Thursday, March 20, 2014

Patan Durban Square



In prima zi plina in Nepal, ne-am plimbat dimineata prin Durban Square-ul din Kathmandu iar dupa pranz ne-am decis sa mergem catre Patan. Citisem prin "Biblia calatorului" (Lonely Planet evident) ca sunt doar 4 km intre cele doua piete si ca plimbarea ar fi fost una frumoasa asa ca ne-am decis sa mergem pe jos. mai ales ca drumul parea destul de usor de urmat. Pe harta evident parea usor. Pentru ca in realitate lucrurile nu au stat chiar asa. Era extrem de alomerat, multe masini deci poluare cat sa ne umple cu varf si indesat  plamanii cu materiale nu tocmai folositoare, si mai ne-am si ratacit de vreo doua ori. Asa ca dupa mai putin de un kilometru ne-am dat batuti si am sarit in primul taxi intalnit in cale. Si bine am facut pentru ca la un moment dat am trecut printr-un loc unde macaci dateau tarcoale si pareau foarte interesati in trecatori. Daca nu v-ati dat seama pana acum, eu urasc macacii. Dupa ce am fost atacata de doua ori (in Ubud-bali si Emei-China) de maimutele astea mult prea agresive pentru gustul meu, am ajuns sa imi fie frica si numai la auzul idei ca sunt macaci in preajma. Oficial - urasc macacii.
Odata ajuns in piata dn Patan am descoperit o cu totul alta atmosfera decat in Durban Square-ul din Kathmandu. Mi-a placut extrem de mult pentru ca era mult mai linistita, fara masini, fara motociclete. Intr-un cuvant mult mai prietenoasa cu turistul dornic sa caste gura la temple.
Ne-am plimbat prin piata, am vizitat cateva locuri si apoi ne-am urcat pe acoperisul unui restaurant din coltul pietei si am stata acolo pentru muuuult timp cu un ceai in fata uitandu-ne la lume. Poza de la inceput de post este facuta de pe terasa restaurantului.
Si iaca alte poze:














