Tuesday, July 11, 2017

Inca un rasarit

Aveam un coleg de munca (pensionar intre timp) foarte pasionat de calatorii. Genul care a fost oriunde iti trece sau nu iti trece prin cap. Asta pentru ca in mod sigur a fost prin tari pe unde nici nu ti-ai inchipui ca se duce vreun turist. Adica fix ce mi-ar placea si mie sa fiu  si prin urmare cred ca nu vine deloc ca o surpriza faptul ca ne-am inteles destul de bine pe vremuri cand eram in aceeasi cladire. Chiar si acum cand el este extrem de ocupat sa bata lumea in lung si-n lat tot ne mai vedem din cand in cand sa mai stam la povesti...de calatorie evident. 

La un moment dat imi arata niste fotografii facute pe aleea cu baobabi din Madagascar. La un rasarit sau un apus. Nici nu mai imi aduc aminte bine. Si bombanea ca nu a fost deloc experienta extraordinara pe care si-o inchipuia la momentul cand a planuit calatoria si a vazut poze pe internet. Resemnat a adaugat la sfarsit "am vazut atatea apusuri si rasarituri total neinteresante, in calatoriile mele, incat nici nu stiu de ce mai imi bat capul si renunt la somn". 

Intr-un fel inteleg destul de bine de ce spunea asta. Daca iei absolut orice tur de la GAdventures sau Exodus sau Intrepid sau orice alta agentie o sa vezi cel putin un rasarit si cel putin un apus pe undeva. Nu se poate tur fara un rasarit sau apus planuit. Nu se poate. Se pare ca industria a hotarat ca daca turistul vrea turistul trebuie sa primeasca. Indiferent daca locatia cu pricina merita efortul sau nu. 

Insa atunci cand locatia chiar merita apai trebuie sa fii pregatit de o amintire pe viata. In cazul nostru Machu Picchu vazut de la Poarta Soarelui la rasarit este in continuare cea mai pretuita amintire de calatorie. Deci indiferent cate dezamagiri am avea, nu o sa renuntam niciodata la un rasarit pentru ca poate odata candva vom avea parte iar de senzatiile de atunci. Perseveram...poate poate.

Asa se explica de ce atunci cand am vazut ca exista tururi ca sa vezi rasaritul in Tikal de pe Templul IV (cea mai inalta piramida din complex) nu am stat prea mult pe ganduri si am cumparat biletul suplimentar. Ceea ce va recomand si voua in cazul in care mergeti la Tikal. Pentru ca de data asta  e un rasarit "cu potential". Daca vremea e buna si vizibilitatea buna atunci va fi o experienta de tinut minte. Nu a detronat iubitul nostru Machu Picchu dar este ceva pentru care merita sa renunti la somn. De fapt nici nu cred ca va exista ceva vreodata care sa detroneze rasaritul de la Poarta Soarelui. Poate si pentru ca nu vazusem prea mult din lumea asta la momentul ala si noutatea ne-a facut sa vedem totul amplificat de mii si mii de ori. Poate si pentru ca am avut parte de conditii absolut perfecte. Nu stiu exact. Dar e clar ca e amintirea cea mai de pret si e primul lucru care imi vine in minte cand cineva ma intreaba unde mi-a placut cel mai mult. Desi recunosc ca apusul din Antarctica cand am stat cu cortul o noapte departe de tot si toate a fost destul de aproape sa ia primul loc. Cred ca apusul din Antarctica este cel mai frumos lucru vazut vreodata dar frumusetea nu a fost de ajuns incat sa depaseasca senzatia de acum 7 ani din Peru. Probabil ca pare ca  nu are sens ce spun dar cine a zis ca amintirile de calatorie sunt rationale? :) 

Ce este impresionant la Tikal nu e privelistea in sine. Ci zgomotul pe care il face jungla care se trezeste la viata o data cu rasaritul soarelui. E un filmulet la sfarsitul scrierii pe care va sfatuiesc sa il vedeti cu sonor,. Sunetul e cel mai important. 

