Friday, May 5, 2017

Despre ce inseamna o croaziera in Antarctica...iar!

Antarctica este de departe cel mai impresionant loc in care mi-a calcat piciorul. Un loc atat de special incat a acaparat, pentru tot restul existentei mele, o particica din sufletul meu. E atat de diferit de orice altceva de pe Pamantul asta incat este imposibil sa nu fii marcat pentru toata viata de ceea ce vezi acolo. Este un loc cum altul nu-i. Probabil zicei "Dah...acum vii cu truisme de-astea". Dar credeti-ma ca odata ce ajungi acolo si te uiti in jur iti dai seama ca Antarctica depaseste orice asteptari ai fi avut. 

A trecut un an si jumatate de cand am fost acolo dar in continuare sunt abonata la tot felul de newsletter-uri cu coaziere si visez cu ochii deschisi ca poate candva voi avea iar sansa sa ajung pe acolo. Poate char mai adanc in continent. Poate chiar dupa cercul polar? Poate poate si iar poate.

Cand am vazut pe un blog romanesc un anunt pentru o croaziera in Antarctica mi-au iesit ochii ca cepele. Intr-o femtosecunda am dat click pe link si am citit pe nerasuflate itinerariul. Si tot citeam si tot citeam si nu dateam de zilele petrecute in Antarctica. Practic singurele zile cand esti cat de cat "in zona" sunt zilele 10 si 11 cand treci prin canalul Schollart si pe langa Elephant Island. Treci "pe langa". Repet. Ca poate nu s-a inteles din prima. Nu pui piciorul in Antarctica. Nu debarci. Treci pe langa. 

Mi s-a parut o mare pacaleala. Asa ca am reactionat si am zis ca aia nu e croaziera in Antarctica. Si am spus ca parerea mea e ca vand croaziera sub numele de "IN Antarctica" pentru a cere un pret extrem de mare pentru o croaziera de genul ala.

Textul meu a suparat extrem de multi agenti de turism care m-au acuzat ca ii jignesc, denigrez, subestimez munca etc. Dar pana la urma nimeni nu mi-a explicat cum de isi permit sa vanda croaziera ca fiind IN Antarctica cand de fapt nu e si culmea la un pret aproape de Antarctica.

Oameni buni, Antarctica nu este ieftina. Este probabil una dintre cele mai scumpe destinatii de pe Pamant. Nu iti permiti usor sa ajungi acolo si firmele care opereaza in Antarctica trebuie sa respecte niste conditii draconice. Este o destinatie absolut imposibil de atins pentru marea majoritate a oamenilor. Asta e realitatea...

Nu am ascuns niciodata cat costa diverse vacante/tururi/hoteluri etc pe care le frecventam. Dar nici nu am fluturat exact cat ne costa o vacanta pentru ca imi e frica sa nu mi se spuna ca o fac ca sa ma laud. Desi pana si faptul ca scriu unde merg poate fi considerata lauda si chiar mi s-a reprosat asta. De data asta insa o sa fac o exceptie si o sa spun exact cat am platit noi. Pentru doua persoane toata vacanta in Antarctica ne-a costat intre 16 000 si 17 000 de euro. Asta a inclus tot: croazierele, biletele de avion, mersul la Iguazu, cazari suplimentare, mancare, bautura, suveniruri, excursii suplimentare, asigurari etc. Tot. Tot. Tot.

Sunt un om extrem de norcos ca imi permit sa platesc atat insa 17000 de euro nu este o suma pe care o dau usor si nici nu simt ca am dat-o. Pentru vacanta asta am umblat adanc in economii si nu numai ca s-a simtit serios la buzunar dar inca se mai simte. Nici eu nici Cpri nu venim din familii bogate. Nu primim bani de la parinti, matusi, amanti etc. Ce avem, avem din munca noastra si atat. Imi aduc aminte ca am platit excursia prin iunie 2015 si pana in ianuarie 2016 cand am fost acolo am stat cu sufletul cat un purice. Ma gandeam ca daca e o prostie de croaziera si noi am dat o avere pe ea o sa imi smulg parul din cap de necaz. Din fericire nu a fost asa si spun cat se poate de serios ca banii pentru Antarctica au fost bani pe care nu regret o clipa ca i-am cheltuit. Mi-am oferit o bucurie pe viata. Si as face-o inca o data fara sa stau pe ganduri vreun moment.