Wednesday, March 19, 2014

Durban Square Kathmandu

Valea Kathmandu-ului este considerata este considerata locul cu cea mai mare densitate de obiective patrimoniu Unesco pentru ca are 7 locatii patromoniu modial :
In afara de stupa Swayambhunath (evitata din motiv de macaci), le-am vizitat pe toate celelalte si o sa incerc sa scriu in cateva posturi despre fiecare in parte insa descrierile mele sunt sigura ca nu vor reusi sa redea nici macar o farama din cum este sa fii acolo. Pentru ca nu as putea vreodata sa descriu cat de cat bine, tavalugul realitatii care te ia si te arunca in toate directiile de cum pasesti pe strazile aglomerate ale Kathmandu-ului. 
Totul este o invalmaseala: de oameni, de mirosuri, de masini, animale, sunete, culori etc etc etc. Uneori invalmaseala este atat de mare incat ajungi sa nu mai intelegi nimic din ceea ce vezi. Alteori (daca esti in starea in care trebuie) te asezi alaturi de localnici pe scarile unui templu si privesti din bula ta statica cum lumea ti se perinda cu o viteza uimitoare prin fata. Exact asa este ce am facut in Durban Square in Kathmandu pentru ca este de departe cea mai aglomerata dintre locatiile vizitate de noi. Totul este de o densitate uimitoare: densitate de temple, de oameni, de masini, de vanzatori ambulati de tot ce vrei si ce nu vrei. Probabil daca ajungeam la sfarsitul calatoriei noastre prin Nepal, ne-ar fi placut mai mult. Dar am ajuns in prima zi a calatoriei si haosul de nedescris ne-a pus nitel in defensiva. Prin comparatie cu Durban Square din Kathmandu, celelalte doua Durban Square ne-au placut mult mai mult. Poate si numai pentru ca traficul era restrictionat. Imi vine extrem de greu sa diger ideea ca masinile si motocicletele au voie sa se plimbe in voie printre monumente atat de importante. Si nu pot sa ma intreb oare cat Durban Square va mai fi acolo daca nu se face nimic?Dar oare de cate ori nu m-am intrebat asta plimbandu-ma prin locuri uimitoare din Asia?
Primul lucru pe care l-am facut odata ajunsi in Durban Square a fost sa ne luam un ghid. Ne place sa facem asta chiar si daca de multe ori ghidul stie mai putina istorie decat tine. Dar chiar si asa e interesant sa vezi cam ce opinii are un om oarecum de rand. Mai ales ca eu ii stresez cu tot felul de intrebari nu intotdeauna legate de locul vizitat :) Ne am plimbat cu el pe la temple, am discutat despre zeii hindusi (moment in care eu m-am infoiat nitel in pene ca stiu cate ceva despre zei, mijloacele lor de transport si diversele lor manifestari), despre sistemul de caste si evident despre picturile tanka pe care ghidul tot se chinuia sa ni le vanda (din pacate pentru ghid, lui Cipri pur si simplu nu i-au placut si nu a acceptat idea de a atarna unul pe perete la noi in casa).
Cateva informatii legate de ce inseamna Durban Square (mai ales ca voi vorbi de trei astfel de piete). Intre sfarsitul secolului 15 si mijlocul secolului 18, cele trei orase mari de pe valea Kathmandu: Kathmandu, Patan si Bhaktapur, erau regate separate. Durban square era aria centrala a orasului aflata in fata palatului regal. Deci fiecare piata contine vechiul palat regal, un numar de temple hinduse si casa Zeitei vii Kumari. Si pentru ca orasele se afla la distanta mica unul de altul si pentru ca fiecare rege dorea sa fie mai sus decat vecinii lui, pietele se intrec in frumusete. Chiar sunt niste locuri impresionante, cu niste temple impresionante si complet diferite de orice altceva am vazut pana acum.
In plimbarea nostra pe la temple, ghidul ne-a aratat si cateva care aveau niste sculputuri in lemn care prezentau foarte detaliat tot felul de pozitii erotice. Una dintre explicatii (si poate cea mai populara) este ca sculpurile au fost material didactic pentru oamenii de pe valea Kathmandu-ului pentru ca regele vroia sa stimuleze natalitatea. Altii spun ca este de fapt o modalitate de a apara templul de fulgere. Zeita fulgerului se pare ca e destul de pudica si sculpturile erotice o faceau sa nu se uite in jos la temple prin urmare templul era in siguranta. Oricare ar fi explicatia, realitatea e ca sculpturile buclucase sunt un magnet pentru turisti si nu numai. Fiecare vizitator intrecandu-se in a o gasi pe cea mai cea sculptura care va face pe oricine sa roseasca.
Scriam mai sus ca in fiecare Durban Square exista si o casa pentru Zeita vie. In Kathmandu, Kumari inca mai locuieste in casa care ii este destinata (in celellte orase Kumari locuieste impreuna cu familia) si in fiecare zi la anumite ore poti sa o vezi pe Kumari iesind la fereastra ei. Zeita vie este in continuare un element extrem de important pentru newari hindusi (si uimitor si pentru unii budisti) si pana si conducatorii tari vin o data pe an sa se sfatuiasca cu ea. Pentru noi, este o chestie uimitoare cum oamenii cred ca o fetita de cativa anisori poate detine adevaruri universale insa fiecare om cu parerile lui. 
Kumari (zeita vie) este aleasa dintre fetite de 3-4 ani si ramane zeita pana cand ajunge pa pubertate si are primul ciclu mentrual. Cand ajunge la pubertate, este retrasa din pozitia de zeita si cautarea pentru o alta fetita incepe. Este un proces extrem de complicat si fetitele (alese numai dintr-o anumita casta: Shakya sau Bajracharya) trebuie sa treaca prin tot felul de teste care sa scoata la iveala cine are veleitati de zeita.Pentru inceput, fetitele trebuie sa indeplineasca cele 32 de criterii de perfectiune fizica care includ: pieptul ca un leu, vocea fina ca de rata, corpul ca un copac banyan, genele ca de vaca si multe altele. Mai mult trebuie sa aibe un horoscop corespunzator si complementar regelui (de cand Nepalul nu mai are rege nu stiu ce horoscop se mai ia in considerare).
Apoi candidata perfecta fizic si cu horoscop corespunzator trebuie sa treaca printr-un test al fricii tinut in timpul festivalului Dashain (dedicat zeitei Kali). In timpul festivalului 108 bivoli sunt sacrificati pentru zeita Kali iar capetele lor sunt expuse in curtea templului Taleju, iluminate cu lumanari iar oameni mascati danseaza printre ele. Viitoare Kumari este lasata singura in curtea templului si daca nu ii este frica de tot acest spectacol (nu uitati ca este doar o fetita de 3-4 ani) atunci ea este cea care va fi Kumari.
Zeita vie este apoi dusa la casa Kumari din Durban square in care va trai ca o printesa pe toata durata mandatului ei. O data retrasa din functie primeste o pensie pe viata insa are destul de mari probleme cu reintegrarea in societate (ceea ce este de inteles). Mai mult nimeni nu vrea sa se casatoreasca cu o fosta Kumari. Unii spun ca se crede ca cine se casatoreste cu o Kumari va muri in sase luni. Altii spun insa ca pur si simplu viata langa o Kumari (fetita rasfatata obisnuita sa fie tratata ca o zeitate) este extrem de complicata. Cu toate astea se pare ca fiecare Kumari s-a casatori la un moment dat (desi la varste mult mai inaintate decat varsta normala pentru fete in Nepal).
Cu toate controversele ce inconjoara existenta unei Kumari, povestea zeitei vii este ceva extrem de interesant. O fereastra catre o alta lume greu de inteles de noi cei ce venim din societati din ce in ce mai laice.
Cam atat despre primul obiectiv Unesco , asa ca va las cu pozele care sa va arate o alta lume:
 