E 4 dimineata cand pornesti de la hotel (daca stai la unul din parc asa cum am facut noi). Asa ca e intuneric bine si abia vezi pe unde mergi pe potecile intortocheate din jungla. Ajungi sus pe Templul IV si astepti sa se lumineze destul incat sa vezi templele care se ridica deasupra nivelului junglei. Asta in timp ce maimutele urlatoare ofera un adevarat concert. 

Si este pustiu. Eram doar 7 persoane. Atat.

Imi aduc aminte de rasaritul de la Angkor Wat cand ai fi putut sa ai mii de jungle ca in Tikal dar nu le-ai fi auzit din cauza zgomotului facut de aparatele foto de la toti turistii care mai ca nu se bateau pentru un loc mai bun. 

La Tikal doar jungla oferea fundal sonor. Noi, cei 7 somnorosi, eram mult prea ocupati sa ne minunam de spectacol.

Cand am ajuns noi pe Templil IV era vreme buna si vizibilitate perfecta. Vedeai templele foarte bine. Era fix ca in pozele de pe net :) Dar cireasa de pe tort a fost sa avem parte si de un pic de ceata. Dupa ce am stat si admirat vreo jumatate de ora pivelistea, de undeva din dreapta a inceput sa se ridice ceata. Care incet incet a inaintat si un pic cate un pic a ascuns fiecare templu care se vedea in departare. Dupa inca vreo jumatate de ora in fata noastra era doar un covor alb. Am avut parte de spectacolul complet. Nici ca se putea mai bine. Si m-am bucurat de el ca un copil mic. Un rasarit pentru care as renunta oricand la somn. La cat mai multe asa.

Templele I, II si III



La inceput vezi pana hat departe

Apoi incet incet ceata vine hotarata inspre noi
Si ascunde templele pe care le admirasem fara probleme pana atunci
Inca un pic si gata. Se inchide spectacolul
Care temple ziceati ca se vad?


Si un filmulet cu jungla care se trezeste la viata. Cum am zis deja, sunetul este cel mai important:

Thursday, July 6, 2017

O fi Tikal cel mai impresionant loc maias?

V-am mai povestit despre "Top 3"-ul locurilor construite de om din "bucket list"-ul meu.  Prima si prima data Top 3-ul a fost compus din: Machu Picchu, Marele zid chinezesc si Angkor Wat. Dupa ce le-am vizitat pe toate trei am luat o noua pagina si am facut urmatorul "Top 3": Petra, Taj Mahal si Chichen Itza. Doar nu era sa raman fara variante. Intotdeauna mai exista ceva interesant de vazut in lumea asta mare.

"Top 3"-ul cuprinde locuri pe care imi doresc foarte mult sa le vad dar asta nu inseamna ca automat tarile care le gazduiesc devin prioritate pe lista de vizitare. In afara de topul asta al constructiilor facute de om mai am o gramade de alte topuri: rute de hiking, locuri pentru scufundari, parcuri natinonale, locuri unde sa vad anumite animale in libertate etc etc etc. Ca orice calator care se respecta "bucket list"-ul meu pare a nu avea fund. Asa ca vizitarea lor nu decurge pe cat de repede ar fi posibil daca le-as da prioritate. Si de foarte multe ori a durat mult sa ajung intr-un loc din Top 3 pentru ca tara in care se aflau ma descuraja. Asta a fost cazul Taj Mahalului de exemplu. Iar mai nou asta este cazul Chicken Itza. Mexic nu e genul de tara care ma atrage. Sau mai bine zis nu era. Pentru ca dupa ce am vorbit cu mai multi oameni cand ne plimbam prin America Centrala, mi-am dat seama ca eu confundam Mexicul cu Yucatan si cu nebunia turistica de pe Riviera Maya. Deci pe viitoar Mexicul a devenit o posibilitate. Insa la momentul in care am decis ca vreau Guatemala si Belize, Mexic era ceva ce ma facea sa fug cat vad cu ochii.

