Tuesday, January 8, 2013

Tonle Sap



Pe cand ma documentam eu despre Siem Reap si ce se poate vizita in imediata lui apropiere si citeam cu religiozitate Tales of Asia, am descoperit ca intr-o excursie de o zi poti vizita un sat plutitor de pe lacul Tonle Sap.
Sat plutitor, mers cu barca, vizitat comunitati care traiesc intr-un mod cu totul si cu totul deosebit – apai asta sigur este ceva pentru mine, mi-am spus eu si am luat la puricat forumul Lonely Planet ca sa vad exact ce sat este cel mai laudat si cum exact se poate organiza excursia.
Pe cat de mult mi-a placut ideea vizitarii satelor plutitoare atunci cand am auzit de ea pe atat de dezamagita eram cu fiecare post noi citit pe forum. Practic mai toata lumea se plangea ca turistii sunt tratati destul de urat si ca pe fiecare zi apar noi si noi metode de a stoarce bani de la ei. Povestea care se repera mereu era ca turistul ajunge la locul de unde trebuie luata barca si afla ca de fapt va plati de cateva ori mai mult decat se astepta pentru ca pretul variaza in functie de culoarea pielii si de cat de naiv pari. Asa ca ajungi sa platesti de persoana pretul care este de fapt pentru o barca intreaga. Sa dai inapoi nu prea iti vine pentru ca deja ai petrecut o ora-doua pe drum ca sa ajungi acolo. Ceea ce stie si barcagiul asa ca nu prea ai sanse sa fie deschis la o negociere serioasa. Si platesti suma umflata la extrem si incerci sa uiti de patanie si sa te bucuri de tur. Dar dupa nici jumatate de ora barcagiul te duce la o scoala unde tu ca un vestic bun ai posibilitatea sa cumperi rechizite pentru copii. Problema este ca rechizitele sunt mult mai scumpe si decat cele din Europa cu care suntem noi obisnuiti, pentru ca scopul nu este binele copiilor ci bunastarea patronului de magazin. Daca refuzi vei avea parte de un tratament extrem de ostil din partea barcagiului care iti va scurta cat ai zice peste turul si uite asa vei petrece mai putin de o ora pe lac pentru un pret de vreo patru ori mai mare decat te-ai astepta.
Dupa experienta din China cu plimbarea cu pluta de bambus pe raul Li (Yangshuo) in care in procesul de negociere a pretului am avut parte de fix acelasi tratament ca cel descris mai sus, in nici un caz nu mai eram dispusa sa trec prin aceeasi poveste. Mie nu imi place in general sa ma targuiesc si sa negociez iar negocierea cu cineva care este evident ca isi freaca mainile bucurandu-se ca te trage in teapa ( ceea ce este extrem de evident si pentru tine ca si client) nu face deloc parte din lucrurile pe care le pot tolera fara frustrari si nervi. Asa ca tot mai mult tindeam sa zic pas plimbarii pe Tonle Sap. Dar intr-o buna zi am descoperit un blog pe care cineva povestea vizita la rezervatia de pasari Prek Toal de pe Tonle Sap. Era o excursie de o zi organizata de o companie numita Osmose care cuprindea o vizita in prima jumatate a zilei la rezervatia de pasari si o plimbare prin satul plutitor in a doua jumatate. Dupa o verificare riguroasa pe Trip Adviser am hotarat ca asta este organizatia cu care vreau eu sa fac turul, chiar daca pretul parea un pic piperat. Si nu imi pare deloc rau de alegerea facuta. Am avut parte de o zi exceptionala pe lac, fara bataie de cap, fara sa fii hartuit de barcagii, fara sa fii tarat prin magazine “caritabile” si fara sa fii privit continuu ca o “vaca de muls”.
Osmose este de fapt o organizatie non-profit frantuseasca care are ca scop protejarea rezervatiei de pasari mai ales prin a investi in educarea populatiei locale sa nu mai vaneze pasarile si sa nu ami colecteze oualele. Si ce mi-a placut cel mai mult este ca nu faceau asta in modul caracteristic vestic: ridicat dezaprobator din spancene, facut mare scandal ca autoratatile locale nu fac nimic si facut lobby la nivel international sa forteze niste legi stricte si pedepse pe masura. Ci se incerca oferirea unei alternative populatiei astfel incat sa poata sa isi duca traiul fara a muri de foame dar fara a mai folosi pasarile calatoare dept sursa de venit. Eu chiar nu cred ca doar a impune legi si pedepse fara a oferi o alternativa poate avea vreun succes. Si se pare ca la fel ca mine cred si cei de la Osmose.
Fiind o organizatie non-profit, nu o agentie turistica, banii proveniti de la turistii care folosesc serviciile lor merg in mare masura la comunitatea locala. De exemplu Osmose a investit in a ajuta localnicii sa isi deschida crescatorii de pesti, de crocodili sau pur si simplu sa isi faca gradini plutitoare. In felul asta localnici au o sursa de venit independenta de numarul de turisti sau de pasarile din rezervatie.