Daca si voi sunteti ca noi si nu sunteti niste bogati fara limita carora nu le pasa de 17000 de euro si daca si voi visati cu ochii deschisi la Antarctica, va rog eu frumos sa va documentati serios si sa mergeti cu o croaziera chiar in Antarcrctica.

Daca nu va pasa de bani si tot ce vreti e sa va laudati ca "ati bifat" Antarctica atunci puteti sa mergeti cu ce tur vreti.

Si pentru ca nu imi sta in fire sa scriu fara argumente o sa incerc sa va explic cat de cat de ce spun asta si o sa compar croaziera noastra pe care o sa o numesc "Fram" (numele vasului) cu cea vanduta de agentia romaneasca pe care o sa o numesc "Celebrity Cruises" (la fel numele vasului). Motivul pentru care aleg Fram ca reper este pretul. O sa vedeti la sfarsitul textului de ce.Iar motivul pentru care Aleg Celebrity Cruises este tot pretul. O sa vedeti la sfarsit de ce :) Practic cele doua croaziere sunt exemple pentru doua categorii foarte diferite de pachete turistice. Comparatia de mai jos se poate face foarte lejer si intre alte exemple. Dar pe astea doua le stiu eu deci despre astea vorbesc. Deci desi arata ca un "pointing the finger" discutia este una care poate fi usor generalizata si fix asta e scopul ei: sa invete oameni sa distinga intre diversele optiuni si sa nu se lasa pacaliti de titlul excursiei. Eu sper sa fie inteleasa fix asa cum am vrut eu sa o transmit. Desi ma indoiesc ca nu vor exista iar persoana care sa  ma acuze iar de denigrare.

Traseul

1.  Itinerariul complet pentru Fram il gasiti la acest link. Din cele 14 zile ale croazierei, 7 sunt petrecute in Peninsula Antarctica. Nu am socotit zilele necesare traversarii spre Antarctica - zilele din Drake Passage.  Am pus acum mult timp  un text cu fotografiile programului pe zile in care vedeti foarte detaliat ce se viziteaza si ce activitati sunt. 

2. Itinerariul pentru Celebrity Cruises il gasiti aici. Din 19 zile, 2 sunt in preajma Peninsulei Antarctica. 

Debarcari

1. Fram are 13 debarcari in Antractica programate in cele 7 zile.
2. Celebrity Cruises are  ZERO. Nu se debarca in Antarctica. Vasul are 2100 de pasageri si nici un vas cu peste 500 de pasageri nu are voie sa faca debarcari in Antarctica.

Activitati in Antarctica in afara de debarcari:

1. Daca mergi cu Fram faci croaziere cu zodiacul ca sa admiri peisajul de la nivelul apei nu de la nivelul unui vas de croaziera de multe etaje inaltime, poti sa stai cu cortul peste noapte in Antarctica ( am scris trei texte despre stat cu cortul ca sa vedeti cat de mult mi-a placut :) - Prima parte, A doua, A treia) , poti sa mergi la hiking pe Deception Islandsa faci o baie in apele inghetate,  sa mergi cu kayakul sau sa faci croaziera pentru a vedea de aproape formatiunile geologice din Deception Island. Asta evident pe deasupra celor 13 debarcari de care am zis. Dupa ce ne-am intors din Antarctica am discutat foarte mult despre ce impresie ne-a lasat croaziera si ce anume a contat cel mai mult in impresia absolut uimitoare pe care ne-a facut-o. Iar raspunsul a fost cat se poate de simplu: timpul petrecut pe tarm. Stiam de regula pentru vasele de peste 500 de pasageri care nu au voie la debarcari si concluzia noastra a fost ca nu am alege asa ceva pentru ca debarcarile fac o diferenta de la cer la pamant.  In plus excursiile suplimentare au fost cireasa de pe tort. Statul cu cortul este de departe varf de lista cand vine vorba de experiente de calatorie. Primul prrimul lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la Antarcrica e cum s-a facut totul roz in jur atunci cand soarele a sarutat orizontul pacalindu-ne ca apune ca de fapt sa inceapa imediat sa rasara.

