi a urmat ideea sa faca toate cele trei clasice de ciclism in acelasi an: Turul Flandrei (245 km ), Liege-Bastogne-Liege (279 km) si Paris-Roubaix (170 km). Dupa antrenamente minunate in miez de iarna la 4 dimineata si la sub 0°C cand ii ingheta apa in bidon (pentru ca sezonul de biciclit incepe prin Aprilie deci tu tre sa fii in forma maxima in Aprilie), evident ca le-a terminat.
Deja intrase in pana de idei. Ce sa mai faca? Ce sa mai faca? Pai ca prin minune a aparut o idee noua la orizont: o jumatate de triatlon: 1.9 km de inotat, 90 km de mers pe bicicleta si 21.1 km de alergat. Totul dintr-o bucata si la o viteza la care multi ar lesina. Nu si Cipri care evident ca l-a terminat.
Anul trecut, dupa triatlon, statea asa Cipri si se gandea: oare care sa fie urmatorul pas?
Ganditul nu a durat mult ca urmarea era evidenta: Un Iron Man. Un triatlon intreg. Adica o nebunie atat de mare incat acel 1% care ma facea sa ma indoiesc ca Cipri a fost rapit de extraterestri, a disparut cu totul. E o certitudine. Daca il ducem la analize sigur descoperim ca ceva nu e ca in oamenii normali. Nu are cum. Ca daca el e normal inseamna ca eu sunt un lenes mai ceva ca animalutele numite lenesi si vointa mea se masoara la scala "nano" pe cand a lui e la scala "macro". Deci nu ies sigur bine din comparatia asta daca ne consideram egali in constructie. 
S-a inscris anul trecut in vara pentru triatlon si apoi au urmat 10 luni de antrenament intens. Atat de intens incat eu oboseam numai gandindu-ma la el.
Ore si ore si ore intregi de alergat si biciclit. Ore intregi de stat in bazin si luat lectii pentru imbunatatirea tehnicii de inotat. Ore intregi de transpirat pe home trainer de parca aveam cascada Niagara in casa.
Saraca mama se uita la Cipri in timp ce facea niste antrenamente indoor pe bicicleta montata pe trainer si a concluzionat ca daca ea ar fi atat de transpirata si bataile inimii ar fi atat de sus s-ar aseza in fund si ar astepta sa moara. Pentru ca antrenentul pentru un triatlon se pare ca nu este ca mersul la sala cu fetele. Nu iti petreci jumatate din timp vorbind vrute si nevrute si luand mai multe pauze decat sedinte de antrenament. Ci inseamna sa duci de cele mai multe ori totul la limita. Iti supui corpul la un chin inuman. 
Pe mine ma apuca lenea in fiecare seara cand trebuie sa merg la sala. Cipri insa se trezea la 4 dimineata ca sa mearga la alergat sau la biciclit sau amandoua. Avea zile in care facea un semi triatlon si asta desi mergea si la munca si muncea pe branci 10-12 ore. 
Cipri nu a muncit in viata lui 8 ore pe zi. La el cea mai scurta zi de munca are 10 ore. Si la asta se mai adauga o ora-o ora jumatate petrecuta in masina in drum spre munca sau inapoi. Iar de cand este propriul lui sef si are propria lui companie, programul este cu atat mai nebunesc.
Sa adaugi la un astfel de program si cate 17 ore sau mai mult de antrenament pe saptamana este peste capacitatile mele aritmetice.
Sunt sigura ca printre experimentele extraterestre la care a fost supus se afla si faptul ca a invatat cum sa dilate timpul. Ziua mea de 24 de ore sunt extraordinar de sigura ca este mai scurta decat ziua lui de 24 de ore. Si oricine ar incerca sa ma convinga de contrariu va esua lamentabil.
Si sa nu uitam: Cipri are multiple operatii la ambele picioare. Sper sa nu se supere ca scriu asta insa este extrem de important pentru intreaga poveste. Ca sa intelegeti de ce il vad pe sotul meu ca pe definitia "vointei". A cazut acum multi ani de la etajul patru, in picioare, pe beton. A fost paralizat si a suferit multiple interventii chirurgicale ca sa i se refaca picioarele. Daca te uiti la laba piciorului stang o sa intelegi de ce Cipri face bataturi imediat ce incearca sa alerge sau sa mearga mai mult. Este foarte deformata. Practic calca numai pe degetul mare si o mica bucata din calcai. 
Cipri face bataturi ingrozitoare le picioare dupa 30 de km de mers la Dodentocht. Si apoi continua in halul ala pentru inca 70 de km. Adica 14 ore (minim) de mers continuu cu bataturi cat mingea de ping pong.  Daca cineva vrea sa se inspire pentru tehnici de tortura, apai asta e sigur una de succes.
Si cu toate astea nu l-am auzit pe Cipri decat o singura data sa se foloseasca de accidentul lui ca sa spuna ca nu poate face ceva. 
Cand i-am propus sa luam lectii de dans pentru nunta noastra :) Dar sunt absolut convinsa ca motivul nu era unul medical/fizic :)
Cum s-a ascuns dupa accident pentru evitarea lectiilor de dans ar putea foarte bine sa spuna si ca nu poate face nici un efort si sa fie un "couch potato". Insa nu e deloc asa.
Cipri trebuie doar sa isi puna ceva in cap si apoi muta si muntii din loc daca de asta e nevoie ca sa isi ajunga telul. A participat pana si la Turul Flandrei desi avea pojar :)
Dar sa revenim la Iron Man.
Pe 29 Iunie 2014 a avut prima lui participare la o astfel de competitie. Si evident ca l-a terminat. Nu ar fi Cipri daca s-ar da batut la ceva.
3.8 km de inotat. 180 km de biciclit. 42.2 km de alergat
Totul dintr-o bucata. Fara pauze. Fara stat sa te odihnesti. Fara sa o lasi mai moale vreo secunda.
13 ore si 41 de minute de dus totul la limita.
Chapeu. Asta e tot ce mai pot sa spun.

