Thursday, September 21, 2017

" Food for thought"

Norvegia este de departe tara in care mi-ar placea cel mai mult sa locuiesc.
Este atat de verde, atat de "sportiva", atat de "socialista", atat de "in aer liber", atat de "civilizata", atat de "ecologica" de parca cineva ar fi transpus in realitate ceea ce visez eu la un loc bun de trait.

Imi aduc aminte ca astazi prima mea vizita in Oslo. Era iarna si culmea - era zapada nu ca in Belgia unde iarna inseamna doar culoare gri. Nu mai vazusem atata alb de pe vremea cand eram copil la tara la bunici. Metroul pe care il luasem de la statia de tren pana la sediul Universitatii unde aveam sa dorm urmatoarele saptamani, era plin de oameni rosii la fata care trageau saniile dupa ei pentru ca urcau pana pe dealul Helmenkollen cu metroul si veneau la vale cu sania si tot faceau ture. Ala a fost momentul in care am stiut ca o sa iubesc Norvegia. Si asa a fost.

Am tot mers in Oslo pentru masuratori in anii care au urmat si cu fiecare vizita mi-a placut mai mult si mai mult si mai mult. Este o tara fix pe sufletul meu. 

Cand am terminat doctoratul a aparut posibilitatea sa ma mut in Norvegia, insa propunerea era pentru un loc de munca pe care nu mi-l doream deloc. Era intr-un moment in care am zis ca eu nu mai vreau cercetare fundamentala nici daca ala ar fi ultimul domeniu din lume. Si cum am obtinut un post pe cercetare aplicata aproape de casa, am ramas tot in Belgia. Asa a fost sa fie. Pur si simplu nu s-a potrivit propunerea cu aspiratiile mele din momentul ala. Si mi-a fost mai usor sa gasesc locul de munca la care visam in tara de rezidenta decat sa o iau de la capat in alt loc. Dar  undeva in sufletul meu mi s-a parut ca am ratat o sansa...

Saptamana trecuta am fost in Lillehammer la o conferinta si in timp ce ma plimbam pe dealurile din jur si ma minunam cat de verde e totul mi-am reamintit de ce Norvegia e primul loc care imi vine in minte daca ma intrebi unde as vrea sa locuiesc. Din momentul in care ma dau jos din avion, parca as ajunge intr-o zona "stress-free". Singurul lucru de care ma pot plange (in afara de pretul la bere) e ca in perioada asta nu am voie sa alerg asa ca parca nu am profitat din plin de zona. In rest am fost toata numai zambet. Si daca ar fi fost si Cipri si cu Rex cu mine ar fi fost zambet la puterea zambet.

Ce imi veni sa scriu toate astea? Pai motivul pentru care pun gandurile astea pe hartia virtuala e pentru ca iar mi s-a oferit posibilitatea sa merg in Norvegia. Este pentru o perioada determinata (un an si jumatate) si e la nord de cercul polar adica daca as fi dat acatiste la biserica si nu ar fi fost o oferta mai buna ca locatie si timp. Insa, ca si data trecuta, este pentru un subiect pe care nu mi-l doresc. Daca propunerea venea acum doi ani, nu ati mai fi vazut in urma mea decat praful (ca la Road Runner). Acum insa nu mai mi se potriveste. 

Insa este atat de tentant. Atat de tentant....Efectiv am un nod in gat.

Iar Cipri ar avea munti pentru antrenament :)

Poate ca daca nu as fi fost in Lillehammer saptamana trecuta nu as fi fost atat de tentata. Dar cum sa nu iti placa asa ceva:










Friday, August 18, 2017

Despre naivitatea clientului/turistului

La inceputul anului, agentia de turism Funtrip a intrat in faliment.
Sute de clienti s-au trezit peste noapte ca nu mai pleaca in vacanta mult visata si au inceput sa caute solutii sa isi recupereze banii. 
Cum firma nu mai avea sediul deschis si nimeni nu mai raspundea la telefoane, recuperarea banilor nu a mers deloc ca pe roate.
Pagubitii au facut si grupuri pe facebook si bloguri in speranta ca vor tine subiectul in atentia publicului si ca proprietarul firmei (domnul Andrei Dinu) se va tine de cuvant si ii va despagubi.

La un moment dat a aparut vestea ca  Andrei Dinu ofera locuri la niste excursii in Africa in locul excursiilor pe care le rezervase clientii. Conditia era sa nu aibe nici o alta pretentie. Si evident sa renunte la procedurile de obtinere de despagubiri de la firma asiguratoare. In plus trebuia sa platesti diferenta intre cat te costase vacanta initiala si cea oferita acum.

Cum poate el organiza excursii in conditiile in care agentia nu mai are licenta de functionare?
Asta se pare ca nu vrea sa explice nimeni.

Dar "detaliul" asta nu a impiedicat cativa zeci de clienti sa accepte si sa merga in Africa.

Si uite asa ajungem la mesajul din titlul scrierii de astazi: cum poti sa fii atat de naiv incat sa accepti si chiar sa platesti in plus pentru o excursie organizata de nu se stie cine. Mai mult oferta venea de la o agentie care tocmai a dat faliment si care ti-a pus parul pe bigudiuri fugind de responsabilitate. O agentie care si-a inchis telefoanele si sediul si nu a comunicat nimanui nimic.

Cum sa fii atat de naiv?

Uite ca se gasesc destui.

Inteleg ca oamenii se gandeau ca daca asteapta banii si nu accepta oferta domnului Dinu vor astepta mult si bine. Dar e mai bine sa mergi in Botwana sau Rwanda cu niste "profesionisti" de genul asta?

Cum sa ai incredere ca se vor tine de cuvant? Si nu ma refer numai la faptul ca ai mai si platit in plus desi era cat pe ce sa ramai si fara banii initiali pentru ca firma e falimentara. Dar cum sa ai incredere sa te pui in grija lor? Si in Africa?

Si in plus: a verificat vreo agentie de stat cum de respectivul domn ofera excursii? In numele cui? Cine are licenta de turism ca sa presteze serviciile astea?

PS:
Cand am scris despre agentia care oferea vacante in Antarctica care nu ajung in Antarctica, mi-au sarit reprezentantii agentiilor in cap pe motiv ca ii defaimez. Ma intreb daca imi va da cine vreo explicatie acum.