2. Celebrity cruises nu ofera nici una dintre activitatile de mai sus. Pentru ca nu are voie. Si nici nu ofera altceva. Doar faptul ca poti observa mediul inconjurator de pe punte. Ceea ce in sine poate insemna extrem de mult...daca mai mult nu iti permiti si daca pretul e corect.

Insotitori/ghizi/liderii expeditiei:

1.  Ghidul pe care il ai poate sa iti faca vacanta de neuitat sau poate sa o distruga complet. Cei de pe Fram sunt niste profesionisti desavarsiti. Si niciodata pana acum nu am citit vreo alta parere de la oameni care au fost in Antarctica indiferent de vasul sau compania cu care au fost. Iar motivul e unul cat se poate de simplu: membri expeditiei sunt alesi pe spranceana. Sunt oameni cu o mare experienta in zonele Arctice. Oameni care au studiat toata viata pentru asta. Si oameni care numai cu asta se ocupa. Sunt specialisti. Chiar specialisti nu doar in gluma specialisti. Noi de exemplu aveam un geolog si un biolog care erau la baza cercetatori care au petrecut sezoane intregi la bazele de cercetare din Antarctica. - si vara si iarna. Altul era un aventurier care calatorise decenii intregi cu iahtul prin zone din Antarctica unde nu ajunge picior de turist de obicei. Liderul expeditiei era o tipa care facea expeditii in Antarctica de cateva decenii si care isi petrecea fiecare iarna acolo. In fiecare zi am avut prezentari facute de oamenii astia ca sa ne invete cate ceva. Erau prezentari cu subiecte variind de la regulile tratatului Antarctica, pana la facut fotografii in zonele arctice, la istoria formarii continentului, fauna si flora, ghetari etc etc etc. Prezentari facute cum zisei de cercetatori care asta au facut toata viata.

2. Daca mergi cu croaziera Celebrity cruises oferita de agentia romaneasca ai un insotitor roman. Avantajul e ca vorbeste romana. Dezavantajul e ca nu are nimic in comun cu specialisti in zonele Arctice de care am vorbit mai sus. Nu stiu daca pe vas exista specilaisti care sunt la nivelul celor povestite de pe Fram. Daca sunt promit ca schimb textul si rectific informatia asta.


Ce vezi?

Asta este o intrebare pentru care e foarte greu sa dai un raspuns. Antarctica este o regiune unde nu e tocmai usor de calatorit. Vremea nu e mereu prietenoasa si se poate schimba cat ai clipi. Gheata poate sa blocheze intrarile pe canale si te trezesti ca nu inaintezi deloc pentru cateva zile. Balenele si orcile pot aparea in fiecare zi sau poate ca nu le vezi deloc. Natura nu e chiar asa de usor de convins sa iti respectie tie itinerariul. Asa ca am zis si o sa tot zic: daca iti permiti alege cea mai lunga croaziera in Antarctica si care patrunde cel mai adanc in continent. Cu cat ai mai multe zile cu atat ai mai multe sanse sa vezi ceva. Truism...stiu...dar unii chiar au nevoie sa citeasca truismul asta.

1. Noi am avut noroc pe Fram.  Vremea a fost perfecta si am facut toate debarcarile pe care le aveam in plan. In plus am ajuns in zone unde nu este foarte usor de ajuns pentru ca de multe ori gheata blocheaza accesul. Daca e sa aleg cele mai frumoase zone vizitate raspunsul e cat se poate de usor: canalul Lamaire si canalul Neumayer. Pentru asta insa trebuie sa faci ceva drum spre sudul peninsulei. Apoi ajungem la promisiunile de balene si orci.  Stiti cand am vazut noi orci? In ultima zi. Efectiv ultima zi. Balene albastre am vazut parca de doua ori. Prima data era deja in  a sasea zi de croaziera. Daca ai noroc poti sa le vezi si daca stai doar o ora. Insa cu doar o zi in Peninsula as fi destul de moderat in asteptari.

2. Am discutat deja cum e cu balenele si orcile dar un lucru pe care l-am vazut mentionat pe site-ul romanesc este prezenta pinguinilor imperiali. Noooo daca vreti pinguini imperiali atunci va anunt ca nici macar o croaziera ca Fram care merge destul de adanc in Peninsula nu este de ajuns. Pentru ca pinguinii imperiali NU sunt in Peninsula in perioada aia a anului. Deci NU, nu veti vedea pinguini imperiali daca mergeti cu Celebrity Cruises.