Asa se face ca primul complex maias in care am ajuns nu a fost celebrul Chicken Itza ci Tikal. Si sincer nu stiu daca a fost o decizie proasta. Inca mai tin Chicken Itza in "Top 3" de vazut insa tare imi e ca odata ce o sa il vad o sa il inlocuiesc post-vizita cu Tikal. 
Este evident ca vorbesc din auzite. Am fost doar in Tikal deci nu stiu cum sunt celelalte locatii. Insa Tikal mi-a placut atat de mult si are avantajul sa fie primul vazut incat tare imi e ca va fi foarte greu de detronat.
De ce mi-a placut atat de mult?
In primul rand pentru ca era pustiu.  Si nu ma refer ca era pustiu pe la templele secundare ascunse adanc in jungla. Pana si templele principale erau complet pustii. Chiar si cand am mers sa vedem rasaritul cocotati pe Templul IV eram doar 7 persoane pe platforma. Atat. 7 persoane. Dupa ce a rasarit soarele au mai sosit cativa (cei care veneau din Flores). Dar in total erau sub 20 de persoane in  intreg complexul. Complex care are o suprafata de 16 km patrati. Am facut un tur de 3 ore cu un ghid si ne-am intalnit cu vreo doua cupluri. Si asta doar pentru ca si ei faceau un tur similar cu ghid deci mergeau cam in aceleasi locuri.
Imbulzeala mare in centrul complexului...
Un alt motiv pentru care mi-a placut atat de mult este grija cu care este administrat Tikal-ul. Am scris zilele trecute in detaliu despre asta asa ca nu mai mai repet. Insa Tikal este de departe un exemplu de "Asa DA" pentru multi. 
Mi-a placut foarte mult pentru ca nu este transformat in "balci" pentru turisti. Motivul pentru care noi nu am mers la Badaling ca sa vizitam Marele zid chinezesc tocmai asta a fost. Nu ma intereseaza sa vad ursi in captivitate cand vizitez  Marele zid sau sa ma dau cu telegondola sau sa cumpar chinezarii. Vreau sa admir Zidul si sa invat ceva despre el. La fel si cu Tokal. Ma bucur ca nu era un "turist trap" ci era facut sa te bucuri de ceea ce vezi.
Si nu in ultimul rand, mi-a placut atat de mult  pentru ceea ce vezi. Daaaaahhhhh. Evident. 

Tikal are extrem de mult de oferit. Este un loc imens. Intregul parc, care este o jungla in toata puterea cuvantului, are o suprafata de 575 kilometri patrati. Complexul arheologic ocupa o suprafata de 16 kilometri patrati si are in total peste 4000 de constructii. Doar 21% din constructii au fost cercetate si doar vreo 3% ( unii zic 8%) au fost scoase de sub vegetatie. Si la fiecare 3 luni trebuiesc curatate iar de vegetatie pentru ca jungla le acopera imediat la loc. Este o munca sisifica. 
Te plimbi pe cararire lungi de kilometri buni din jungla si tot descoperi movile de pamant acoperite cu copaci care de fapt sunt piramide maiase sau tot felul de alte constructii. Sute si sute de astfel de dealuri.

La plimbare prin jungla

Pe undeva trebuie sa fie si ceva ruine

Parca se vede ceva pe acolo

O piramida inca acoperita de jungla

Le ghicesti peste tot


Unele insa nu necesita nici un pic de ghicit. Trebuie doar sa ajungi la ele

Iar constructiile care sunt restaurate sunt absolut uimitoare. 
Sa nu uitam ca Tikalul este vechi de 3000 de ani iar la apogeu orasul avea peste 100 000 de locuitori. Templele din partea centrala care acum sunt renovate aproape complet si pe care poti urca au 1200 de ani vechime. 

In Piata Mare ai doua temple (piramide) complet restaurate care arata uimitor. Templu I are 48 de metri inaltime. Templul II (pe care poti sa si urci) are 38 de metri.







Dar cele doua piramide centrale sunt niste pitice pe langa Templul IV care are 65 de metri inaltime. Vazut de aici iti dai seama cat de mare este intreg parcul. Iar rasaritul este ceva ce nu trebuie ratat pentru nimic in lume.