De asemenea s-a investit foarte mult in a re-invata localnici sa foloseasca water hyacinth pentru ca pentru ca face diverse produse traditionale de vandut turistilor sau pentru uz propriu. Au fost adusi chiar impletitori din Indonezia care sa le invete pe femeile din Prek Toal modele noi. Si sincer vorbind chiar cred ca este o afacere care merge bine pentru ca nu cred ca am vazut turist care sa plece fara ceva cumparat din atelierul lor. Si ce este si mai important este ca in felul asta s-a gasit o utilitate pentru water hyacinth, o planta foarte invaziva care dauneaza serios ecosistemului lacului pentru ca se extinde extrem de rapid si consuma mare parte din nutrientii din apa iar dedesuptul ei nu prea se mai gasesc pesti. Doar de dragul ecosistemului nu se ducea nici un localnic sa il recolteze insa folosirea lui pentru impletituri a schimbat un pic lucrurile.
Osmose a deschis si un restaurant unde lucreaza femei din sat ce initial au fost invatate sa gateasca pentru turisti si sa serveasca cum s-ar astepta un vestic sa fie servit. Tot profitul restaurantului merge la comunitate si in plus meniul este mereu constituit din peste ceea ce creeaza iar o sursa de venit pentru pescarii din zona. Si recunosc ca aici am mancat cel mai bun peste din viata mea. Asta in conditiile in care este extrem de greu sa imi dai un fel de mancare cu peste care sa imi fie pe plac. Am mancat chiar si ciorba de peste. Eu nu mananc niciodata ciorba de peste pentru ca niciodata pana acum nu mi-a placut gustul. Cred ca as muri de foame langa o oala de ciorba de peste (din aia cu care suntem noi obisnuiti in Romania) si nu m-as atinge de ea. Pe lac insa am cerut si o portie suplimentara atat de buna a fost. Poate pentru ca avea ananas in ea. :) Orice are ananas e pe gustul meu. :)
Dar sa revenim la cum a decurs turul.
Am fost luati de la hotel in jur de 6 dimineata si dusi cu un microbuz pana la locul de unde luam barca spre Prek Toal. O prima barca ne-a dus pana in sat de unde am fost preluati de unul din paznicii rezervatiei si condusi la punctul de observatie a pasarilor (o platforma cocotata intr-un varf de copac si echipata cu un ochean serios).
Grupul nostru era constituit din 5 turisti: doi americani, un neamt si noi (si un ghid local). In timp ce noi luasem excursia asta de dragul plimbarii pe rau, ceilalti turisti erau in mod evident pasionati de pasari. Erau cu binoclul la gat, carnetelul in mana sa noteze ce pasari noi au vazut, si mereu cu intrebari mii pentru ghid legate de pasari. Pentru noi pasarile erau: mari sau mici, albe sau colorate si cam atat. Pentru ei fiecare pasarea era caracterizata de marime, culoare, forma cozii, ritmicitatea batailor din aripi, ciripit, si multe multe altele. Nici pana in ziua de astazi nu inteleg cum puteau deosebi pasarile mai ales de la distanete mari....dar puteau. Si ai avut serios de notat in carnetel pentru ca am vazut sute de pasari in ziua aia.
Dupa o plimbare de vreo 3 ore cu barca prin rezervatie, ne-am intors in sat unde am luat masa de pranz mult laudata mai sus, am facut o vizita la atelierul impletitoarelor si apoi am luat-o la pas prin sat; Vorba vine la pas pentru ca este sat plutotor. Asa ca am luat-o la vaslit de fapt. Si am vizitat o ferma de crocodili, una de peste si o gradina plutitoare.
Mie mi se pare uimitor cum oamenii pot sa se descurce sa traiasca plitind pe lac toata viata lor. Si ce mi s-a parut si mai uimitor este ca ghidul incerca sa ne explice ca de fapt este mai usor sa traiesti pe lac decat pe uscat. Ca pe lac ai tot ce iti trebuie: ai peste pentru mancare, ai apa, si ai loc gratis pentru casa. Iti legi casa dupa barca si o transporti unde vrea muschiul tau. Daca nu te mai intelegi cu vecinul, legi casa si pleci o leaca mai la vale. Daca a pus muzica prea tare noaptea, tot la fel. Daca nu iti place cum iti bate soarele in fereastra dimineata iei barca, legi casa si o muti la umbra.
Trebuie mentionat ca satele astea plutitoare nu sunt fixe deloc. Ele se muta din loc in loc in functie de nivelul apei. In sezonul plois cand nivelul lacului este foarte ridicat si sa plutesti in mijlocul lui este foarte periculos din cauza valurilor, oamenii se retrag catre marginea lacului foarte aproape de satele oarecum mai permanente. In sezonul secetos zonele pe care stau in sezonul ploios seaca cu totul asa ca treptat treptat (in functie de nivelul apei) se retrag mai inspre centrul lacului.
Este o migratie continua. Si ma intreb eu: oare ce adresa au in buletin?
In timp ce in Belgia pentru ca un copil sa fie primit la scoala la 3 ani trebuie sa stie sa mearga la toaleta singur, aici copiii trebuie sa stie sa inoate de la 4 ani. Pentru ca singura modalitate de a ajunge la scoala este cu barca pentru ca evident nu exista drumuri. Si vezi in fata scolii in loc de parcarea tipica de biciclete de la noi, o mare parcare de barci.
Sunt multe lucruri total atipice pentru noi cei invatati sa stam cu picioarele pe pamant nu in barca. Si poate tocmai de aceea mi-a si placut atat de mult vizita pe lac. Este un cu totul alt mod de a trai. Dar ma opresc aici cu povestitul si mai pun doar cateva poze pentru delectat ochiul.
Punctul de plecare de pe uscat