Pretul

Si uite asa ajungem de fapt la ceea ce ar trebui sa fie marea diferenta intre o croaziera gen Fram si o croaziera gen Celebrity Cruises: pretul.  

O excursie in Antractica va fi pentru majoritatea muritorilor de rand un compromis intre ce iti doresti si cati bani ai. Ai 20 000-30 000 de euro de persoana atunci ajungi pana la Polul Sud. Ai 2 500 de euro atunci mergi doar pentru o zi in nordul Peninsulei Antarctica. Din pacate asta e realitatea. Alegem ce ne permitem. Si la o prima vedere preturile sunt semnificativ diferite.

1. Hurtigruten cere in jur de 5000-6000 de euro pe croaziera Fram. Eu personal am platit 5160 de euro pentru croaziera asta. Acum am vazut ca pretul de pronire oficial ar fi 5920 de euro. Dar in cazul in care vreti sa mergeti sfatul meu este sa cereti oferte de la agentii care revand pachetul. Eu am decis sa nu cumpar de la Hurtigruten direct ci de la o agentie revanzatare ( CruiseNorway) pentru ca mi-au oferit un pret cu vreo 1700 de euro  mai mic decat ce imi cerea Hurtigruten. Daca adaug biletul de avion pana in Buenos Aires pretul a fost 5890 de euro de persoana.
2. Celebrity Cruises cere pe site-ul lor 2829 euro (2489 de euro pretul de baza+340 de euro taxe).  Pentru ceea ce ofera pretul mi se pare rezonabil. mai ales daca comparam cu o croaziera care chiar e in Antarctica. Cand ajunge insa pe site-ul romanesc croaziera devine 4750 de euro. Include este foarte adevarat biletul de avion pana in Buenos Aires si un insotitor roman insa la final inseamna ca platesti doar cu 1000 de euro mai putin decat daca chiar ai merge in Antarctica. Poate ca nu sunteti de acord cu mine dar eu cred ca daca ai 5000 de euro de dat pe o vacanta de genul asta, ai si 6000 de euro. Deci daca chiar vrei Antarctica atunci alege Antarctica. Chiar daca asta inseamna ca mai stai un an acasa si mai pui un ban de-o parte. Daca nu te intereseaza Antarctica atunci poti sa alegi ce vrei ca nu sunt eu stapana pe banii tai ca sa iti zic ce sa faci cu ei.

Am scris acum mult timp despre cum sa iti alegi croaziera in Antarctica si sfaturile de atunci sunt in continuare cat se poate de corecte. In cazul in care stiti o limba straina (engleza, franceza, germana, italiana etc) nu aveti nevoie de nici un intermediar si de nici un insotitor roman. Si veti avea parte de o vacanta cum alta nu-i. La un pret mult mai bun. Va garantez :)

Sper ca nu intelege cineva ca ma apuc eu sa dictez ce sa faca omul cu banii lui. Nicidecum. Fiecare alege ce vrea. Insa daca visezi de o viata la Antarctica eu cred ca ar fi bine sa citesti textul asta si sa te documentezi foarte foarte foarte bine ca sa stii ce alegi. 
























Wednesday, May 3, 2017

Agentii de turism si "agentii de turism"

Important: Daca sunteti interesat de o croaziera in Antarctica si ati ajuns la acest text cautand informatii despre ce anume sa alegeti (mai ales daca sunteti tentati de pachetul Celebrity Cruises) va rog frumos sa cititi intai acest text care compara o croaziera cu debarcari cu una fara debarcari:

http://adelatarpan.blogspot.be/2017/05/despre-ce-inseamna-o-croaziera-in.html

Edit (si mai) later:

Textul meu era adresat potientialilor clienti care doresc sa mearga intr-o croaziera in Antarctica sau la modul general potentialilor clienti care trebuie sa se decida "pe cont propriu" sau "cu agentia". Dar se pare ca e mai "popular" printre agentii de turism decat printre clienti (cel putin la numar de comentarii). asa ca o sa scriu o observatie pe care daca vor sa o ia in considerare bine daca nu vor atunci pot ramane concentrati pe ideea ca i-am jignit spunand ca au un comision nejustificat.

