Friday, February 12, 2016

The land of the penguins - Baza Esperanza (Ziua 4)




The Antarctic Treaty 

Done at Washington 1 December 1959 

Entered into force 23 June 1961 

The Governments of Argentina, Australia, Belgium, Chile, the French Republic, Japan, New Zealand, Norway, the Union of South Africa, the Union of Soviet Socialist Republics, the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, and the United States of America, 

RECOGNIZING that it is in the interest of all mankind that Antarctica shall continue for ever to be used exclusively for peaceful purposes and shall not become the scene or object of international discord.

Have agreed as follows: 

Article I 
1. Antarctica shall be used for peaceful purposes only. There shall be prohibited, inter alia, any measure of a military nature, such as the establishment of military bases and fortifications, the carrying out of military manoeuvres, as well as the testing of any type of weapon. 

2. The present Treaty shall not prevent the use of military personnel or equipment for scientific research or for any other peaceful purpose.

Personal as fi preferat sa existe doar la Articolul I.1. Intr-o lume utopica asa ar fi fost. In lumea ne-utopica in care traim exista si articolul I.2 ceea ce inseamna ca ici si colo vei mai gasi in Antarctica si baze militare. Dar cica folosite doar in scopuri pasnice. Iar asta este si cazul bazei argentiniene Esperanza. Prima bucata de pamant pe care am pus piciorul in plimbarea noastra Antarctica. 

Este o baza destul de mare, locuita tot timpul anului si cu o populatie in jur de 55 de persoane pe timpul iernii. Baza este oarecum celebra pentru ca este locul unde s-a nascut prima persoana din Antarctica. Intre timp a mai existat cel putin un caz de care stiu eu intr-o baza chiliana (nu stiu daca exista si alte cazuri) si probabil va continua cu toate tarile care au revendicat pamant pe continentul unde nu ar trebui revendicat pamant.

"The Antarctic Treaty" spune ca Antarctica nu apartine nici unei tari. Este o zona doar pentru cercetare si se bazeaza pe stransa si deschisa colaborare intre toate natiile ce au baze acolo. Nici o tara nu mai are voie sa revendice pamant la momentul asta. 

Extraordinar mesajul. Place tare mult la mine. Dar ca si in cazul Articolului I care spunea ca e zona numai pentru pace fara militari dar...cu militari pasnici. La fel si treaba cu teritoriul nimanui e adevarata si nu prea. 

Exista un numar semnificativ de tari care au revendicari de teren in Antarctica facute inainte de semnarea tratatului. Iar aceste revendicari nu sunt anulate, disputate, puse sub semnul intrebarii etc etc etc. Nu se spune direct ca sunt recunoscute. Nici o revendicare nu e oficial recunoscuta. Insa nici nu se spune ca nu e recunoscuta. Ele exista si vor exista pentru totdeauna. Iar tarile care au pamant revendicat muncesc in continuare sa isi intareasca pozitia (vezi cazul copiilor nascuti pe teritoriul respectiv). Pentru ca cine stie la un moment dat poate ca se va descoperi o metoda viabila economic sa se extraga petrol din Antarctica si sa te tii atunci cum se duce pe apa sambetei tratatul din 1959. Ma scuzati ca sunt asa pesimista insa din pacate sunt destul de convinsa ca am dreptate. Si nu trebuie sa fie petrol. Antarctica are destul de multe de oferit. Noroc ca este acoperita de 4 km grosime de gheata ceea ce face sapatul o leaca prea scump.

Article IV 

Nothing contained in the present Treaty shall be interpreted as: 

a. a renunciation by any Contracting Party of previously asserted rights of or claims to territorial sovereignty in Antarctica; 

b. a renunciation or diminution by any Contracting Party of any basis of claim to territorial sovereignty in Antarctica which it may have whether as a result of its activities or those of its nationals in Antarctica, or otherwise; 

c. prejudicing the position of any Contracting Party as regards its recognition or non-recognition of any other State's rights of or claim or basis of claim to territorial sovereignty in Antarctica. 

No acts or activities taking place while the present Treaty is in force shall constitute a basis for asserting, supporting or denying a claim to territorial sovereignty in Antarctica or create any rights of sovereignty in Antarctica. No new claim, or enlargement of an existing claim, to territorial sovereignty in Antarctica shall be asserted while the present Treaty is in force.

In apararea tratatului trebuie spus ca daca s-ar fi apucat sa dispute revendicarile si sa anuleze unele sau altele, sansele sa se ajunga la un acord ar fi fost minime. Au adoptat raul cel mai mic pentru ca (inca o data) nu locuim in Utopia ci intr-o lume in care interesul economic si militar primeaza. Iar asta nu stirbeste totusi din importanta realizarii tratatului. Este o xtrem de mare realizare sa iei atatea tari cu agende atta de diferite si sa le faci sa ajunga la un compromis ca cel de mai sus. Si pana una alta este important sa apreciem si sa ne bucuram de faptul ca cel putin acum, in prezent, tratatul asta exista si este respectat si un intreg continent este ferit de razboaie, de teste militare, de poluare excesiva, de activitati economice, de tot ceea ce ar putea sa dea peste cap un ecosistem extrem de fragil.

In momentul de fata Antarctica este a noastra a tuturor.
Si sper sa fie asa pe veci.
Sa ne rugam deci sa nu se topeasca gheata :)

PS: In cazul in care sunteti interesati textul integrat al tratatului poate fi gasit aici

Muzeul
Biserica
Scoala
Toaleta cu priveliste :)
Fram
Membru Rotary Club :)

La plimbare
Pinguini Gentoo

Pinguini Adelie
Era vreun banc cu pinguinul care trece calea ferata?
Paparazzi

Calatoriile lui 2015

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
  • Prin Lille daca tot a fost Paris-Roubaix
Mai
  • 1 Mai in Normandia
  • Prima data in Africa - Uganda
Iunie
  • In Luxembourg pentru Iron Man
Iulie
  • In Frankfurt pentru inca un Iron Man
  • Un week end lung in Romania
August

Septembrie
  • La mama
Octombrie

Noiembrie
  • Prin Ardeni (Dinant)
Decembrie

Thursday, February 11, 2016

The land of the penguins - Polar boat cruise (Ziua 4)

Incepand din ziua a patra a croazierei esti in jurul Peninsulei Antarctice asa ca intri in rutina de croaziera pe care o astepta de fapt toata lumea. Fiecare zi de acum inainte (pana in ziua 11 cand intram iar in stramtoarea Drake pentru drumul spre casa) va avea un program cu, in medie, doua debarcari pe zi in doua locatii diferite. Se incepea cu primii oameni pe tarm in jur de ora 09.00 si programul se incheia seara tarziu dupa 20.00 cand ultima persoana de la a doua debarcare se intorcea pe vas. 

Puteai foarte usor sa te rezumi numai la programul standard de debarcari si ar fi fost perfect. Daca doreai insa ceva in plus puteai sa alegi o serie de activitati pentru care plateai in plus:
  • O croaziera cu o barca de mici dimensiuni
  • Kayak
  • Hiking in Deception island
  • O croaziera cu tema geologica in Deception Island
  • Snow-shoeing
  • Camping in Antarctica
Noi am decis ca fiind o vacanta "once in a life time" nu vreau sa raman cu gandul ca "daca faceam si aia?". Nu e ca si cum m-as duce intr-un an-doi inapoi ca sa fac ce nu am facut acum. Asa ca ne-am inscris la toate activitatile extra cu exceptia croazierei geologice.

Iar prima zi in Antarctica a inceput pentru noi cu o astfel de activitate: croaziera cu barca de mici dimensiuni (polar boat). De departe cea mai populara activitate suplimentara cu zeci de persoane inscrise pe lista (probabil marea majoritate a pasagerilor). Dar cum este o a ctivitate care se desfasoara aproape in fiecare zi de croaziera nu sunt niciodata probleme cu locurile si toata lumea va avea sansa ei sa o faca. 

Ca pasager nu ai cum sa iti alegi in ce zi faci activitatea suplimentara. Asta este decis de echipa de ghizi in functie de ce alte activitati ti-ai ales dar uneori si de nationalitate si de limba vorbita. Noi am nimerit exact la prima croaziera pentru ca aveam multe alte activitati suplimentare care ne ocupau zilele urmatoare. 

Intotdeauna ziua incepe cu activitatile suplimentare. Primele persoane chemate la imbarcare nu sunt cele pentru debarcarea standard ci cele pentru activitati. Pentru ca desi ai activitate suplimentara asta nu inseamna ca nu vei avea si debarcarea standard pe care o face toata lumea. Singura data cand nu a fost asa a fost in ziua cu kayakul insa in rest am avut mereu debarcari standard cu durata intreaga pe tarm. Deci nu am pierdut nimic luand activitatile suplimentare. Doar am castigat. Si timp. Si experiente. Si amintiri. 

Pentru Polar Boat Cruise ai intai o prezentare scurta in care unul dintre ghizi iti explica la ce sa te astepti si iti arata costumul termoizolant pe care trebuie sa il porti. Apoi esti trimis jos la imbracat, luat cizmele, ochelarii, vesta de salvare si apoi hop in barca. 

Si apoi incepe distractia. O ora si jumatate de plimbat printre iceberguri si gheata plutitoare cu pinguini care inoata pe langa barca si foci care lenevesc de mama focului pe oriunde gasesc o bucatica de gheata. 

Locul unde am facut noi croaziera nu este unul dintre cele mai impresionante. In zilele urmatoare vor fi altele muuult mai tentante. Insa avantajul cel mare este faptul ca pana atunci nu vazusem nimic iar barca a fost o introducere extrem de buna pentru ce va urma. Ghidul ne-a explicat tot felul de lucruri despre icebreguri, despre tipurile de pinguin, despre tipurile de foci. Asta in timp ce chiar vedeam cu ochiul nostru toate lucrurile alea. O mare diferenta fata de prezentarile de pe vas cand ai doar pozele drept reper. A creat o baza buna pentru zilele ce vor urma.

Si in plus sa nu uit cea mai importanta observatie: vremea a fost absolut perfecta in ziua 4. Nici ca nu se putea mai buna decat a fost. Si nici ca se putea un inceput mai promitator decat asta.

Invazia teletubbies
Cu barca la plimbare

Vreme absolut perfecta


In departare Fram si Baza Esperanza
Niste iceberguri mai mici...

...sau nitel mai mari


Si evident pinguinii

Aveti nevoie de directii?
Tanti foca uite in directia aia trebuie sa mergi
Sau poate ca nu...
Stii ceva? Eu m-am saturat de uscat

Sa mergem. Zic.

 Apaaaa!!!


Tuesday, February 9, 2016

The land of the penguins - Pamant! (Ziua 3)




Doua zile petrecute pe mare trecand prin minunata stramtoare Drake si fara pic de pamant in campul vizual nu a facut altceva decat sa ne determine sa visam si mai cu nesat la prima debarcare. Sa punem iar piciorul pe pamant ca deja eram satui pana peste cap de atata leganare.

Asa ca in seara de 7 ianuarie cand am fost anuntati ca ne apropiem de Elephant Island efectiv tot vaporul s-a mutat pe punte sau in barul de la etajul 7. Nu era debarcare dar chiar si asa, era in sfarsit pamant. Ajunsesem intr-un final acolo unde trebuia. Ca nu cred ca vrea sa fie nimeni in Drake passage pe vaporul ala. 

Elephant Island (mai precis Point Wild) nu este cine stie ce locatie fotogenica. Insa istoric vorbind este un loc care aminteste poate mai bine decat oricare altul de vremea cand expeditiile in Antarctica nu erau pe vase de croaziera unde se mananca somon afumat si caviar si se bea vin frantuzesc bun. Si pasagerii sunt octogeneari plictisiti de pensie. Conditiile erau o leaca mai...spartane sa le zicem. Iar oamenii...ei bine oamenii erau eroi.

Point Wild este locul unde oamenii lui Ernest Shackleton au asteptat din aprilie pana in august 1916 (adica iarna!!!) sa fie salvati dupa ce vasul pe care se aflau a fost prins de gheata si apoi scufundat. 

Source: https://en.wikipedia.org/wiki/Ernest_Shackleton
In 1914 Shackleton a pornit intr-o expeditie numita Endurance (tare bine a nimerit numele) sa traverseze Antarctica dintr-o parte in alta trecand pe la Polul Sud. Era dupa ce Amundsen ajunsese deja la Polul Sud (1911) si numai o astfel de idee nebuneasca i-a permis sa stranga fonduri sa porneasca iar catre Antarctica. Shackleton nu era un novice in ale Antarcticii insa. Mai fusese de doua ori in Antarctica (in 1901 impreuna cu Robert Falcon Scott si in 1908 cu propria expeditie) asa ca stia destul de bine la ce sa se astepte si felul cum s-a pregatit pentru expeditie a dovedit din plin asta. Insa natura i-a dovedit ca orice planuri ti-ai face se poate si altfel si pe 19 ianuarie 1915 Endurance este prinsa in gheata in Weddell Sea atat de bine incat era evident ca va ramane asa pana in primavara viitoare. 

Din ianuarie si pana in septembrie 1915 vasul a ramas prins in gheata si a plutit catre nord in voie vremii si a ghetii fara ca echipajul sa poata face prea multe. Traiau cu speranta ca odata la venirea primaverii gheata se va topi si vor porni catre Vahsel Bay. Inca o data insa natura le-a aratat ca se poate si altfel si presiunea foarte mare exercitata de gheata a cauzat daune masive vasului si in octombrie s-au vazut nevoiti sa il abandoneze si sa se mute pe bucatile de gheata plutitoare. O decizie extrem de buna pentru ca pe 21 noiembrie 1915 vasul s-a scufundat.

Din noiembrie 1915 si pana in aprile 1916 echipajul a trecut de pe o banchiza pe alta in speranta ca bucatile de gheata plutitoare ii va duce pana la vreo insula din jur (din jur insemnand cateva sute de kilometri). Din pacate asta nu s-a intamplat si intr-un final in aprilie cand gheata pe care se aflau s-a rupt in bucati, au pornit cu vasele de salvare catre ceva...Orice numai pamant sa fie. Din fericire Shackleton a tinut cu dintii de decizia de a pastra barcile de salvare pe care le-au tarat dupa ei pe gheata pentru zeci si zeci de kilometri spre nemultumirea si exasperarea echipajului. Nimic nu l-a facut pe Shackleton sa renunte la ele si asta a fost salvarea lor.

Le-a luat 5 zile sa ajunga pe Elephant Island si si-au facut tabara intr-un promotoriu mic mic mic numit Point Wild. Erau la 557 de km de locul unde li s-a scufundat vasul...Si era prima data dupa 497 de zile cand puneau iar piciorul pe pamant...Asta apropos de vaitatul nostru ca nu mai pusesem piciorul pe pamant de doua zile.

Problema era insa ca Elephant Island este un loc izolat, neprimitor si ce era mai rau departe de toate rutele maritime care ar fi putut aduce vreun vas sa ii salveze. Sa astepte nu era o solutie asa ca  Shackleton impreuna cu alti cinci membri au pornit catre o statie pentru vanatorii de balene de pe South Georgia. Aveau de parcurs 1200 de km intr-o barca deschis (una din barcile de salvare). Pentru prima data insa au avut parte si de un plan care sa mearga asa cum si-au dorit si dupa 16 zile de chin chiar au ajuns pe pamant. Evident ca nu se putea asa usor si debarcarea a fost fix pe cealalta parte a insulei deci asa ca cireasa de pe tort au mai trebuit sa si mearga 51 de km peste un munte ca sa ajunga la statie. Dar au ajuns. Uimitor dar au ajuns.

Si pe 30 August 1916 echipajul lasat in urma pe Elephant Island a fost salvat. Desi totul a avut tendinta sa mearga prost, nimeni nu a murit in expeditia Endurance. Nimeni. Si asta in mare masura datorita lui Shackleton. Trebuie sa cititi despre el. trebuie trebuie trebuie. Un caracter absolut uimitor. 
Iar povestea salvarii absolut impresionanta. Genul de poveste care te face sa te gandesti ca fara oameni ca Shackleton am trai inca in copaci pentru ca nu am avea curajul sa descoperim ce este mai departe de creanga proprie. Chapeau!

PS: Daca vreti sa cititi intreaga aventura cu mai multe detalii decat insiriurea de date scrisa de mine, probabil ca cea mai buna alegere este cartea scrisa chiar de Shackleton - South.





Primul mini -iceberg
Un monument dedicat lui Shackleton
 

Si cum nu se putea altfel - si niste pinguini :)









Monday, February 8, 2016

The land of the penguins - The Drake passage (Ziua 2-3)

Oooo da! 

Celebrul Drake Passage. Partea cea mai temuta de catre orice pasager din itinerariul oricarei croaziere catre Antarctica. 

Majoritatea turistilor ce pornesc spre Antarctica o face cu un vas de croaziera. Si cum distanta cea mai scurta este intre America de Sud si Antarctica se numeste ca vrei nu vrei trebuie sa treci prin Stramtoarea Drake (vezi mai jos).

Drake-Passage-map
Source: http://www.surfaceoa.org.uk/?p=2091
Source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Str%C3%A2mtoarea_Drake
De ce se tem turistii atat de mult de Drake? Pai se ia un volum imens de apa si se impinge printr-o stramtoare relativ ingusta. La care se adauga faptul ca esti langa "Antarctic convergence"  unde apa mai calda subantarctica de la nord intalneste apa foarte rece antarctica de la sud. Si rezultatul e ca poti avea parte de o vreme si niste valuri de muta si mobila din loc nu numai stomacul tau.

Norocul este insa ca vremea proasta in Drake nu este o constanta. Daca ai noroc poti sa ai parte de o trecere fara absolut nici un val. Asa-numitul "lac Drake". Daca ai ghinion...Ei bine daca ai ghinion atunci imi pare tare rau pentru tine... 

Plecarea din Ushuaia prin canalul Beagle a fost o placere. Nici nu simteai ca se misca vasul. Am mancat. Am baut. Am vorbit. Toata lumea numai un zambet si o veselie. Apoi in miez de noapte fiecare a mers in camera lui. Si dupa cateva ore, cand era somnul mai dulce, am simtit cum cineva ridica patul de o margine si vrea sa ma arunce jos din el. M-am bagat bine in perete si m-am ambitionat sa nu cad. Insa in jurul meu deja multe lucruri ma anuntau ca gravitatia isi face de cap. Cum nu ma gandisem prea mult la valuri cand am desfacut bagajul, in miez de noapte mai tot ce era pe masa si birou a decis sa isi paraseasca locatia initiala si sa se mute cu bufnituri si troznituri pe podea. Cosmetice, sticle de apa, carti, haine etc Totul se muta pe podea. Din fericire Cipri a fost mai intelept decat mine si lucrurile despachetate de el (care erau si cele mai fragile, gen aparat foto, lentile, GoPro, laptop) erau puse intr-un echilibru mai stabil asa ca cel putin ele au ramas unde trebuie. 

Si cum nu cadea nimic de valoare, le-am ignorat cu mare incapatanare si am decis ca sunt prea obosita incat sa imi stric somnul pentru Drake. Mai bine ma agat cu piciorul bine de marginea patului si cat nu pic din el sunt cat se poate de multumita.  

A doua zi dimineata dupa o leganare de zile mare m-am ridicat hotarata din pat ca sa ma duc la baie. Si eu ma uitam unde vreau sa ajung si degeaba ma uitam ca numai stramb mergeam. Beata daca eram si nu fugeam asa din perete in perete. Puteai sa ma strigi "pendul" fara sa exagerezi cu nimic. Pana si cu usa de la baie am avut mult de munca pana am reusit sa o tin deschisa si sa ma deplasez in baie in acelasi timp. Ca pentru mult timp usa a avut tendinta sa aibe o minte a ei si mi se inchidea afurisita in nas de cum dateam sa trec de ea.

Planul era sa ne incepem ziua la fitness. Dar planul a picat pentru mine de cand m-am vazut nevoita sa fac primii 3 pasi prin camera. Ma si vedeam propulsata cu capul pe geam in timp ce incercam sa alerg pe banda. S-a dus numai Cipri care probabil ar avea nevoie de un uragan ceva ca sa il faca sa renunte la orele de sport. Si a fost chiar un antrenament reusit pentru ca a biciclit 50% din timp la deal si 50% din timp la vale. Dinamic chiar :)

Pana a venit Cipri de la sala eu ajunsesem intr-o stare care insemna ca cel putin in prima zi pe vas o sa tin la silueta mea. Faptul ca am stat in camera cu nasul intr-o carte nu a ajutat deloc. Absolut deloc. Mare greseala si nu va sfatuiesc sa faceti ca mine. M-am multumit la micul dejun si apoi la pranz si seara sa ma uit la Cipri cum mananca. Numai ideea de a manca ceva imi punea stomacul pe ace deci nu i-am dat nici o sansa sa se manifeste. 

Dupa un timp insa incet incet am inceput sa imi revin si chiar nu am avut nevoie de medicamente. Plimbarea pe afara, uitatul pe geam, orizontul ca reper etc etc etc au avut un efect calmant si a doua zi eram chiar foarte activa. Am mers chiar si la fitness unde mai ca nu am facut batai la maini de la cat de strans a trebuit sa ma tin de bicicleta sa nu pic de la atata leganat. 

Nu toata lumea a fost insa la fel de norocoasa si multi pasageri au suferit ingrozitor in primele zile. Chiar si cu medicatie. Mai ales ca medicatia poate avea efecte secundare si te moleseste si te face somnoros. 

De fiecare data insa cand cineva mentiona raul de mare sau valurile mari echipajului era intotdeauna intampinat cu un zambet si cu asigurarea ca noi suntem extrem extrem de norocosi. Erau doar valuri de 3-4 metri. Atat. A doua zi in urma noastra (pe unde trecusem noi cu o zi inainte adica...mentionez iar si iar ca poate nu ati priceput din prima) erau valuri de 10-11 metri. Doar o zi ne-a despartit de un adevarat cosmar. Daca noi mancam biscuiti cand erau valuri de 3 m, probabil ca la 11 m bucatarul ar fi trebuit sa isi ia concediu ca nu ar fi avut pe cine sa serveasca. Ar fi fost ca un vas bantuit in care nu intalnesti pe nimeni pe hol. Toata lumea ar fi fost ocupata sa tina in brate o toaleta. Iar daca totusi s-ar fi aventurat afara probabil ca ar fi facut-o in patru labe. 

Cele doua zile de pe Drake nu au fost insa complet lipsite de activitati. Adica daca reuseai sa faci un pact cu stomacul tau si navigai cu succes distanta de la camera pana la spatiile comune, aveai destule de facut. In primul rand erau activitatile obligatorii cum ar fi  prezentarea regulilor IAATO de la orice debarcare, primirea gecilor, primirea cizmelor sau folosirea aspiratorului pentru haine si rucsaci (ca sa nu duci seminte de exemplu pe tarm). Apoi erau tot felul de prezentari organizate de membrii "expedition team" adica echipa de ghizi de pe vas care te insotea la fiecare debarcare. "Expedition team" era formata din persoane cu foarte mare experienta in regiunile arctice. Oameni care faceau de zeci de ani plimbari pe la un pol sau altul:  biologi, geologi, fotografi sau numai aventurieri de tot felul. Oameni ce aveau intotdeauna povesti interesante de spus si de la care aveai ce invata. Deci prezentarile lor chiar au fost o introducere foarte interesanta pentru ceea ce aveam sa vedem in Antarctica. Si daca toate astea nu erau de ajuns sau daca erai pasionat de ornitologie sau daca pur si simplu simteai nevoia sa iesi pe afara atunci puteai sa iti iei aparatul (sau numai ochiul din dotare) si sa pornesti la reperat pasari. 

A existat ceva de facut pentru fiecare in zilele de pe Drake. Dar chiar si asa in momentul in care s-a anuntat ca ne apropiem de prima noastra palma de pamant de pe cealalta parte a lumii (Elephant Island-Point Wild) puntea s-a umplut cat ai clipi si toata lumea clocotea parca. Simteai emotia in jur. Eram in Antarctica. Si era doar inceputul.

La "vanatoare" de pasari




Dar "vanatoarea" de pamant e mult mai interesanta