Treptele templelor sunt loc de intalnire si socializare

Sau loc de comert




Nu uitati ca vacile sunt sfinte

Garuda- mijlocul de transport al zeului Visnu

Si ceva mai nou si-a facut loc in piata

Casa Kumari

Suveniruri pentru toate buzunarele


Imbinare de nou si vechi
Banyan tree

Va intrebati de unde vine forma unei stupe? De la frunza de banyan sub care Budha a obtinut iluminarea.
O risca?

Si iata ce claxon inovativ :)

Monday, March 17, 2014

Kathmandu - Thamel

De fiecare data cand calatorim, imi dau tot mai mult seama cat de subiectivi suntem in felul in care evaluam locurile in care mergem. Uneori imi este foarte usor sa spun de ce mi-a placut sau nu mi-a placut un loc insa de foarte multe ori este pur si simplu un sentiment, o senzatie, un "asa a fost sa fie".
Din ce citisem inainte sa plecam in Nepal, Thamel  nu ar fi fost deloc ceva pe placul nostru. Pentru ca Thamel este un cartier din Kathmandu destinat aproape exclusiv turistilor. O aglomeratie de retaurante, cafenele, magazine cu haine de munte false, magazine cu carti, agentii de turism si tot ce i-ar mai trebui turistului venit pe cont propriu (si nu numai).
De obicei incercam sa evitam locurile de genul asta si alegem sa stam mai departe dar mai la liniste si pace. Fara galagia colegilor de drum, fara petreceri, fara englezi beti, fara harmalaie si nebunie. 
De data asta insa ne-am gandit sa stam in Thamel pentru ca nu stiam ce sa facem cu ultimele cinci zile din vacanta noastra in Nepal si vroiam sa dam o tura pe la agentii sa vedem ce oferte au. In plus mai aveam cate una alta de cumparat pentru mersul pe munte. Si de inchiriat ceva echipament.
Ne-am cazat la un hotel care parea destul de OK si nu am fost deloc dezamagiti. Am primit un apartament cu o sufragerie mare, un dormitor mare si o baie pe masura. Destul de curat si asezat strategic in buricul targului. Dezavantajul cel mare a fost ca deasupra noastra ere un bar care avea muzica live pana pe la 23.00. In mod clar ceva ce nu isi doreste turistul posesor de "jet leg" si nici turistul care a doua zi se trezeste la 4 dimineata ca are un avion de prins catre Lukla. Dar pentru oricine care e mai petrecaret decat noi sunt sigura ca nu ar fi fost nici o problema. In plus aveam apa calda cu presiune acceptabila la dus, ceea ce este extrem de important in Nepal. La fel cum este important ca hotelul sa aibe generator propriu pentru ca intr-o tara in care electricitatea este rationalizata si functioneaza dupa program este important sa nu fii dependent de program. Si evident si caldura in miez de iarna este iar importanta pentru ca de obicei casele nepaleze nu este nici o sursa de incalzire. Si iarna e cam frig. Deci hotelul trebuie ales si in functie de "are sau nu are incalzire centrala". 