Ca firma faci bani din calitate sau din cantitate. Atunci cand oferi ceva unic sau ceva superior competitiei sau ceva vital, poti sa ceri cat vrei tu. Calitatea  deschide usile larg catre "high margins". Si o spun in cunostinta de cauza ca doar lucrez la o firma care face bani vanzand pe o piata de multe miliarde de euro pe care o imparte cu doar alti doi competitori. Ohhhh ce simplu e sa faci bani cand esti de departe cel mai bun si mai ai si o leaca de monopol.

Majoritatea firmelor insa nu este in categoria asta. Si cand nu iti permiti sa ceri luna de pe cer pentru un produs, singura solutie e sa faci muuuuulte muuuulte fiecare aducandu-ti cate un profit mic. Dar care adunat da un profit mare.

Intr-o economie de piata normala firmele care nu au nimic care sa justifice "high margins" dar totusi cer "high margins" nu prea au viata lunga.
Si asa ca studiu de caz recomand o leaca de documentare legat de ce s-a intamplat cu numarul de agenti de asigurari odata cu aparitia primelor site-uri care comparau ofertele existente pe piata.  
Agentii au sarit ca i-am jignit si ca nu le apreciez munca. Ceea ce se poate sa fie adevarat. Poate ca nu vad eu care este plus-valoarea adaugata de agentia romaneasca pachetului pe care il revinde usor modificat. Insa chiar asta este inceputul a ceva ce ar trebui sa ii puna pe ganduri daca le pasa de clientii lor.  Sfatul meu ar fi ca atunci cand isi adauga comisionul sa se gandeasca: "Cum ii arat potentialului client ca merit sa adauga 50% in plus?" Succesul in asta ar trebui sa stea. Nu in speranta ca un potential client nu va descoperi niciodata ca ai adaugat 50% la pret. 
Nu lucrez in turism (motiv suficient sa fiu tratata cu condescendenta se pare ) insa sunt un posibil client. Poate ca nu vorbesc numai prostii.  Si in plus cred ca am suficienta minte incat sa inteleg ce mi se explica. Dar cand alegi sa stergi observatiile si intrebarile care nu iti convin in loc sa iti insusesti critica si sa actionezi ca sa spulberi dubiile o sa te tot trezesti cu remarci precum textul meu de mai jos.

Edit later:

1. Dupa ce am fost trasa de urechi intr-un mod extrem de politicos (vedeti comentariile) trebuie sa corectez pretul final al croazierei daca e luata direct de pe site-un Celebrity Cruises. Si anume: la pretul de 2489 de euro se adauga taxe de 340 de euro. Deci la final daca faceti rezervarile direct economisiti doar 1200 de euro nu 1500 de euro de persoana. 

2. Motivul pentru care am scris acest post este in primul rand faptul ca numele este "Croaziera in Antarctica". In conditiile in care nu ajungi in Antarctica ci doar treci pentru o zi pe la nord de Elephant Island. Nu mi se pare absolut deloc corect sa faci reclama in felul asta pentru ca se porneste de la o informatie falsa. Daca asta inseamna ca mergi in Antarctica inseamna ca si eu am urcat pe varful Everest pt ca am fost la Base Camp si am fost in Groenlanda pentru ca am zburat pe deasupra ei.

3. Daca ar fi fost un tur organizat complet de catre o agentie de turism si daca nu ar fi fost titlul de "IN Antarctica" atunci nu as fi scris textul asta. Insa in cazul de fata vorbim de o excursie standard luata de la o alta firma la care adaugi un bilet de avion si o cazare in Buenos Aires. Mi s-a explicat ca pentru asta e nevoie de multa munca de documentare. Ei bine de la mine nu se vede asa. 


Acum ceva timp citeam pe blogul lui Nomadic Matt un articol extrem de bine scris despre utilitatea sau inutilitatea agentiilor vanzatoare de pachete turistice ("travel agent").

Intr-o lume in care orice bilet de avion sau rezervare la hotel este la doar un click distanta mai avem nevoie de un agent care sa faca asta pentru noi?

Articolul este foarte bine scris si daca aveti timp sa il cititi o sa descoperiti o descriere mult mai buna decat orice as putea eu sa spun. Concluzia e ca uneori e util dar de cele mai multe ori ba. Poti sa faci si tu acelasi lucru cu efort minim si costuri evident mult mai scazute.

Repet: este vorba de o agentie vanzatoare nu de un "tour operator". 

Insa de cele mai multe ori agentul castiga profitand de naivitatea posibilului cumparator. Iei un tur standard de la un "tour operator", adaugi un ghid roman (daca il mai adaugi si pe ala), poate un bilet de avion din Romania pana unde incepe de fapt turul standard si apoi bagi un comision baban pentru tine.

Intrebare e: pentru cat timp functioneaza un astfel de model de afaceri?

Tinand cont la cum dau faliment agentiile de turism romanesti: nu prea functioneaza se pare. Ca nu e romanul chiar ultimul fraier de pe lume.

De ce m-am apucat sa scriu asta: pai am vazut un anunt pentru un tur in Antarctica. Si ma si gandeam oare cum fac oamenii bani din asta? Cum poti ca agentie romaneasca sa oferi tur in Antarctica in conditiile in care numarul de vase este limitat si conditiile de operare in Antarctica sunt draconice?

Pai cu ce sa incep: cu faptul ca de fapt croaziera in Antarctica inseamna doar ca treci pe langa cel mai nordic punct al peninsulei ntarctica dar nu ai nici o debarcare nimic? Adica vezi Antarctica de la ceva departare si gata. Este o singura zi in tot programul in care stai la o oaresce distanta de Antarcrica. Atat. Se numeste ca ai fost acolo, nu?

Apoi m-am uitat un pic la pret: 4750 de euro de persoana. Pretul de pe site-ul agentiei nu contine taxele de port si de aeroport si nu mai stiu ce alte taxe care sunt obligatorii. Deci pretul ala de 3800 de euro nu e corect. Cel corect este 4750 euro.

Ca cineva care fuse in Antarctica zau ca mi-au iesit ochii din orbite. Ok. Include si biletul din Romania pana in Buenos Aires. Dar eu am platit 5260 de euro de persoana pe croaziera in Antarctica care chiar fuse Antarctica nu vazuta asa din mers de la o distanta semnificativa. Cu tot cu biletul de avion a fost 6000 de euro de persoana. Dar zau daca am de unde sa dau 4750 de euro apai mai bine mai pun ban pe ban un an de zile si ma duc la anul chiar in Antarctica. Mai oameni buni, 4750 de euro nu e putin. E al naibi de mult. Ca asta e doar croaziera. mai pui si cati bani cheltui pe tot felul de alte nebunii: excursii suplimentare, bautura, bacsisuri. Si credeti-ma ca se strang. Ca nimic nu este ieftin in Antarctica. La noi s-au mai adaugat lejer cateva mii de euro pentru toate cheltuielile astea ca daca tot am ajuns acolo am vrut sa fac toate nebuniile posibile: sa stau cu cortul, sa ma duc cu kayakul, sa merg in craoziere cu zodiacul etc etc etc. 

Dar sa revin la cazul de fata: eu nu m-am multumit cu ce spune site-ul romanesc. De curiozitate m-am dus pe site-ul tour operatorului care organizeaza croaziera asta.

Stiti care este pretul?

2489 euro.

Daca nu ma credeti iaca aici confirmarea

In momentul de fata pretul unui bilet de avion cu Turkish (adica firma folosita de agentia romaneasca) este 753 de euro de persoana.

Totalul 3242 de euro.

Restul de 1500 de euro de persoana il aruncati pe fereastra. 3000 de euro de cuplu aruncati pe fereastra.

Aaaaa pardon: aveti insotitor roman.

Deci, dragii mei, daca aveti 3000 de euro sa va prisoseasca mai bine mi-i dati mie. Vin cu voi si fac pe ghidul de banii astia :)

Sau si mai bine daca tot aveti banii astia, luati in vedere o croaziera in Antarcrica nu una in care vezi intr-o zi din trecere Antarctica. 

Si revin la ideea ca o agentie de turism care urmeaza un astfel de model de afacere este sortita sa dea faliment.

Nu toata lumea e proasta. Mai sunt unii care stiu si sa foloseasca un web-site minune numit "google".