Magazinul plutitor cu "drive in"

Si biserica

Canelele pe care se strecura barcuta noastra

un cetatean ce se crede buruicul pamantului si)a pus casa drept in mijloc

Prek Toal vazut de sus

Tot Prek Toal

Scoala din sat

In drum spre colonia de pasari

Punctul de observatie este in acel copac

Cipri fericit cu barcuta lui

Si o poza cu o pasare ca sa dovedim ca le-am vazut

Punctul de observatie

Punctele alea albe chiar sunt pasari...toate...

Inapoi in sat pentru un pranz delicios

Un nene a decis ca s-a saturat de vecini si isi muta casa

Un copil pe ulita din sat
Si daca celalalt vi se parea prea mic pentru a vasli singur iaca se poate si mai mic

Taxiurile plutitoare pentru plimbarea prin sat



Ferma de crocodili

Ferma de pesti

O portie de cumparaturi la atelierul de impletituri

Si inapoi cu picioarele pe pamant in drum spre casa

Sunday, January 6, 2013

Angkor (III)



A sosit si a treia zi, si ultima de altfel, de vizitat temple.
Ma asteptam ca pana acum sa il aud deja pe Cipri vaitandu-se la fiecare cinci minute ca nu mai are chef de inca un templu si ca am vazut destule deci el la inca unul nu mai merge nici taiat.
Dar in mod surprinzator (oricine il cunoaste pe  Cipri ma intelege cand spun ca a fost surprinzator sa il vad inca entuziasmat dupa trei zile de vizitat temple) amandoi eram foarte departe de o astfel de stare de saturatie. Pentru ca fiecare templu vazut a avut un ceva al lui special, ceva ce l-a deosebit de precedentul, care l-a facut sa iti ramana in memorie si sa nu fie doar un inca un templu dintr-o lista descoperita pe internet. Bayonul are fetele zambitoare, Ta Prohm are copacii, Banteay Srei are sculpturile extrem de detaliate si evident Angkor Wat-ul este....Angkor Wat.
Nimic insa nu ne-a pregatit pentru experienta noastra din a treia zi: vizita la Beng Mealea. Citisem zeci de comentarii elogioase pe net si vazusem foarte multe poze dar nu imi prea venea sa cred ca ar putea fi cumva mai impresionant decat ce vazusem deja. Chiar am stat un pic in dubii daca merita sa petrecem atatea ore pe drum (patru ore cu tuk tuk-ul dus-intors) doar pentru a mai vedea inca un templu. Realitatea este insa ca Beng Mealea ne-a dat peste cap topul preferintelor. Este un loc cu adevarat minunat care trebuie vizitat acum cat inca nu este cap de lista in ghiduri si cat nu este invadat de hoardele de turisti si cat este inca lasat nerenovat. Pentru ca asta este “ceva-ul” care face Beng Mealea special: este un templu destul de mare (mai mic decat Angkor Wat dar totusi de o dimensiune semnificativa) lasat aproape in starea in care a fost descoperit. Doar jungla a fost curatata in interiorul templului si un pic in jur (si asta doar pt ca s-a filmat un film frantuzesc acum ceva timp acolo) si zona a fost curatata de mine antipersonal prin 2010 daca nu ma insel. In plus din loc in loc au fost adaugate cateva platforme de lemn care sa ajute turistii sa se plimbe prin interiorul templului si cateva structuri care sa sustina peretii care amenintau serios sa dea navala peste vizitatorii curiosi.