PPS:
Probabil ca voi fi acuzata iar de "invidie" tinand cont ca una dintre excursiile in Africa era organizata impreuna cu un blogger foarte cunoscut din Romania. Acelasi care este asociat si cu vacanta din Antarctica care nu este in Antarctica...Evident ca din invidie scriu textele astea. Nu pentru ca mi se pare o rusine sa te numesti blogger independent si sa faci astfel de lucruri. Apropos: cineva l-a intrebat cum de a fost posibila excursia in conditiile in care Funtrip nu mai are licenta. A evitat sa raspunda. Daca va raspunde si daca intr-adevar este legal ce au facut promit ca voi modifica textul in mod corespunzator. Pana atunci insa: "Fericiti cei saraci cu duhul".


Thursday, August 10, 2017

Antigua - Introducere pentru Guatemala

Capitala Guatemalei este Guatemala City. Acolo se afla aeroportul international deci sunt sanse destul de mari ca acolo sa fie si poarta ta de intrare in tara. Si cu toate astea putini sunt turistii care aleg sa petreaca chiar si numai o noapte in Guatemala City pentru ca este un oras despre care se spune ca nu are absolut nimic de oferit. Asa ca majoritatea turistilor ia un autobuz chiar de la aeroport si in mai putin de o ora ajunge intr-un orasel care pare a fi antiteza capitalei.

Si daca ai facut greseala sa ii crezi pe toti cei care nu au pus in viata lor piciorul in Guatemala dar sar cu pareri gen "Guatemala e mizerabila, periculoasa, cu oameni care nu au ce manca etc etc etc" o sa ai surpriza vietii cand te dai jos din masina si vezi cum arata Antigua (ca despre oraselul asta era vorba).

Cu strazile lui pavate cu piatra cubica, cladirile viu colorate, femeile imbracate in port traditional si vulcanul Agua care parca te priveste de sus, Antigua parca este o pictura de pe o carte postala. Te asteptai la batai intre bande rivale si mormane de mizerie? In cazul asta Antigua te va dezamagi. 

Si din foarte multe puncte de vedere, Antigua pare ca o "introducere" pentru ce inseamna Guatemala. Daca nu stii prea multe despre Guatemala, doua zile in Antigua or sa te invete mai multe decat orice ghid. Garantat. Cam asta s-a intamplat cu mine asa ca o sa va impartasesc si voua cateva notiuni de "trivia" poate va ganditi sa participati la "Vrei sa fii milionar" sau "De slimste mens ter wereld".

Altitudinea

Eram in masina care ne ducea de la aeroport spre Antigua si ne uitam pe geam la soseaua care tot urca si urca si urca si asa incepea sa aibe sens distantele si timpii cititi prin tot felul de ghiduri. Cipri se uita la ceas si ma anunta ca suntem pe la 1800 de metri altitudine. Intr-o prima faza nici macar nu l-am crezut. Cum sa fim asa sus? Ei bine eram. Orasul Antigua se afla la 1500 de metri altitudine. La fel si Guatemala City.

Pentru ca asta e Guatemala - o tara muntoasa. Mai toata suprafata ii este acoperita cu munti (tara este strabatuta de doua lanturi muntoase: Sierra Madre si Sierra de los Cuchumatanes) si majoritatea oraselor mari se afla la altitudini de peste 1500 de metri. Cel mai inalt varf din America Centrala - Tajamulco (4220 de metri) se afla tot in Guatemala. Si in afara de zona de coasta si o parte din districtul Peten, restul e la peste 1000 de metri altitudine.

Vulcanii

A doua zi am iesit dis de dimineata la un alergat si pentru ca vazusem muuuult prea multe fotografii cu Arcul Santa Catalina primul instinct a fost sa ma uit in directia lui. Si asa m-am trezit nas in nas cu vulcanul Agua:

Vulcanul Aqua
 Guatemala se afla de-a lungul celebrului "Ring of Fire". Trei placi tectonice se intalnesc dedesubtul ei si cum era de asteptat intalnirea nu este deloc una prietenoasa asa ca nu mai putin de 37 de vulcani isi au rezidenta in Guatemala - o tara cu suprafata de doua ori mai mica decat Romania. 

Cum ziceam mai sus cele mai inalte doua varfuri din America Centrala - TacanĂ¡ si Tajumulco se afla in Guatemala si sunt de fapt vulcani. 

Din cei 37 de vulcani, 3 sunt inca extrem de activi: Pacaya, Fuego si Santiaguito.
Fuego vazut de pe Acatenango
Si ghici unde se afla Pacaya si Fuego? 
La o aruncatura de bat de Antigua. 
Si nu sunt singurii de langa Antigua. In total, intr-o zi senina poti sa vezi 4 vulcani asezati frumos la poza in jurul orasului: Agua, Pacaya, Fuego si Acatenango. Si toti pot fi urcati in cazul in care cautati o activitate care sa va dezamorteasca picioarele. Noi am urcat pe Acatenango si Fuego dar despre asta o sa povesesc pe larg alta data.

Si daca tot suntem la categoria "Trivia" : cel mai tanar vulcan din Guatemala este Santiaguito care a fost creat abia in 1922. Si de atunci tot scuipa foc si creste. Deocamdata este pe la 3700 metri inaltime. Asa vecini sa tot ai...NOT.

Cutremurele

"Ring of Fire" nu inseamna numai vulcani ci inseamna si cutremure absolut devastatoare. Antigua a fost aproape complet distrusa in 1773 de un astfel de cutremur si atunci s-a luat hotararea sa mute capitala in Guatemala City. Pentru aproape un secol, orasul a ramas abandonat iar catedralele si palatele colonialiste, distruse de cutremur, au ramas ruine si nu au fost reconstruite niciodata. Chiar si acum, cand zona este una extrem de prospera, nu s-au reconstruit. Dar nici nu au fost darmate complet asa ca la fiecare pas vei da de ramasitele unei ere de mult apuse.

Ruinele din Antigua
Civilizatia maiasa 

Multi, printre care m-am numarat si eu, cred ca populatia maiasa a disparut pentru ca civilizatia maiasa a disparut. Insa nu este deloc adevarat. 40% din populatia Guatemalei este Maia. 

Nu, nu ati citit gresit.

40%

Si este absolut uimitor sa vezi femeile in hainele lor colorate batand strazile Antiguei in lung si in lat. Fiecare sat are portul lui traditional caracteristic si in functie de culori si de model vei stii imediat cine de unde e.




Daca toata lumea istoria imperiului Maias, foarte putini stiu despre genocidul din Guatemala cand guvernul militar guatemalez a hotarat ca populatia maiasa ii ajuta pe insurgenti asa ca i-a vanat cu o cruzime iesita din comun. Totul cu aprobarea Statelor Unite evident. Numai intre 1981 si 1985 peste 60 000 de adulti au fost ucisi, in jur de 400 de sate complet distruse, 200 000 de copii si-au pierdut cel putin unul dintre parinti etc etc etc. In total, pana la sfarsitul razboiului civil aproape 200 000 de maiasi si ladino au fost ucisi de armata.