Exista barne de lemn de 1500 de ani vechime. Sunt facute din lemnul unui copac numit "zapode", acelasi copac din care se extrage substanta din care se facea guma de mestecat pe vremuri (si mai nou se trece iar la folosirea ei in produsele bio-natural-organic-...). 

Apoi exista toata istoria din spatele locului. Cum a inflorit si cum a decazut. Cum se foloseau cladirile pentru stabilirea calendarului (Mundo Perdido - cea mai veche parte a complexului avea ca unic scop definirea calendarului). Si ce s-a intamplat cu maiasii dupa. Stiati ca imperiul maias s-a destramat insa maiasii exista pana si in ziua de astazi. 40% din populatia Guatemaleui este "Maya". Si daca mergi in jurul Atitlanului o sa fii inconjurat majoritar de populatie maia.

Totul la Tikal mi-a placut. si a fost locatia mea preferata din Guatemala. Un loc unde cred ca m-as intoarce oricand si pe care il recomand cu toata inima. A fost un loc fix pe placul meu.



Tuesday, July 4, 2017

Tikal sau exemplul "Asa DA"


 In 2014 cand am vizitat Petra, timp de doua zile am bombanind continuu. 
Imi colcaia sangele in vene cand vedeam cum masinile goneau dimineata prin Petra ca sa duca marfa la magazinele cu suveniruri si la restaurante. 
Imi colcaia sangele in vene cand vedeam Petra transformata intr-un bazar.
Imi colcaia sangele in vene cand vedeam morminte istorice transformate in depozite pntru restaurante si magazine.
Sau cand vedeam generatoarele depozitate in ruine. 
Evident cu adaugiri gen: turnat beton peste lespezi cu importanta arheologica ca sa puna ei doua bete si un coviltir sa le tina umbra in timp ce iti vand toate chinezariile.
Imi colcaia sangele in vene sa vad magari si cai (culmea mai erau  si cu potcoave) urcand treptele spre Monastary.
Imi colcaia sangele in vene sa vad cat de putin le pasa de locul ala. 
Cat de prost era organizat totul. 
Cat de concentrata era toata lumea sa faca bani si atat. 
Si ma tot intreb: oare pentru cat timp va rezista Petra? Vor mai putea nepotii nostri sa vada ceva? 
In ritmul asta ma indoiesc sincer ca va avea viata lunga.
Am fost atat de dezamagita incat Petra pentru mine nu a reprezentat "una dintre minunile lumii" ci un mare exemplu de "Asa NU". Nu asa se manageriaza un loc cu o importanta istorica/arheologica atat de mare. Este pur si simplu o bataie de joc. 

Oamenii care cica se ocupa de Petra ar trebui sa viziteze Tikal-ul sa vada cum ar trebui sa isi faca treaba. Pentru ca DA, se pare ca se poate sa iti tratezi locurile istorice cu respect chiar si cand nu esti o tara extrem de bogata.

Totul la Tikal striga "profesionalism". Totul.

De unde sa incep cu explicatiile? 

De la faptul ca 575 de kilometri patrati de jungla din jurul Tikalului au fost transformati in parc national pentru a proteja nu numai ruinele dar si flora si fauna. Partea centrala a parcului unde ai ruinele maiase acopera o suprafata de doar 16 kilometri patrati. Restul e jungla. Si credeti-ma ca una este sa ai complexul arheologic in oras si cu totul altceva sa fie in mijlocul junglei. De la intrarea in parcul national mergi in jur de 30 de kilometri pana cand ajungi la intrarea in complexul arheologic. Faptul ca nu au voie sa construiasca sate, orase, fabrici etc in perimetrul respectiv ajuta enorm la protejarea ruinelor. Si daca nu ma credeti ganditi-va la exemplul contrar - Taj Mahalul care se ingalbeneste de la o zi la alta din cauza poluarii din Agra. Tot incearca sa rezolve problema interzicand masinile la o anumita distanta de Taj Mahal insa oricine a fost in India in general si in Agra in special stie ca un kilometru de "zona fara masini" inseamna o nimic toata. Nu inteleg cum isi inchipuie cineva ca ar putea sa ajute. Dar acum e prea tarziu sa mute un oras intreg deci trebui sa gaseasca compromisuri care sa ii ajute oricat de putin. Chiar si numai pentru PR si pentru ochii lumii.  Din fericire in Guatemala au impus regula inainte sa se construiasca ditamai localitatea la doi pasi de ruine. Asa ca si-au creat inca de la inceput un "buffer" semnificativ. O decizie excelenta zic eu.

