Oooo da!
Celebrul Drake Passage. Partea cea mai temuta de catre orice pasager din itinerariul oricarei croaziere catre Antarctica.
Majoritatea turistilor ce pornesc spre Antarctica o face cu un vas de croaziera. Si cum distanta cea mai scurta este intre America de Sud si Antarctica se numeste ca vrei nu vrei trebuie sa treci prin Stramtoarea Drake (vezi mai jos).
 |
| Source: http://www.surfaceoa.org.uk/?p=2091 |
 |
| Source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Str%C3%A2mtoarea_Drake |
De ce se tem turistii atat de mult de Drake? Pai se ia un volum imens de apa si se impinge printr-o stramtoare relativ ingusta. La care se adauga faptul ca esti langa "Antarctic convergence" unde apa mai calda subantarctica de la nord intalneste apa foarte rece antarctica de la sud. Si rezultatul e ca poti avea parte de o vreme si niste valuri de muta si mobila din loc nu numai stomacul tau.
Norocul este insa ca vremea proasta in Drake nu este o constanta. Daca ai noroc poti sa ai parte de o trecere fara absolut nici un val. Asa-numitul "lac Drake". Daca ai ghinion...Ei bine daca ai ghinion atunci imi pare tare rau pentru tine...
Plecarea din Ushuaia prin canalul Beagle a fost o placere. Nici nu simteai ca se misca vasul. Am mancat. Am baut. Am vorbit. Toata lumea numai un zambet si o veselie. Apoi in miez de noapte fiecare a mers in camera lui. Si dupa cateva ore, cand era somnul mai dulce, am simtit cum cineva ridica patul de o margine si vrea sa ma arunce jos din el. M-am bagat bine in perete si m-am ambitionat sa nu cad. Insa in jurul meu deja multe lucruri ma anuntau ca gravitatia isi face de cap. Cum nu ma gandisem prea mult la valuri cand am desfacut bagajul, in miez de noapte mai tot ce era pe masa si birou a decis sa isi paraseasca locatia initiala si sa se mute cu bufnituri si troznituri pe podea. Cosmetice, sticle de apa, carti, haine etc Totul se muta pe podea. Din fericire Cipri a fost mai intelept decat mine si lucrurile despachetate de el (care erau si cele mai fragile, gen aparat foto, lentile, GoPro, laptop) erau puse intr-un echilibru mai stabil asa ca cel putin ele au ramas unde trebuie.
Si cum nu cadea nimic de valoare, le-am ignorat cu mare incapatanare si am decis ca sunt prea obosita incat sa imi stric somnul pentru Drake. Mai bine ma agat cu piciorul bine de marginea patului si cat nu pic din el sunt cat se poate de multumita.
A doua zi dimineata dupa o leganare de zile mare m-am ridicat hotarata din pat ca sa ma duc la baie. Si eu ma uitam unde vreau sa ajung si degeaba ma uitam ca numai stramb mergeam. Beata daca eram si nu fugeam asa din perete in perete. Puteai sa ma strigi "pendul" fara sa exagerezi cu nimic. Pana si cu usa de la baie am avut mult de munca pana am reusit sa o tin deschisa si sa ma deplasez in baie in acelasi timp. Ca pentru mult timp usa a avut tendinta sa aibe o minte a ei si mi se inchidea afurisita in nas de cum dateam sa trec de ea.
Planul era sa ne incepem ziua la fitness. Dar planul a picat pentru mine de cand m-am vazut nevoita sa fac primii 3 pasi prin camera. Ma si vedeam propulsata cu capul pe geam in timp ce incercam sa alerg pe banda. S-a dus numai Cipri care probabil ar avea nevoie de un uragan ceva ca sa il faca sa renunte la orele de sport. Si a fost chiar un antrenament reusit pentru ca a biciclit 50% din timp la deal si 50% din timp la vale. Dinamic chiar :)
Pana a venit Cipri de la sala eu ajunsesem intr-o stare care insemna ca cel putin in prima zi pe vas o sa tin la silueta mea. Faptul ca am stat in camera cu nasul intr-o carte nu a ajutat deloc. Absolut deloc. Mare greseala si nu va sfatuiesc sa faceti ca mine. M-am multumit la micul dejun si apoi la pranz si seara sa ma uit la Cipri cum mananca. Numai ideea de a manca ceva imi punea stomacul pe ace deci nu i-am dat nici o sansa sa se manifeste.
Dupa un timp insa incet incet am inceput sa imi revin si chiar nu am avut nevoie de medicamente. Plimbarea pe afara, uitatul pe geam, orizontul ca reper etc etc etc au avut un efect calmant si a doua zi eram chiar foarte activa. Am mers chiar si la fitness unde mai ca nu am facut batai la maini de la cat de strans a trebuit sa ma tin de bicicleta sa nu pic de la atata leganat.
Nu toata lumea a fost insa la fel de norocoasa si multi pasageri au suferit ingrozitor in primele zile. Chiar si cu medicatie. Mai ales ca medicatia poate avea efecte secundare si te moleseste si te face somnoros.
De fiecare data insa cand cineva mentiona raul de mare sau valurile mari echipajului era intotdeauna intampinat cu un zambet si cu asigurarea ca noi suntem extrem extrem de norocosi. Erau doar valuri de 3-4 metri. Atat. A doua zi in urma noastra (pe unde trecusem noi cu o zi inainte adica...mentionez iar si iar ca poate nu ati priceput din prima) erau valuri de 10-11 metri. Doar o zi ne-a despartit de un adevarat cosmar. Daca noi mancam biscuiti cand erau valuri de 3 m, probabil ca la 11 m bucatarul ar fi trebuit sa isi ia concediu ca nu ar fi avut pe cine sa serveasca. Ar fi fost ca un vas bantuit in care nu intalnesti pe nimeni pe hol. Toata lumea ar fi fost ocupata sa tina in brate o toaleta. Iar daca totusi s-ar fi aventurat afara probabil ca ar fi facut-o in patru labe.
Cele doua zile de pe Drake nu au fost insa complet lipsite de activitati. Adica daca reuseai sa faci un pact cu stomacul tau si navigai cu succes distanta de la camera pana la spatiile comune, aveai destule de facut. In primul rand erau activitatile obligatorii cum ar fi prezentarea regulilor IAATO de la orice debarcare, primirea gecilor, primirea cizmelor sau folosirea aspiratorului pentru haine si rucsaci (ca sa nu duci seminte de exemplu pe tarm). Apoi erau tot felul de prezentari organizate de membrii "expedition team" adica echipa de ghizi de pe vas care te insotea la fiecare debarcare. "Expedition team" era formata din persoane cu foarte mare experienta in regiunile arctice. Oameni care faceau de zeci de ani plimbari pe la un pol sau altul: biologi, geologi, fotografi sau numai aventurieri de tot felul. Oameni ce aveau intotdeauna povesti interesante de spus si de la care aveai ce invata. Deci prezentarile lor chiar au fost o introducere foarte interesanta pentru ceea ce aveam sa vedem in Antarctica. Si daca toate astea nu erau de ajuns sau daca erai pasionat de ornitologie sau daca pur si simplu simteai nevoia sa iesi pe afara atunci puteai sa iti iei aparatul (sau numai ochiul din dotare) si sa pornesti la reperat pasari.
A existat ceva de facut pentru fiecare in zilele de pe Drake. Dar chiar si asa in momentul in care s-a anuntat ca ne apropiem de prima noastra palma de pamant de pe cealalta parte a lumii (Elephant Island-Point Wild) puntea s-a umplut cat ai clipi si toata lumea clocotea parca. Simteai emotia in jur. Eram in Antarctica. Si era doar inceputul.
 |
| La "vanatoare" de pasari |
 |
| Dar "vanatoarea" de pamant e mult mai interesanta |
 |
No comments:
Post a Comment