Or avea timp sa se uite la priveliste?
Oricum nu mai e vreme de plaja
Cipri se pregateste de cursa - are rucsac oficial ca sa dovedeasca asta :)
Si-a primit si numarul
Primele biciclete
Si primii alergatori
Dusuri pentru cand canicula devine de nesuportat
Cipri la alergat
Doar 20 de km ramasi
Saracii genunchi sufera nu gluma
La varsta lui, multi asteapta sa moara. Chapeau.
Pit stop- pentru schimbat sosete
Suporteri de tot felul
Daca nu le-a placut canicula poate le place ploaie torentiala si grindina
Si intr-un final si FINALUL
Felicitari Cipri
PS: Inainte de Iron Man si chiar si dupa Cipri a sustinut ca la altul nu mai participa pentru ca este mult prea greu antrenamentul. Nu l-am crezut nici un moment pentru ca un om ca el nu poate trai fara un tel de genul asta. Are nevoie de o competitie care sa il stimuleze. Sa ii faca sangele sa curga mai repede prin vene. Iar astazi s-a inscris pentru Iron Man ul din Frankfurt din iulie 2015. :)

PPS: Sa nu credeti ca eu sunt genul de om care ofera laude pe banda rulanta. Postul asta are si rolul de a fi un mesaj pentru Cipri. Care a primit bombaneala cat cuprinde din partea mea pentru orele lungi de antrenament. Insa care nu a primit asa cum se cuvine si felicitarile mele. Sunt extrem de mandra de el si sper ca el stie asta chiar si daca nu prea primeste si incurajarile ci doar bombaneala. Si mai mult de atat il vad ca pe un exemplu de urmat. Daca toti am avea vointa si determinarea unor oameni ca el, lumea ar fi un cu totul si cu totul alt loc. Spuse "couch potato"-ul :)

Monday, July 7, 2014

Amman

La sfarsitul calatoriei nostre prin Iordania, ne-am luat cazare pentru doua nopti in Amman si planuiam sa nu stam prea mult prin oras ci sa facem excursii mai pe aproape sau mai pe departe. O zi vroiam sa ajungem la Castelele din desert, o zi in partea de nord la Jerash, Umm Qais si Ajloun si apoi in ultima zi sa ne plimbam prin Amman si prin Madaba. Insa leneveala de la Marea Moarta si faptul ca am inclus in program vizita la Bethany Beyond the Jordan ne-a facut sa schimbam un pic activitatile din ultimele zile si am renuntat la Castelele din desert si la Madaba iar Ammanul l-am vazut printre picaturi. Adevarul este ca initial ne gandeam sa ne intindem perioada de leneveala si in Amman si sa stam mai mult prin oras insa din ce am vazut, nu ne-a convins nimic sa poposim mai mult decat "printre picaturile" mai sus mentionate.
Nu este un oras urat si nici imposibil de suportat din cauza aglomeratiei si haosului insa pur si simplu nu ne-a vorbit pe limba noastra.
Noi am ales sa stam la un hotel in partea veche a orasului. Deasupra noastra era Citadela si vis a vis Amfiteatrul Roman (cele mai importante atractii ale Ammanului). Si cred ca am facut foarte bine. Pentru ca Ammanul este un amestec uimitor de nou si vechi. Si din punctul meu de vedere partea veche a orasului este locul unde vei simti cu adevarat ca esti in Orient. Orasul nou cu mallurile, casele si cladirile de birouri ce pot fi transpuse in orice alt loc de pe pamant nu m-a atras cu nimic. Orasul vechi insa este plin de viata. Te poti plimba ore in sir pe stradutele aglomerate si pline de magazine de tot felul. Te poti aventura prin piata sa iti iei ceva fructe. Sau si mai bine prin bazarul cu aur daca vrei ca amintire niste cercei macar. 
In mod sigur hotelurile din partea veche nu sunt la fel de luxoase ca cele din partea noua insa compenseaza prin animatia locului.
Concluzia mea a fost ca Ammanul este un loc foarte bun pentru a face excursii de o zi catre partea de nord, catre castelele din desert sau catre Madaba deci numarul de zile de stat in capitala trebuie sa ia neaparat in considerare excursiile de o zi. Si pentru orasul in sine cred ca o zi este deja mult prea mult mai ales daca mai ai si cateva seri, dupa excursii, in care sa te plimbi si sa iei pulsul strazilor din partea veche a orasului.
Orasul vazut de la Citadela
La plimbare prin Citadela
Si Amfiteatrul ascuns printre cladiri
Si cu zoom in cazul in care l-ati ratat in poza precedenta
Noaptea piata din fata Amfiteatrului este plina de oameni
Prin piata
Pe la magazine
Cadouri pt pitici
Sau mai putin pitici