In parcul national exista doar trei hoteluri. Au fost construite acum cateva decenii si altele nu vor mai aparea curand. Pentru ca sunt intr-un parc national trebuie sa respecte niste reguli destul de stricte si sunt obligate sa fie orientate catre eco-turism. De exemplu electricitatea este generata folosind panouri solare. Nu au voie sa se extinda dupa cum le taie capul. Numarul de turisti este limitat. Etc etc etc. Insa trebuie subliniat ca aceste hoteluri sunt in Parcul National dar sunt in afara perimetrului arheologic. Va spuneam mai sus ca de la intrarea in parcul national mergi 30 de km pana la intrarea in complexul arheologic. La acea intrare ai hotelurile, o parcare mare pentru masinile care aduc turisti, cateva magazine, o cafenea si trei muzee. De aici  trebuie sa mergi apoi pe jos prin jungla inca in jur de 2 kilometri ca sa ajungi la temple.

In interiorul complexului arheologic nu exista magazine cu suveniruri sau restaurante. Exista doar 2 locuri de unde poti cumpara ceva de baut. Dar sunt foarte discrete si le vezi doar daca le cauti. Unul dintre ele este mai evident pentru ca e in fata Pietei Mari. Celalalt insa e destul de ferit de ochii turistilor (este in spatele Templului I).

Nu exista nici un vanzator ambulant. Nu exista nimeni care sa te streseze sa iei cartea postala. Sau tricoul. Sau mai stiu eu ce. Nu exista copii trimisi la profitat de inima slaba a turistului cum vezi peste tot in Asia de Sud Est si in India.

Masinile nu au voie sa intre in complexul turistic. Toate masinile care aduc turisti se opresc la intrarea in complex si de acolo dai la picior, cum ziceam, vreo 2 km pana ajungi in zona centrala. Singura masina pe care am vazut-o este de la un serviciu pentru transportul persoanelor cu handicap. Insa masina nu ajunge in zona centrala ci lasa pasagerii undeva in spatele Templului I deci sunt foarte slabe sanse sa vezi masina respectiva. Si culmea nu am vazut sa fie folosita abuziv. Adica noi ne-am intalnit o singura data cu ea si chiar ducea o persoana in scaun cu rotile.

Exista posibilitatea sa stai in parc pentru apus sau sa mergi la rasarit inainte sa se deschida parcul pentru toata lumea. In ambele cazuri trebuie sa platetsi bilet suplimentar si sa mergi numai cu ghid. La prima vedere e inca o modalitate de a te taxa insa eu cred ca este o solutie buna pentru ca in intervalele respective nu este nimeni care sa pazeasca templele. Deci cel putin ghidul ar trebui sa fie responsabil ca turistii sa nu strice nimic.

Templele din Tikal sunt facute dintr-o roca poroasa foarte usor de stricat. Nu e nicidecum granitul vazut la Machu Picchu sau alte cladiri incase. Granit care rezista foarte bine si la vreme si la "tropaitul" turistilor. Asa ca mi s-a parut extraordinar de destept faptul ca in Tikal nu urci pe temple si pe piramide pe scarile lor ci ai o schela externa pe care urci pana ajungi la platforma de sus. Exista doar o singura piramida unde ai voie sa urci pe treptele ei si cladirile din lateralul Pietei Mari. Si sunt destul de sigura ca regulile se vor schimba in viitor si pentru ele.