Daca vreti sa stiti mai multe despre razboiul civil din Guatemala va recomand o carte scrisa de Stephen Schlesinger si Stephen Kinzer: "Bitter Fruit: The story of the american coup in Guateamala". Si inainte sa ma acuze fanii SUA de denigrare precizez ca este o carte ce are la baza documente declasificate CIA. Nu e teoria conspiratiei ci investigatie jurnalistica si istorica facuta ca la carte. Ca orice e scris de Kinzer de fapt. In cazul in care nu ii stiti cartile, va sfatuiesc sa le cautati.

Cafeaua

Va spuneam mai sus ca Antigua a ramas parasita pentru aproape un secol dupa cutremurul din 1773. Asta opana cand la un moment dat oamenii si-au dat seama ca in zona respectiva conditiile sunt perfecte pentru o cultura pentru care cererea crestea vazand cu ochii - cafeaua.

Plantele de cafea arabica cresc cel mai bine in regiuni tropicale cu temperaturi de 15-30°c, umiditate ridicata 70-90%, precipitatii serioase in sezonul ploios si altitudini de 1000-2500 m.  Adica exact ceea ce oferea zonele muntoase de langa Antigua si lacul Atitlan.

In prezent Guatemala este al zecelea cel mai mare producator de cafea din lume si pana in 2011 era cel mai mare producator din America Centrala (a fost depasit de Honduras). Si produce numai cafea de calitate superioara - adica arabica. Rodusta este o cafea de calitate inferioara care creste in conditii mult mai putin stricte si care da productii mult mai mari. Indonezia este cel mai mare producator de robust.

Langa Antigua sunt cativa producatori de cafea care pot fi vizitati. Noi am mers la La Azotea care este un producator destul de mic unde totul se face inca cu metode traditionale si ferma este detinuta de aceeasi familie care a pornit afacerea acum aproape 150 de ani. Exista un mic muzeu unde ti se explica istoria cafelei in Guatemala, apoi vizitezi fabrica, plantatiile si in plus au si un muzeu dedicat instrumentelor muzicale maiase.
La Azotea

Cafea





Hipster? Gentrificare? Traditional?

Antigua nu mai este de mult orasul mic si traditional inca nedescoperit de turistul de rand. Dimpotriva. Este de cele mai multe ori primul loc unde ajunge turistul de rand. Asa ca de multe ori ai impresia ca esti in SUA nu undeva in mijlocul Guatemalei. Mai ales daca te uiti la preturi. Antigua fiind de departe cel mai scump loc din Guatemala si dupa cum ii auzeam pe unii poate printre cele mai scumpe din America Centrala.

Pare a fi un loc gentrificat. Cu cafenelele lui sofisticate. Restaurantele si hotelurile luxoase. Reclamele cu "bio", "organic", "locally grown" etc...

Dar uneori mai este nevoie si de asa ceva in programul unui calator. Deci accept cu placere rasfatul mai ales daca orasul arata asa cum arata Antigua.

Nu este locul nostru preferat din Guatemala. Nici pe departe. Pentru mine Tikalul nu are rival iar Cipri o sa iti spuna cat ai clipi cat de frumos este Atitlan. Dar este un loc unde poti sa te opresti pentru cateva zile ca sa iti tragi sufletul si sa capeti puteri pentru inca o tura de umblat prin tara.
 












 

Monday, July 31, 2017

100 de ani de la batalia de la Passchendaele

 "I died in Hell. They called it Passchendaele"
(Poetul Siegfried Sassoon)

31 Iulie 1917

Ora 03.50

Armata britanica incepe ofensiva pentru capturarea satului Passchendaele - era ceea ce se va numi mai tarziu a treia batalie de la Ieper (Ypres in franceza).

100 de zile de cosmar mai tarziu, jumatate de milion de morti si sate rase complet de pe fata pamantalui din cauza unul bombardament crancen (un milion de bombe a cazut pe Passchendael in cele 3 luni)  au rezultat in mutarea liniei frontului cu 8 kilometri.

Atat.

8 kilometri.

35 de soldati aliati au murit pentru fiecare metru de pamant castigat.

In urma a ramas un peisaj dezolant si scos parca dintr-un cosmar:

Desi planul Aliatilor era sa ajunga pana la porturile de la Zeebrugge si Oostende, in 1917 odata cu cucerirea maldarului de caramida numit pe vremuri Passchendaele s-a decretat ca au castigat batalia si s-au oprit. Avea sa mai dureze ceva pana au reusit cu adevarat sa invinga. 

Frontul din Flandra fusese intotdeauna controversat dar a treia batalie de la Ieper a dus totul la extrem. Zadarnicia bataliilor si tactica extrem de proasta care a condamnat la moarte sute de mii de oameni au zdunginat din temelii ideile despre cum se poarta un razboi.

Nu e de mirare ca Passchendaele a un devenit simbol. Un simbol pentru ce inseamna violenta extrema si de multe ori zadarnica din timp de razboi. Chiar si pentru noi, observatori de la decenii distanta, povestile si fotografiile de atunci iti lasa un gol in stomac.

Cum o fi sa traiesti in transee aflate doar la cativa metri de inamic? Cum o fi sa poti sa te uiti in ochii celui pe care ar trebui sa il ucizi? Cum o fi sa stii ca poti fi chiar tu ucis de cel care ti-a dat un cadoul la Craciun cand ati hotarat sa puneti "pauza" la razboi?

In ziua de astazi este extrem de greu sa mai vezi urmele razboiului printre campurile foarte verzi si orasele renovate perfect. Dar pentru cel ce stie ce sa caute zona Ieper este ca o Mecca pentru pasionatul de istorie. Sunt atat de multe locuri de vazut incat macar pentru o zi poate ca ar trebui sa luati o pauza de la vizitat celebrul triunghi Bruxel-Brugge-Antwerp.

Muzeul Memorial Passchendaele este unul dintre muzeele mele istorice preferate. Este atat de bine gandit incat nu ai cum sa nu inveti ceva din el si nu ai cum sa te plictisesti. Tema centrala este evident batalia de la Passchendaele dar odata cu povestea bataliei din Flandra se discuta mult despre evolutia tehnicilor de razboi. Primul razboi mondial a facut trecerea de la lupta corp la corp cu baioneta si sabia la o lupta bazata pe  artileria grea, armele chimice, bombardamentul aerian etc. Ar fi clar un muzeu pe care ar trebui sa il viziteze si anumiti demnitari din administratia Trump care debitau niste prostii mari cat casa despre armele chimice.