Dar sunt doar cateva platforme si doar in centru asa ca de fapt vizitarea templului presupune sa te joci un pic de-a Indiana Jones si sa te strecori prin galeriile partial prabusite, sa escaladezi ziduri si sa te cateri pe radacini de copaci. Si cum nu sunt foarte multi oameni prin zona care sa imparta acelasi traseu cu tine parca ai templul pentru tine si te simti cel putin o frantura un aventurier care descopera un loc uitat de lume in mijlocul junglei.
Noi am ales sa ne lasam ghidati in vizitarea templului de un “ghid”.
“Ghizii” la Beng Mealea sunt de fapt persoane care lucreaza la intretinerea si curatenia templului  si care pentru un mic bacsis te vor conduce pe carari sigure si bine stiute de ei prin locuri in care in mod normal nu ai intra. Si poate ca si ar fi indicat sa nu mergi singur daca ai de gand sa fii adventuros pentru ca multe din ziduri sunt intr-o stare de echilibru destul de fragil. Si sa iti scrantesti vreo glezna sau ca iti rupi vreo mana sau poate si mai rau este ultimul lucru pe care ti-l doresti atunci cand esti la cateva ore de cel mai apropiat spital.
Noi am fost insotiti de o doamna foarte draguta care timp de doua ore ne-a plimbat prin templu in lung si in lat si ne-a aratat multe locuri si lucruri pe care poate ca singuri nu le-am fi observat vreodata.







Dupa vizita la Beng Mealea topul preferintelor noastre a devenit:
1.       Angkor Wat
2.       Beng Mealea
3.       Banteay Srei
Si cred ca fiecarui turist care mergea in Siem Reap, cu care ne-am intalnit dupa aceea, i-a facut capul patrat sa mearga neaparat la Beng Mealea pentru ca este o experienta de zile mari. Cred ca ar trebui sa ma plateasca Ministerul Turismului din Cambodgia la cata reclama le fac :)
In plus drumul nostru destul de lung cu tuk tuk-ul pana la templu nu a fost deloc atat de enervant pe cat credeam. Soferul nostru a avut initiativa sa ne duca acolo pe un drum de tara ce trecea prin tot felul de satuce uitate de lume, in loc sa mearga pe drumul principal; Auzise de la alti soferi de tuk tuk ca este o zona foarte frumoasa care place turistilor si s-a gandit sa o incerce pe noi. Si bine a facut pentru ca este intr-adevar o zona foarte frumoasa si noua ne-a placut drumul foarte mult chiar daca la sfarsit eram oarecum colorati in rosu de parca am fi strans tot praful de pe ulite.







In a doua parte a zilei am dat o raita pe la templele din Marele Circuit pe care nu le vazusem inca; dar recunosc ca nu mi-ar fi lipsit cu nimic daca nu le-as fi vazut. Poate ca daca as fi inceput cu ele alta ar fi fost situatia, insa dupa ce am vazut tot ce are Angkor-ul mai impresionant nimic nu te mai poate scoate din papuci de uimire.
Cam astea au fost cele trei zile ale noastre la complexul Angkor. Iar acum la sfarsit pot spune ca Angkor-ul a fost exact asa cum il visam: Impresionant. Si ca este in mod sigur unul din acele locuri pe care un om trebuie sa le vada neaparat in viata asta pentru a intelege de ce sunt atatea documentarii despre el pe Discovery Chanel.