Nu ma pricep la arheologie si la restaurare insa cu ochii mei de necunoscator si comparand cu ce am vazut prin alte parti, Tikalul mi s-a parut refacut foarte ok. Adica oamenii incearca sa il restaureze folosind metodele maiase. Nu iti toarna niste ciment si iti baga niste vopsea asa ca sa fie. Credeti-ma ca sunt multe locuri unde asa se face. Chiar si in locatii patrimoniu Unesco... Am petrecut ceva timp cu un ghid vizitand locurile unde se restaura si ce ne-a povestit mi s-a parut foarte bine gandit. In nici un caz nu era ca in Bagan unde au pus in temple vechi de sute de an, gresie si faianta. Sau ca in Angkor unde indienii au decis sa curete peretii folosind un acid care a erodat roca. Sau cum ne povestea cineva ca in Chiken Itza restaurarea se face cu turnat de ciment iar rezultatul nu e deloc "ca originalul". Probabil asta si e motivul pentru care in prezent doar in jur de 10% din cladirile din Tikal sunt restaurate. Dureaza foarte mult sa restaurezi corect. Si daca adaugi la asta faptul ca roca aia se deterioreaza foarte usor, nu apuca sa termine restaurarea ca trebuie sa o ia de la capat.

In complexul arheologic era extrem de curat. Nu am vazut nici macar o hartie aruncata pe jos si continuu erau maturatori care strangeau frunzele. Si fiind in mijlocul junglei, erau destule surse de frunze asa ca saracii maturatori dateau continuu din maini ca sa se vada ceva in urma lor.

Erau marcaje peste tot asa ca stiai foarte bine in ce directie trebuie sa mergi ca sa ajungi la templul de interes. In conditiile in care erau zeci de carari ducand in toate directiile posibile, marcajele alea erau mai itile decat va puteti inchipui.  In plus gaseai harti la intersectuile importante si fiecare templu avea o tabla cu o explicatie ca sa stii la ce te uiti. Cum am zis: totul foarte bine organizat si clar sa inteleaga tot blegul.

Si ca sa conluzionez ca iar ma intind cat o zi de post: noi am ramas extrem de placut impresionati de ceea ce am vazut. Cu atat mai mult cu cat esti intr-o tara cu un numar limitat de turisti (mai ales straini) si cu un buget si mai limitat si care abia a iesit dintr-un razboi civil extrem de urat acum 20 de ani. Tikalul este din punctul meu de vedere un exemplu de urmat.
Nu este perfect. Nicidecum. Dar arata clar ca se poate. Daca vrei, se poate.


Monday, July 3, 2017

Coloratul Caye Caulker

Ce va vine in minte cand va ganditi la Caraibe?

Palmieri?
Nisip alb?
Case colorate?


Ei bine fix asta este Caye Caulker. Si pentru cineva ca mine care ajungea pentru prima data in partea asta de lume, a fost o destinatie foarte bine venita. Ni s-a potrivit foarte foarte bine.

O insula mica. Cu drumuri neasfaltate. Fara masini. Doar biciclete si masinute din alea de golf (golf cart). Fara lanturi hoteliere mari. Fara "All Inclusive". Inca destul de linistit. Relaxat. Si colorat cum nu am mai vazut pana acum. Si la propriu si la figurat.

Am stat in Caye Caulker pentru patru zile. Fara sa facem mai nimic. Dar spre marea noastra surpriza am intrat destul de repede in ritmul "La Dolce Far Niante" al zonei. Intr-o singura zi am mers sa vizitam insula vecina mult mai dezvoltata si mai petrecareatra - Ambergris (San Pedro). In rest am iesit la plimbare, am stat de ne-am prajit pe Split (asa-zisa plaja a insulei) si cam atat. Si tare bine a fost. 

Cum noi veneam din Lighthouse Reef unde planul a fost  "Eat. Sleep. Dive. Repeat",  nu ne-au interesat nici ofertele pentru scufundari si nici ofertele pentru snorkeling. Dar daca nu mergeti intr-unul din atolurile din Belize si preferati varianta mai ieftina cu stat in Ambergris sau Caye Caulker atunci excursiile pentru snorkeling si diving sunt clar ceva ce nu trebuie sa ratati. Puteti merge sa faceti Blue Hole. Sau puteti merge sa vedeti "nurse sharks" in Hol Chan Marine reserve. Sau sa vedeti "manatee" . Variante exista pentru toate buzunarele si gradele de experienta. Trebuie doar sa vreti sa va dezlipiti de la facut nimic. Noi nu ne-am dezlipit. Asa ca o sa pun un link de pe un alt blog de la cineva care a fost mai activ decat noi. 

Pentru ca  astazi sunt foarte lenesa la scris, va las cu niste fotografii care sa arate ce nu am eu cuvinte sa descriu cum se cuvine:























Wednesday, June 28, 2017

Cum este sa te scufunzi in celebra "Blue Hole"?

Cred ca am inceput sa caut posibilitati sa facem scufundarea de la Blue Hole chiar de dinainte sa am confirmarea biletului de avion spre Guatemala si Belize. Atat de mult mi-am dorit sa ajung acolo. Asta desi citeam la toata lumea care a fost la scufundari in Belize ca Blue Hole este o mare dezamagire. Toata lumea spunea cat de minunat este la Half Moon (complet de acord - Half Moon este genial) si cat de neinteresant e Blue Hole. Dar tot ei spuneau ca nu ai cum sa nu te duci. Este mult prea tentanta prin celebritatea ei ca sa nu te duci. Deci ne-am dus.

Si bine am facut ca ne-am dus.

Inteleg perfect de ce oamenii spun ca este dezamagitoare. Daca astepti corali si pesti atunci este dezamagitoare la patrat. Pentru ca nu ai nimic de genul asta. Pe cat de colorat si animat este totul la Half Moon, pe atat de lipsit de viata si dezolant e in Blue Hole. E pustiu. E ca si cum ai fi pe Luna. O Luna inundata, este adevarat, dar sentimentul e acelasi. 

Insa daca lasi de o parte asteptarile de corali si pesti colorati si te concentrezi pe ce inseamna de fapt Blue Hole atunci o sa iesi de la scufundare la fel de incantati cum am fost noi. 

Deci cum este sa te scufunzi in Blue Hole?
Este ca si cum ai fi intr-un film de Alfred Hitchcock. 

Ca la fiecare scufundare de pana acum am inceput de pe platoul de deasupra "zidului". De data asta zidul este de fapt marginea la o groapa. O groapa circulara ("sinkhole") de 108 metri adancime si 300 de metri in diametru. Si fata de celelalte scufundari colorate, platoul asta e mai pustiu ca un desert:

Un peste...daca iti vine sa crezi. Minune.

In rest, peisaj selenar

Si daca ai noroc mai vezi si un crustaceu
Apoi incet incet iti faci drum catre marginea gropii si cand te uiti peste nu vezi altceva decat un mare hau. O prapastie fara fund. Si in plus este atat de intuneric incat parca de arunci in neant. 

Indrazneste sa incepi sa cobori. 42 de metri trebuie sa cobori.

Deci hai ca poti

Uite instructorul e deja sub tine
Si ca sa fie si mai interesant - temperatura apei este mult mai redusa odata ce treci dincolo de marginea prapastiei. 

Deci este o prapastie fara fund. E intuneric si e frig. Foarte linistitor :) Si ca sa fie si mai linistitor din cand in cand din intunericul ala unde nu stii ce se ascunde, apar singurii rezidenti permanenti - rechinii.

Prieteni?



Cum? Nu va doriti sa mergeti la Blue Hole? Nu v-am convins?

Ei bine, poate filmuletul de mai jos o sa va convinga. Pentru ca Blue Hole nu este despre o scufundare unde nu vezi nimic. Ci este despre o scufundare intr-o pestera creata intr-una dintre perioadele glaciare si care a fost inundata odata cu terminarea ei. O pestera in care ai stalactite mari de 10 metri lungime si pana la 1 metru diametru. Stalactite vechi de sute de mii de ani. Si oare cat a durat sa formeze o stalactita atat de mare? In plus se pare ca odata candva in trecut, intreaga Blue Hole s-a inclinat asa ca stalactitele sunt toate la un unghi. Nu sunt perpendiculare pe fundul "pesterii". 

Eu sunt persoana din fata celui ce filmeaza. Cea cu labe albastre. Si ca sa vedeti cat de speriata eram de situatie - la un moment dat incep sa ma "joc". Nu inot corect ci fac pe sirena. Fac chiar si cu mana. Scufundarile sunt extrem de relaxante pentru mine. Chiar si cand esti in Blue Hole. Deci nu trebuie sa va fie frica. Este o scufundare usoara daca o faci cu cap.



Pentru mine a fost o experienta care s-a ridicat fara nici un dubiu la statutul de "bucket list" pe care i-l datusem. Este ca din alta lume. Absolut uimitor.

Nu este ceva ce vrei sa faci de fiecare data cand te scufunzi dar este ceva de incercat in viata asta.


Si la sfarsit cateva observatii legate de organizarea unei astfel de vizite:

Orice agentie de scufundari din Belize o sa iti ofere un pachet de scufundari spre Blue Hole. De cele mai multe ori ai trei scufundari incluse: Half Moon, Aquarium si Blue Hole. Ai transportul cu barca si mancare tot incluse. Si un instructor. Daca faci scufundarile din Caye Caulker sau Ambergris atunci trebuie sa fii pregatit sa petreci in jur de 5 ore pe drum in barca (dus-intors). Asta este insa varianta cea mai ieftina. Preturile erau de la 150 de dolari in sus (de persoana). 

Cum am mai spus, noi am ales sa stam in Lighthouse Reef. Adica la 10 minute, cu barca, de Blue Hole. Am pornit dimineata devreme de la Itza Logde si eram primii la Blue Hole. Am terminat scufundarea. Am facut ceva poze pe barca si cand plecam noi, soseau primele barci din Caye Caullker si Ambergris. 

Avantaje pentru alegerea noastra sunt destule. In primul rand ca esti singur. Noi am fost aceeasi 3 scufundatori si doi instructori. Atat. Si a atat de bine sa te bucuri de ciudatenia si straniul scufundarii fara sa ai zeci de persoane in jur. Nici nu iti poti inchipui...

Apoi un alt mare avantaj este ca vizibilitatea e semnificativ mai buna daca esti printre primii. Pentru ca scufundatorii misca nisipul de pe platou si nisipul ala incepe sa curga spre groapa si la sfarsit o sa fii ca intr-o ceata. Deloc placut. Iar asta este unul dintre motivele pentru care barcile din CC si Ambergris merg ca nebunele. Vor sa fie printre primii. Celalalt motiv este ca toata lumea vrea sa faca scufundarea de la stalactite. Si stalactite ai intr-un singur loc asa ca toate barcile incearca sa gaseasca un loc in apropiere de ele ca sa lase scufundatorii. Ceea ce iar nu este foarte evident atunci cand ai zeci si zeci de barci in sezonul de varf.

Deci pentru noi a fost foarte clar ca am luat hotararea buna. Insa platesti un pret semnificativ mai mare pentru toate avantajele astea. Ca intotdeuna  trebuie sa pui in balanta cat vrei sa platesti si ce vrei sa obtii.

Ce as vrea sa subliniez la modul foarte serios e ca scufundarile nu sunt deloc o activitate la care sa alergi dupa pretul cel mai mic. Am auzit povesti de cosmar cu persoane fara certificare duse la 42 de metri in Blue Hole. Persoane care au suferit din cauza narcozei azotului. Persoane care nu stiu cum sa isi verifice aerul si raman fara aer. Persoane care nu respecta timpul de stat la adancime mare si au probleme cu decompresia. Persoane care nu fac oprirea de siguranta si au probleme cu decompresia. Si tot asa. Si toate din cauza faptului ca instructorul nu ar putea fi mai dezinteresat de ce se intampla cu grupul lui. Nu ii pasa. Deci nu faceti economii la bani daca vreti sa faceti scufundari la adancimi mari in general si Blue Hole in special. Tot ceea ce am enumerat mai devreme, ucide. Tineti asta foarte bine minte.