Tot parte din muzeu este si reconstructia unui "dugout" - transee subterane  si o serie de transee normale care exemplifica diferentele dintre nemti si aliati dar si diferitele perioade. Din 1914 cand au avut loc primele batalii din zona Ieper si pana in 1918 cand s-a ajuns la un final, atat aliatii cat si nemtii au construit de zor fortificatii de tot felul in lungul liniei frontului. Ani de zile in care linia s-a mutat nitel mai spre unii sau spre altii dar fara modificari majore. Asa ca si constructiile in care militarii trebuiau sa petreaca toamne ploioase si ierni geroase, au devenit extrem de complexe. In plus nemtii se asteptau la o ofensiva agresiva din partea aliatilor asa ca au investit enorm in fortificatii si suprafete mari minate. Daca o sa luati un tur al campurilor de batalie din zona Ieper o sa ajungeti sa vedeti tot felul de transee reconstruite unde se vede cat de departe erau unii fata de altii.

Un alt muzeu extrem de interesant este In Flanders Fields Museum. De data asta insa este o cu totul alta perspectiva. Daca la muzeul din Passchendaele este o abordare din punct de vedere al tehnicii militare la "In Flanders Field" este o abordare "afectiva". Atunci cand intri in muzeu primesti numele unei persoane reale implicate in bataliile de la Ieper. Poate fi un soldat sau poate fi doar cineva care locuia in zona. Si pe masura ce vizitezi muzeul ii descoperi povestea. Persoana respectiva iti povesteste cum a trait el experienta razboiului. Dupa aceeasi idee este  prezentata si restul informatiei. In loc sa ai o eticheta sub un exponat, ai un filmulet cu un actor jucand rolul unui participant la batalie sau chiar un veteran care iti explica respectiva notiune sau respectivul eveniment.  Este ceva ce iti ramane in minte. Si este o idee care mi se pare extrem de eficienta. Am vazut-o si la muzeul din Bastogne si  si atunci mi-a placut la fel de mult. Pentru ca te face sa vezi latura umana. Degeaba iti pun eu pe o hartie cifrele cu victime, obuze, gloante etc. E cu totul alt efect cand ai un filmulet cu o persoana care "isi spune poveste". 

Ceva ce nu am facut inca dar este extrem de sus in lista mea cu dorinte sunt tururile facute cu ghid in care vizitezi campurile de batalie. Am inteles ca sunt foarte bine facute si ca in momentul in care vezi cat de apropiate erau transeele, te cam alegi cu un nod in gat.

Si nodul ala in gat este ceea ce ar trebui sa genereze orice vizita intr-un astfel de loc. Pentru ca razboiul, cu toata grozavia lui, ar trebui sa ne fie reamintite cat de des se poate. Rolul istoriei este sa invatam o lectie din ea. Odata pentru totdeauna.

PS: Stiti de ce simbolul Primului Razboi Mondial este o floare rosie de mac?

Raspuns:

In Flanders fields
 
In Flanders fields the poppies blow
Between the crosses, row on row,
That mark our place; and in the sky
The larks, still bravely singing, fly
Scarce heard amid the guns below.
We are the Dead. Short days ago
We lived, felt dawn, saw sunset glow,
Loved, and were loved, and now we lie
In Flanders fields.
Take up our quarrel with the foe:
To you from failing hands we throw
The torch; be yours to hold it high.
If ye break faith with us who die
We shall not sleep, though poppies grow
In Flanders fields.

By Major John McCrae – 1915 - Boezinge


Tuesday, July 25, 2017

Ciocu' mic si joc de glezne

Ti-ai inchipui ca dupa experientele mele cu minunatii baieti de la TSA (Transport Security Administration - USA) mi-am invatat lectia si merg dupa principiul "Capul plecat, sabia nu-l taie" sau (mai putin "elevatul") "Ciocu' mic si joc de glezne" atunci cand ajung la controlul pasapoartelor la intrarea in vreo tara.

Mda...nu chiar. 

Cred ca locuitul pentru mai bine de un deceniu intr-o tara in care politia este extrem de politicoasa si chiar da macar doi bani pe drepturile omului m-a invatat prea mult cu binele. Eu tot sper sa nu ma aduca nimeni cu picioarele pe pamant pentru ca imi e foarte bine asa. Dar calatoriile in SUA nu ajuta absolut deloc din punctul asta de vedere. Si mai noi si America Centrala mi se pare "virusata " de vecinul de la nord.

Ne trezisem la 03.30 (da....noaptea) ca sa luam primul autobuz din Flores - Guatemala catre Belize City. Cateva ore de somn pe drum si ne trezim brusc ca suntem anuntati ca ajungem la granita si sa ne pregatim bagajele. Trebuia sa dam jos tot si sa trecem la picior dintr-o tara in alta.

Somnoroasa, scoasa de la aer conditionat la o caldura de nu vezi in Belgia nici in cea mai cea zi de vara, inca imbracata ca de stat la aer condtionat dat la maxim, cobor destul de buimaca si ma indrept catre ghiseul guatemalez. 

Fusesem avertizati ca uneori mai fac cate o "spaga mica" cerandu-ne sa platim taxe fictive. Mergeam deci pregatita sufleteste. Dar nu a fost deloc asa. Cat ai clipi am primit stampila si am fost trimisi la plimbare.

Trecem spre Belize, primim hartiile de completat, completam si mergem la ghiseu. 

Domnul se uita extrem de sictirit la pasaport si la hartii si incepe sa ma toace marunt. De unde vin. Unde ma duc. Totul pe un ton atat de scarbit de parca ziceai ca imi face o mare favoare ca vorbeste cu mine. Dar cum erau intrebari cat se poate de normale si justificate, i-am raspuns politicos si corect. Pana cand decide sa se lege de faptul ca am stampile de SUA in pasaport dar nu am viza. 

Viza...Unde e viza? 

Viza este intr-un pasaport pe care l-am schimbat pentru ca nu mai avaem pagini libere in el. Pasaport pe care evident ca nu il iau cu mine daca nu imi trebuie. Cum era cazul de fata. Moment in care respectivul imi zica ca trebuie sa arat viza de SUA ca sa intru in Belize si ca imi trebuie viza de Belize. Ceea ce nu e deloc adevarat asa ca i-am raspuns si eu cam tot pe tonul pe care mi s-a adresat el.

Rezultatul: mi-a aruncat pasaportul inapoi si mi-a zis ca trebuie sa astept superiorul pentru un interviu. Superior care nu si-a inceput inca programul si pentru care trebuie sa asteptam vreo 40 de minute. 