Noi am ajuns seara pe la 19.00 la hotel si dupa un dus am iesit in cautare de mancare. Intr-o zona atat de turistica precum Thamelul, dificultatea nu e gasirea unui restaurant ci alegerea unui restaurant. 
Insa dintr-un motiv sau altul, Thamelul mi-a placut din prima clipa de cand am pus piciorul afara din hotel. Nu ma asteptam deloc sa fie asa insa pur si simplu mi-a placut atmosfera. Chiar daca se vedea ca este destinat turistilor, nu era agasant si chiar avea ceva aer traditional. Pur si simplu mi-a placut.
Ne-am oprit la un restaurant (Northfield Cafe) in aer liber si ne-am bucurat de focul facut in gradina, si de muzica si de mancare indiana buna si am mers apoi la culcare ca deja drumul lung cu avionul isi spunea cuvantul.


A doua zi dimneata, cu forte proaspete am iesit la plimbare prin oras. Si chiar ii spuneam lui Cipri inainte de plecare ca probabil vazut pe lumina o sa imi placa mai putin Thamelul. Insa surpriza: dimineata la prima ora Thamelul este extraordinar de simpatic. Oamenii matura in fata magazinelor, dau cu apa sa nu se ridice praful, pun ofranele pe piatra din fata magazinului, aprind betisoare parfumate, pun ghirlande de flori pe la fiecare locas dedicat zeilor (si sunt la fiecare pas) etc etc etc. Parca este sarbatoare continuu. Si era asa curat si mirosea asa frumos de la betisoarele parfumate incat sufletul mi-a fost pe vecie cucerit. Din pacate nu avem poze care sa arate cu adevarat fata Themelului. In pozele pe care le avem, totul pare gri, haotic si mohorat. Insa trebuie sa ma credeti pe cuvant ca realitatea e alta :)

Si probabil nu multe locuri in lume ai parte de o imagine de gelul celei de mai jos cu capra carata pe microbuz (saraca):

Si daca tot vorbim de Themel trebuie sa spun si de doua locuri cu mancare pe care le recomandam oricui.
primul este Or2K - o chestie undeva intr-un colt de strada care vindea si niste lipii umplute cu de toate care noua ne-au placut mult:

Al doilea este Yangling tibetan restaurant care se pare ca serveste cei mai bun mo mo din oras.
Ce este mo mo?
Mo mo este mancarea mea preferata din Nepal.
Sunt niste coltunasi (dumplings) umpluti cu carne sau legume, facuti la aburi sau prajiti, si serviti cu un sos de curry. Se stie ca eu am o fixatie cu dumplings. Si in China tot numai dupa dumplings m-am plimbat. Insa cei Nepalezi nu sunt nicidecum de ratat. Inca imi mai pare rau ca nu mi-am cumparat un tricou cu "I love mo mo". :)


Cam atat despre Thamel. De maine incep sa povestesc de ce valea Kathmandu-ului este cea mai mare concentratie de locuri patrimoniu Unesco din lume.


Sunday, March 16, 2014

Transportul intr-o lume fara drumuri

Am mentionat de cateva ori in posturile precedente ca satele de pe Everest base camp trek sunt afllate la zile de mers pe jos de Lukla care la randul ei se afla la cinci zile de mers pe jos de cel mai apropiat drum.
Prin urmare oamenii incearca sa fie auto-suficienti iar atunci cand nu reusesc aduc ce au nevoie din kathmandu cu avionul sau helicopterul si cara la deal cu spatele.
Mai jos sunt poze cu tot felul de poveri pe care le-am vazut in spatele oamenilor pe traseu: