Monday, June 26, 2017

Povesti de la scufundarile din Belize

Inca de la prima scufundare in Lighthouse Reef am hotarat ca instructorul nostru are ochi de peste altfel nu imi explic cum vedea atat de repede toate lucrurile interesante. El ne arata ceva si noi ne uitam 30 de secunde pana vedeam si noi ceea ce vedea el. La prima scufundare, de exemplu, tot arata cu degetul ceva. Si noi ne uitam si ne uitam si ne uitam si nu intelegeam ce ar trebui sa vedem. Pana cand la doar cativa metri de noi au aparut trei Spotted Eagle Rays (o specie de pisica de mare) in toata splendoarea lor. Nu cred ca exista in apa creaturi mai elegante decat ela. Sunt atat de gratioase si nu fac absolut nici un efort ca sa avanseze. Parca plutesc si sunt intr-o continuua transa. 


Nu am vazut niciodata un grup de trei pana acum. Si eram in al noulea cer dupa intalnirea cu ele. Insa am invatat destul de repede la urmatoarele scufundari ca nu Spotted Eagle Rays sunt peste tot in sezonul in care am fost noi. Peste tot insemnand pana si pontonul de la cazarea noastra (Itza Lodge). Asta nu inseamna ca nu am fost la fel de fericita sa le vad si la toate celelalte scufundari pe care le-am facut.

Am avut insa o scufundare care le-a depasit pe toate celelelte prin cat de spectaculoasa a fost. De departe cea mai buna scufundare de pana acum si una de care nu vom uita vreodata. 

Am sarit in apa si am inceput imediat coborarea. Ca la toate scufundarile din Belize, prima data ajungi pe platoul de deasupra zidului. Si ma plimbam nitel in asteptarea celorlalti scufundatori cand il vad pe instructor ca ne arata semnul de testoasa. Ma uit si vad o testoasa adult plimbandu-se nestingherita la doar doi pasi de noi. Intre timp toata lumea e jos si incepem sa inotam catre zid cand aud cum instructorul bate in tancul lui cu aer ca sa ne faca atenti si ne arata semnul de recgin. Pana atunci nu vazusem decat White Tip Sharks care sunt niste rechini destul de mici. Sub 1 metru lingime cred. Si ma asteptam sa vad acelasi lucru si acum. Si ma uitam eu in directia indicata de instructor cand...hopa...fix in fata mea Hulk Hogan (in tinerete). O chestie de vreo 2 metri lungime si numai muschi. Care venea hotarat sa vada care-i treaba cu musafirii astia care par ca se ineaca :) Si asa am aflat si eu ca rechinii pe care o sa ii tot vedem de acum inainte sunt Caribbean Reef Shark. Adica rechin in adevaratul sens al cuvantului. Nici nu pleaca bine rechinul de langa noi ca instructorul bate iar in tub si ne face semn ca e o pisica de mare. Una mare de data asta. Si ma tot gandeam ca nu are cum sa fie mai bine de atat. Ca asta e maximul absolut de la scufundarile din Belize doar ca rechinul si pisica de mare au decis ca nu au altceva mai bun de facut si ca stau cu noi pentru restul scufundarii. 50 de minute s-au plimbat pe langa noi. Si in plus fata de cele doua specimene intalnite inca de la inceput, am mai vazut inca vreo 3 rechini si tot atatea pisici. 

Daca pisicile de mare sunt eleganta intruchipata, rechinul este puterea intruchipata. Te uiti la el si parca ar fi un culturist care a luat steroizi toata viata. Numai muschi. Si cand se misca parca ii face o favoare apei ca trece prin ea. Absolut impresionant. 



Alta data cand instructorul s-a dovedit a avea ochi de peste a fost in cazul asta (va rog sa va uitati la film inainte sa cititi poveste de mai jos): 


Instructorul tot arata ceva pe fundul apei. Si ma uitam si nu vedeam decat nisip. Ar fi trebuit sa fiu chiar deasupra a ceea ce arata el dar tot nu vedeam absolut nimic. Pana cand de o data se vede ceva ca o gura. Sau poate o branhie. Sau poate altceva. Si ma tot gandeam ce vietuitoare ar putea sa fie asa cand de o data "vietuitoare" decide sa se mute un pic si vad ca era de fapt o pisica de mare (Southern stingrays). Si pentru ca era deranjata de paparazzi nepoftiti s-a mutat un pic mai departe. S-a asezat pe nisip si a miscat un pic din aripi. In 2 secunde era complet acoperita de nisip si iar invizibila. Filmul de mai sus este facut dupa ce ne-am mutat la noua locatie unde se ascunsese in nisip. Deci stiam unde e. Altfel am fi trecut pe langa ea fara sa stim.

Povesti cu rechini de 2 metri si pisici de mare veninoase. Poate nu e chiar pe placul tuturor. Asa ca o sa spun si povestea cu cea mai adorabila creatura intalnita la scufundari: un pui de broasca testoasa. Am vazut multe broaste testoase pana acum si o sa imi aduc aminte toata viata de scufundarea din Perhentians cand am stat cred ca jumatate de ora si ne-am uitat la o testoasa cum pastea iarba de pe fundul oceanuluiu mai ceva ca o vaca. Dar niciodata pana acum nu vazusem un pui. Si daca un adult e adorabil, un pui este si mai si. O scumpete de individ care a pozat fara sa dea semne de plictiseala vreo 15 minute pentru noi. Nu stiu exact cine era mai curios: el sau noi.


Am pus numai filmulete cu creaturi mai mari si/sau mai rare insa realitatea e ca la scufundari nu numai creaturile de genul asta conteaza. De multe ori esti efectiv ca intr-un acvariu. Inconjurat de mii si mii de pesti de toate culorile si formele. Si iti di seama cat de orocos esti sa fii acolo si sa ai parte de asta ceva. Or fi ei, pesti obisnuiti. dar sunt multi :)




No comments:

Post a Comment