Ca sa inceapa programul trebuie sa asteptam 40 de minute. Ca sa ne vada superiorul e cu totul alta discutie.

Toata lumea din autobuz trecuse deja de control iar noi tot stateam si asteptam. De fapt nu prea ne faceam mari sperante ca ne asteapta soferul la cum se prevedea situatia.

Cipri  se uita la mine deznadajduit si zice: "Cu asta te-ai gasit si tu sa te certi?".

Well...daca aveam dreptate?

Oricine a avut probleme cu TSA o sa iti zica ca mori cu dreptatea in mana. :) Dar eu sunt idealista de felul meu.

Cat am asteptat am scos toate hartiile care dovedeau ca nu vrem decat sa cheltuim bani in tara lor. Nimic altceva. Aveam excursia la scufundari platita, cateva cazari deja platite, alte cazari doar rezervate, bilete de avion de plecat spre Europa etc etc etc. 

Intr-un final o doamna destul de simpatica se uita lung la noi si decide sa i se faca mila si sa nu ne mai lase sa asteptam. Nu va faceti iluzii - asta nu s-a intamplat inainte de inceperea programului., dar macar nu am asteptat foarte mult dupa inceperea lui. Ii dau toate hartiile, ii dau cardul de rezidenta, ii explic care e treaba cu stampilele de SUA. Cipri ii spune ca el nu are viza pentru SUA dar ii arata pasaportul plin de vize din intreaga lume. Suntem doar turisti si din fericire tipei ii ia doar vreo jumatate de ora sa ajunga la aceeasi concluzie.

Nu trebuie sa mai spun ca nu am fost deloc prea populari pentre colegii de autocar. Pentru ca din fericire soferul ne-a asteptat. Deci pana la urma "Totul e bine, cand se termina cu bine". 

Invatatura de minte pentru data viitoare? 

Nu as fi asa sigura dar om vedea.

Important de stiut insa e ce ne-a explicat doamna de la frontiera: Pasapoartele romanesti sunt marcate ca fiind pasapoarte cu risc pentru ca au fost foarte multe cazuri de pasapoarte false. Sunt folosite ca sa ajunga in America Centrala pentru care nu e nevoie de viza si apoi sa treaca ilegal in SUA. Asa ca daca ai viza de SUA treci foarte usor de controlul pasapoartelor pentru ca se considera ca nu ai motiv ca sa treci ilegal si in plus ai fost serios verificat cand ti s-a dat viza. Am fost sfatuiti ca pe viitor daca mai mergem in America Centrala sa luam si pasaportul in care este viza de SUA. O sa ne faca viata mult mai usoara.

Si chiar cred ca ceea ce ne-a spus este adevarat pentru ca acelasi lucru s-a intamplat si la intrarea in Guatemala. Cum am ajuns la ghiseu si au vazut pasaportul am fost trimisi la un birou separat. Diferenta este ca acolo oamenii au fost extrem de politicosi. S-au uitat pe hartii, am discutat traseul pe care vrem sa-l facem, le-am zis care e situatia cu viza de SUA (si ei au pus exact aceleasi intrebari legate de stampilele mele) si am fost lasati sa plecam mai departe. Totul cu zambetul pe buze si vorbit frumos. Fata de minunatul domn din Belize care parca era decupat de la un ghiseu american.

Tonul face muzica....Iar pentru mine tonul e important. Daca eu sunt politicoasa atunci astept acelasi lucru de la tine. Chiar si daca esti omnipotentul ofiter de la controlul pasapoartelor.

Apropos: de fiecare data cand intru in Romania spun "Buna ziua" cand dau pasaportul la verificat si "Multumesc" cand il primesc inapoi. In toti anii astia, doar o singura data mi s-a raspuns la salut si deocamdata nimeni nu mi-a raspuns la "Multumesc"....

O fi vreo scoala speciala unde se invata cum sa fii nepolitocos ca sa fii un ofiter de succes?


Tuesday, July 11, 2017

Inca un rasarit

Aveam un coleg de munca (pensionar intre timp) foarte pasionat de calatorii. Genul care a fost oriunde iti trece sau nu iti trece prin cap. Asta pentru ca in mod sigur a fost prin tari pe unde nici nu ti-ai inchipui ca se duce vreun turist. Adica fix ce mi-ar placea si mie sa fiu  si prin urmare cred ca nu vine deloc ca o surpriza faptul ca ne-am inteles destul de bine pe vremuri cand eram in aceeasi cladire. Chiar si acum cand el este extrem de ocupat sa bata lumea in lung si-n lat tot ne mai vedem din cand in cand sa mai stam la povesti...de calatorie evident. 

La un moment dat imi arata niste fotografii facute pe aleea cu baobabi din Madagascar. La un rasarit sau un apus. Nici nu mai imi aduc aminte bine. Si bombanea ca nu a fost deloc experienta extraordinara pe care si-o inchipuia la momentul cand a planuit calatoria si a vazut poze pe internet. Resemnat a adaugat la sfarsit "am vazut atatea apusuri si rasarituri total neinteresante, in calatoriile mele, incat nici nu stiu de ce mai imi bat capul si renunt la somn". 

Intr-un fel inteleg destul de bine de ce spunea asta. Daca iei absolut orice tur de la GAdventures sau Exodus sau Intrepid sau orice alta agentie o sa vezi cel putin un rasarit si cel putin un apus pe undeva. Nu se poate tur fara un rasarit sau apus planuit. Nu se poate. Se pare ca industria a hotarat ca daca turistul vrea turistul trebuie sa primeasca. Indiferent daca locatia cu pricina merita efortul sau nu. 

Insa atunci cand locatia chiar merita apai trebuie sa fii pregatit de o amintire pe viata. In cazul nostru Machu Picchu vazut de la Poarta Soarelui la rasarit este in continuare cea mai pretuita amintire de calatorie. Deci indiferent cate dezamagiri am avea, nu o sa renuntam niciodata la un rasarit pentru ca poate odata candva vom avea parte iar de senzatiile de atunci. Perseveram...poate poate.

Asa se explica de ce atunci cand am vazut ca exista tururi ca sa vezi rasaritul in Tikal de pe Templul IV (cea mai inalta piramida din complex) nu am stat prea mult pe ganduri si am cumparat biletul suplimentar. Ceea ce va recomand si voua in cazul in care mergeti la Tikal. Pentru ca de data asta  e un rasarit "cu potential". Daca vremea e buna si vizibilitatea buna atunci va fi o experienta de tinut minte. Nu a detronat iubitul nostru Machu Picchu dar este ceva pentru care merita sa renunti la somn. De fapt nici nu cred ca va exista ceva vreodata care sa detroneze rasaritul de la Poarta Soarelui. Poate si pentru ca nu vazusem prea mult din lumea asta la momentul ala si noutatea ne-a facut sa vedem totul amplificat de mii si mii de ori. Poate si pentru ca am avut parte de conditii absolut perfecte. Nu stiu exact. Dar e clar ca e amintirea cea mai de pret si e primul lucru care imi vine in minte cand cineva ma intreaba unde mi-a placut cel mai mult. Desi recunosc ca apusul din Antarctica cand am stat cu cortul o noapte departe de tot si toate a fost destul de aproape sa ia primul loc. Cred ca apusul din Antarctica este cel mai frumos lucru vazut vreodata dar frumusetea nu a fost de ajuns incat sa depaseasca senzatia de acum 7 ani din Peru. Probabil ca pare ca  nu are sens ce spun dar cine a zis ca amintirile de calatorie sunt rationale? :) 

Ce este impresionant la Tikal nu e privelistea in sine. Ci zgomotul pe care il face jungla care se trezeste la viata o data cu rasaritul soarelui. E un filmulet la sfarsitul scrierii pe care va sfatuiesc sa il vedeti cu sonor,. Sunetul e cel mai important. 

E 4 dimineata cand pornesti de la hotel (daca stai la unul din parc asa cum am facut noi). Asa ca e intuneric bine si abia vezi pe unde mergi pe potecile intortocheate din jungla. Ajungi sus pe Templul IV si astepti sa se lumineze destul incat sa vezi templele care se ridica deasupra nivelului junglei. Asta in timp ce maimutele urlatoare ofera un adevarat concert. 

Si este pustiu. Eram doar 7 persoane. Atat.

Imi aduc aminte de rasaritul de la Angkor Wat cand ai fi putut sa ai mii de jungle ca in Tikal dar nu le-ai fi auzit din cauza zgomotului facut de aparatele foto de la toti turistii care mai ca nu se bateau pentru un loc mai bun. 

La Tikal doar jungla oferea fundal sonor. Noi, cei 7 somnorosi, eram mult prea ocupati sa ne minunam de spectacol.

Cand am ajuns noi pe Templil IV era vreme buna si vizibilitate perfecta. Vedeai templele foarte bine. Era fix ca in pozele de pe net :) Dar cireasa de pe tort a fost sa avem parte si de un pic de ceata. Dupa ce am stat si admirat vreo jumatate de ora pivelistea, de undeva din dreapta a inceput sa se ridice ceata. Care incet incet a inaintat si un pic cate un pic a ascuns fiecare templu care se vedea in departare. Dupa inca vreo jumatate de ora in fata noastra era doar un covor alb. Am avut parte de spectacolul complet. Nici ca se putea mai bine. Si m-am bucurat de el ca un copil mic. Un rasarit pentru care as renunta oricand la somn. La cat mai multe asa.

Templele I, II si III



La inceput vezi pana hat departe

Apoi incet incet ceata vine hotarata inspre noi
Si ascunde templele pe care le admirasem fara probleme pana atunci
Inca un pic si gata. Se inchide spectacolul
Care temple ziceati ca se vad?


Si un filmulet cu jungla care se trezeste la viata. Cum am zis deja, sunetul este cel mai important:

Thursday, July 6, 2017

O fi Tikal cel mai impresionant loc maias?

V-am mai povestit despre "Top 3"-ul locurilor construite de om din "bucket list"-ul meu.  Prima si prima data Top 3-ul a fost compus din: Machu Picchu, Marele zid chinezesc si Angkor Wat. Dupa ce le-am vizitat pe toate trei am luat o noua pagina si am facut urmatorul "Top 3": Petra, Taj Mahal si Chichen Itza. Doar nu era sa raman fara variante. Intotdeauna mai exista ceva interesant de vazut in lumea asta mare.

"Top 3"-ul cuprinde locuri pe care imi doresc foarte mult sa le vad dar asta nu inseamna ca automat tarile care le gazduiesc devin prioritate pe lista de vizitare. In afara de topul asta al constructiilor facute de om mai am o gramade de alte topuri: rute de hiking, locuri pentru scufundari, parcuri natinonale, locuri unde sa vad anumite animale in libertate etc etc etc. Ca orice calator care se respecta "bucket list"-ul meu pare a nu avea fund. Asa ca vizitarea lor nu decurge pe cat de repede ar fi posibil daca le-as da prioritate. Si de foarte multe ori a durat mult sa ajung intr-un loc din Top 3 pentru ca tara in care se aflau ma descuraja. Asta a fost cazul Taj Mahalului de exemplu. Iar mai nou asta este cazul Chicken Itza. Mexic nu e genul de tara care ma atrage. Sau mai bine zis nu era. Pentru ca dupa ce am vorbit cu mai multi oameni cand ne plimbam prin America Centrala, mi-am dat seama ca eu confundam Mexicul cu Yucatan si cu nebunia turistica de pe Riviera Maya. Deci pe viitoar Mexicul a devenit o posibilitate. Insa la momentul in care am decis ca vreau Guatemala si Belize, Mexic era ceva ce ma facea sa fug cat vad cu ochii.

Asa se face ca primul complex maias in care am ajuns nu a fost celebrul Chicken Itza ci Tikal. Si sincer nu stiu daca a fost o decizie proasta. Inca mai tin Chicken Itza in "Top 3" de vazut insa tare imi e ca odata ce o sa il vad o sa il inlocuiesc post-vizita cu Tikal. 
Este evident ca vorbesc din auzite. Am fost doar in Tikal deci nu stiu cum sunt celelalte locatii. Insa Tikal mi-a placut atat de mult si are avantajul sa fie primul vazut incat tare imi e ca va fi foarte greu de detronat.
De ce mi-a placut atat de mult?
In primul rand pentru ca era pustiu.  Si nu ma refer ca era pustiu pe la templele secundare ascunse adanc in jungla. Pana si templele principale erau complet pustii. Chiar si cand am mers sa vedem rasaritul cocotati pe Templul IV eram doar 7 persoane pe platforma. Atat. 7 persoane. Dupa ce a rasarit soarele au mai sosit cativa (cei care veneau din Flores). Dar in total erau sub 20 de persoane in  intreg complexul. Complex care are o suprafata de 16 km patrati. Am facut un tur de 3 ore cu un ghid si ne-am intalnit cu vreo doua cupluri. Si asta doar pentru ca si ei faceau un tur similar cu ghid deci mergeau cam in aceleasi locuri.
Imbulzeala mare in centrul complexului...
Un alt motiv pentru care mi-a placut atat de mult este grija cu care este administrat Tikal-ul. Am scris zilele trecute in detaliu despre asta asa ca nu mai mai repet. Insa Tikal este de departe un exemplu de "Asa DA" pentru multi. 
Mi-a placut foarte mult pentru ca nu este transformat in "balci" pentru turisti. Motivul pentru care noi nu am mers la Badaling ca sa vizitam Marele zid chinezesc tocmai asta a fost. Nu ma intereseaza sa vad ursi in captivitate cand vizitez  Marele zid sau sa ma dau cu telegondola sau sa cumpar chinezarii. Vreau sa admir Zidul si sa invat ceva despre el. La fel si cu Tokal. Ma bucur ca nu era un "turist trap" ci era facut sa te bucuri de ceea ce vezi.
Si nu in ultimul rand, mi-a placut atat de mult  pentru ceea ce vezi. Daaaaahhhhh. Evident. 

Tikal are extrem de mult de oferit. Este un loc imens. Intregul parc, care este o jungla in toata puterea cuvantului, are o suprafata de 575 kilometri patrati. Complexul arheologic ocupa o suprafata de 16 kilometri patrati si are in total peste 4000 de constructii. Doar 21% din constructii au fost cercetate si doar vreo 3% ( unii zic 8%) au fost scoase de sub vegetatie. Si la fiecare 3 luni trebuiesc curatate iar de vegetatie pentru ca jungla le acopera imediat la loc. Este o munca sisifica. 
Te plimbi pe cararire lungi de kilometri buni din jungla si tot descoperi movile de pamant acoperite cu copaci care de fapt sunt piramide maiase sau tot felul de alte constructii. Sute si sute de astfel de dealuri.

La plimbare prin jungla

Pe undeva trebuie sa fie si ceva ruine

Parca se vede ceva pe acolo

O piramida inca acoperita de jungla

Le ghicesti peste tot


Unele insa nu necesita nici un pic de ghicit. Trebuie doar sa ajungi la ele

Iar constructiile care sunt restaurate sunt absolut uimitoare. 
Sa nu uitam ca Tikalul este vechi de 3000 de ani iar la apogeu orasul avea peste 100 000 de locuitori. Templele din partea centrala care acum sunt renovate aproape complet si pe care poti urca au 1200 de ani vechime. 

In Piata Mare ai doua temple (piramide) complet restaurate care arata uimitor. Templu I are 48 de metri inaltime. Templul II (pe care poti sa si urci) are 38 de metri.







Dar cele doua piramide centrale sunt niste pitice pe langa Templul IV care are 65 de metri inaltime. Vazut de aici iti dai seama cat de mare este intreg parcul. Iar rasaritul este ceva ce nu trebuie ratat pentru nimic in lume.


Exista barne de lemn de 1500 de ani vechime. Sunt facute din lemnul unui copac numit "zapode", acelasi copac din care se extrage substanta din care se facea guma de mestecat pe vremuri (si mai nou se trece iar la folosirea ei in produsele bio-natural-organic-...). 

Apoi exista toata istoria din spatele locului. Cum a inflorit si cum a decazut. Cum se foloseau cladirile pentru stabilirea calendarului (Mundo Perdido - cea mai veche parte a complexului avea ca unic scop definirea calendarului). Si ce s-a intamplat cu maiasii dupa. Stiati ca imperiul maias s-a destramat insa maiasii exista pana si in ziua de astazi. 40% din populatia Guatemaleui este "Maya". Si daca mergi in jurul Atitlanului o sa fii inconjurat majoritar de populatie maia.

Totul la Tikal mi-a placut. si a fost locatia mea preferata din Guatemala. Un loc unde cred ca m-as intoarce oricand si pe care il recomand cu toata inima. A fost un loc fix pe placul meu.



Tuesday, July 4, 2017

Tikal sau exemplul "Asa DA"


 In 2014 cand am vizitat Petra, timp de doua zile am bombanind continuu. 
Imi colcaia sangele in vene cand vedeam cum masinile goneau dimineata prin Petra ca sa duca marfa la magazinele cu suveniruri si la restaurante. 
Imi colcaia sangele in vene cand vedeam Petra transformata intr-un bazar.
Imi colcaia sangele in vene cand vedeam morminte istorice transformate in depozite pntru restaurante si magazine.
Sau cand vedeam generatoarele depozitate in ruine. 
Evident cu adaugiri gen: turnat beton peste lespezi cu importanta arheologica ca sa puna ei doua bete si un coviltir sa le tina umbra in timp ce iti vand toate chinezariile.
Imi colcaia sangele in vene sa vad magari si cai (culmea mai erau  si cu potcoave) urcand treptele spre Monastary.
Imi colcaia sangele in vene sa vad cat de putin le pasa de locul ala. 
Cat de prost era organizat totul. 
Cat de concentrata era toata lumea sa faca bani si atat. 
Si ma tot intreb: oare pentru cat timp va rezista Petra? Vor mai putea nepotii nostri sa vada ceva? 
In ritmul asta ma indoiesc sincer ca va avea viata lunga.
Am fost atat de dezamagita incat Petra pentru mine nu a reprezentat "una dintre minunile lumii" ci un mare exemplu de "Asa NU". Nu asa se manageriaza un loc cu o importanta istorica/arheologica atat de mare. Este pur si simplu o bataie de joc. 

Oamenii care cica se ocupa de Petra ar trebui sa viziteze Tikal-ul sa vada cum ar trebui sa isi faca treaba. Pentru ca DA, se pare ca se poate sa iti tratezi locurile istorice cu respect chiar si cand nu esti o tara extrem de bogata.

Totul la Tikal striga "profesionalism". Totul.

De unde sa incep cu explicatiile? 

De la faptul ca 575 de kilometri patrati de jungla din jurul Tikalului au fost transformati in parc national pentru a proteja nu numai ruinele dar si flora si fauna. Partea centrala a parcului unde ai ruinele maiase acopera o suprafata de doar 16 kilometri patrati. Restul e jungla. Si credeti-ma ca una este sa ai complexul arheologic in oras si cu totul altceva sa fie in mijlocul junglei. De la intrarea in parcul national mergi in jur de 30 de kilometri pana cand ajungi la intrarea in complexul arheologic. Faptul ca nu au voie sa construiasca sate, orase, fabrici etc in perimetrul respectiv ajuta enorm la protejarea ruinelor. Si daca nu ma credeti ganditi-va la exemplul contrar - Taj Mahalul care se ingalbeneste de la o zi la alta din cauza poluarii din Agra. Tot incearca sa rezolve problema interzicand masinile la o anumita distanta de Taj Mahal insa oricine a fost in India in general si in Agra in special stie ca un kilometru de "zona fara masini" inseamna o nimic toata. Nu inteleg cum isi inchipuie cineva ca ar putea sa ajute. Dar acum e prea tarziu sa mute un oras intreg deci trebui sa gaseasca compromisuri care sa ii ajute oricat de putin. Chiar si numai pentru PR si pentru ochii lumii.  Din fericire in Guatemala au impus regula inainte sa se construiasca ditamai localitatea la doi pasi de ruine. Asa ca si-au creat inca de la inceput un "buffer" semnificativ. O decizie excelenta zic eu.

In parcul national exista doar trei hoteluri. Au fost construite acum cateva decenii si altele nu vor mai aparea curand. Pentru ca sunt intr-un parc national trebuie sa respecte niste reguli destul de stricte si sunt obligate sa fie orientate catre eco-turism. De exemplu electricitatea este generata folosind panouri solare. Nu au voie sa se extinda dupa cum le taie capul. Numarul de turisti este limitat. Etc etc etc. Insa trebuie subliniat ca aceste hoteluri sunt in Parcul National dar sunt in afara perimetrului arheologic. Va spuneam mai sus ca de la intrarea in parcul national mergi 30 de km pana la intrarea in complexul arheologic. La acea intrare ai hotelurile, o parcare mare pentru masinile care aduc turisti, cateva magazine, o cafenea si trei muzee. De aici  trebuie sa mergi apoi pe jos prin jungla inca in jur de 2 kilometri ca sa ajungi la temple.

In interiorul complexului arheologic nu exista magazine cu suveniruri sau restaurante. Exista doar 2 locuri de unde poti cumpara ceva de baut. Dar sunt foarte discrete si le vezi doar daca le cauti. Unul dintre ele este mai evident pentru ca e in fata Pietei Mari. Celalalt insa e destul de ferit de ochii turistilor (este in spatele Templului I).

Nu exista nici un vanzator ambulant. Nu exista nimeni care sa te streseze sa iei cartea postala. Sau tricoul. Sau mai stiu eu ce. Nu exista copii trimisi la profitat de inima slaba a turistului cum vezi peste tot in Asia de Sud Est si in India.

Masinile nu au voie sa intre in complexul turistic. Toate masinile care aduc turisti se opresc la intrarea in complex si de acolo dai la picior, cum ziceam, vreo 2 km pana ajungi in zona centrala. Singura masina pe care am vazut-o este de la un serviciu pentru transportul persoanelor cu handicap. Insa masina nu ajunge in zona centrala ci lasa pasagerii undeva in spatele Templului I deci sunt foarte slabe sanse sa vezi masina respectiva. Si culmea nu am vazut sa fie folosita abuziv. Adica noi ne-am intalnit o singura data cu ea si chiar ducea o persoana in scaun cu rotile.

Exista posibilitatea sa stai in parc pentru apus sau sa mergi la rasarit inainte sa se deschida parcul pentru toata lumea. In ambele cazuri trebuie sa platetsi bilet suplimentar si sa mergi numai cu ghid. La prima vedere e inca o modalitate de a te taxa insa eu cred ca este o solutie buna pentru ca in intervalele respective nu este nimeni care sa pazeasca templele. Deci cel putin ghidul ar trebui sa fie responsabil ca turistii sa nu strice nimic.

Templele din Tikal sunt facute dintr-o roca poroasa foarte usor de stricat. Nu e nicidecum granitul vazut la Machu Picchu sau alte cladiri incase. Granit care rezista foarte bine si la vreme si la "tropaitul" turistilor. Asa ca mi s-a parut extraordinar de destept faptul ca in Tikal nu urci pe temple si pe piramide pe scarile lor ci ai o schela externa pe care urci pana ajungi la platforma de sus. Exista doar o singura piramida unde ai voie sa urci pe treptele ei si cladirile din lateralul Pietei Mari. Si sunt destul de sigura ca regulile se vor schimba in viitor si pentru ele.

Nu ma pricep la arheologie si la restaurare insa cu ochii mei de necunoscator si comparand cu ce am vazut prin alte parti, Tikalul mi s-a parut refacut foarte ok. Adica oamenii incearca sa il restaureze folosind metodele maiase. Nu iti toarna niste ciment si iti baga niste vopsea asa ca sa fie. Credeti-ma ca sunt multe locuri unde asa se face. Chiar si in locatii patrimoniu Unesco... Am petrecut ceva timp cu un ghid vizitand locurile unde se restaura si ce ne-a povestit mi s-a parut foarte bine gandit. In nici un caz nu era ca in Bagan unde au pus in temple vechi de sute de an, gresie si faianta. Sau ca in Angkor unde indienii au decis sa curete peretii folosind un acid care a erodat roca. Sau cum ne povestea cineva ca in Chiken Itza restaurarea se face cu turnat de ciment iar rezultatul nu e deloc "ca originalul". Probabil asta si e motivul pentru care in prezent doar in jur de 10% din cladirile din Tikal sunt restaurate. Dureaza foarte mult sa restaurezi corect. Si daca adaugi la asta faptul ca roca aia se deterioreaza foarte usor, nu apuca sa termine restaurarea ca trebuie sa o ia de la capat.

In complexul arheologic era extrem de curat. Nu am vazut nici macar o hartie aruncata pe jos si continuu erau maturatori care strangeau frunzele. Si fiind in mijlocul junglei, erau destule surse de frunze asa ca saracii maturatori dateau continuu din maini ca sa se vada ceva in urma lor.

Erau marcaje peste tot asa ca stiai foarte bine in ce directie trebuie sa mergi ca sa ajungi la templul de interes. In conditiile in care erau zeci de carari ducand in toate directiile posibile, marcajele alea erau mai itile decat va puteti inchipui.  In plus gaseai harti la intersectuile importante si fiecare templu avea o tabla cu o explicatie ca sa stii la ce te uiti. Cum am zis: totul foarte bine organizat si clar sa inteleaga tot blegul.

Si ca sa conluzionez ca iar ma intind cat o zi de post: noi am ramas extrem de placut impresionati de ceea ce am vazut. Cu atat mai mult cu cat esti intr-o tara cu un numar limitat de turisti (mai ales straini) si cu un buget si mai limitat si care abia a iesit dintr-un razboi civil extrem de urat acum 20 de ani. Tikalul este din punctul meu de vedere un exemplu de urmat.
Nu este perfect. Nicidecum. Dar arata clar ca se poate. Daca vrei, se poate.