Friday, June 20, 2014

O poza cat o mentalitate

Coboram de la Monastary (Petra) si aveam o dispozitie de zile mari. Vremea buna, vederile extordinare, fusese pustiu pe drumul de urcare si odata ajunsi sus pentru ca am inceput dis de dimineata deci nu era nimeni sa imparta cararea cu noi. Adica suficient cat sa fii multumit cu ziua ta de plimbaret.
Drumul pana la Monastary nu este foarte greu daca esti macar un pic in forma buna. Daca tot anul ai stat la televizor si ai mancat shaorme probabil ca vei suferi nitel. Insa poate astfel de momente ar trebui sa convinga omul ca un pic de miscare din cand in cand nu strica. Daca nu te tin picioarele sa ajungi pana sus la Monastary desi nu ai probleme grave de sanatate, iti sugerez sa iti reevaluezi modul de viata.
Chiar ne intalnisem cu niste batranei francezi cu care am glumit nitel pe seama traseului. Le-am zis ca nu se poate decat la "deal" iar ei ne-au intrebat razand daca mai sunt doar 10 minute pana sus. Nu mai erau doar 10 minute dar incet incet finalul era aproape.
La un moment dat in fata noastra apare dupa o curba o doamna urcata pe un magar care facea drumul de urcare. Si eu si Cipri ne-am uitat dezaprobator la ea dar asta nu a durat mult pentru ca in urma ei era o imagine absolut de cosmar:


Saracul magarus nu mai putea urca scarile si se oprea la fiecare treapta. 
Baiatul iordanian il impingea de la spate si il lovea ca sa il mai faca sa urce o treapta.
La fiecare treapta magarusul se clatina si mergea din perete in perete si impins si batut.
Era evident ca individul urcat in spinarea lui este mult prea mult.
Dar nesimtitul era evident mult prea nesimtit ca sa se dea jos si astepta pasiv ca magarul sa fie batut ca sa il mai duca pe el o treapta.
Sunt 800 de trepte pana la Monastary, pentru numele lui Dumnezeu.
800 de trepte la care magarusul a fost lovit si impins pentru ca un porc nesimtit (imi cer scuze animalului porc ca il compar cu individul asta) nu s-a simtit de nici o culoare si nu s-a dat jos.
Era efectiv dureros sa privesti o astfel de imagine.
Sa nu se inteleaga ca am ceva cu faptul ca individul este gras. Nici eu nu sunt vreo slabuta ci am un bagaj de cunostinte ( a se citi kg) semnificativ. Si doar nu imi mananca mie mancarea ca sa imi pese cate kilograme are. Insa nu iti rezerva dreptul sa chinui o alta fiinta doar pentru ca tu nu iti asumi propria conditie.
Eu m-am rezumat sa ii arunc niste priviri urate. Si impreuna cu mine si alti turisti care se uitau si ei cu durere in suflet la cum animalul (care cica era magarul) era torturat de OM (daca si ala e om atunci eu prefer sa fiu numita animal). Cipri insa nu s-a putut abtine si i-a zis tipului sa se dea jos si sa mearga pentru ca tortureaza magarul. Insa raspunsul primit a fost ca el incearca sa mearga dupa cum se vede.....Nu sunt adepta violentei dar in momentul ala i-as fi tras un sut in dos.
Apoi Cipri i-a zis ca poate ar trebui sa care el in spate magarul nu invers pentru ca este evident care e mai mare.
Evident ca nu a mai primit nici un raspuns.
Si nici la urmatoarele replici in care i s-a spus ca e un nesimtit.
Si nesimtitul a stat nepasator in spatele magarului pentru cateva ore de atunci inainte.
De unde stiu?
Pai e simplu: noi ne-am intalnit cu ei la urcare in jur de 11 dimineata. Cipri a mers apoi sa isi faca antrenamentul si cand a inceput el sa urce spre Monastary alergand, cuplul de nesimtiti se intorcea evident tot calare pe megarusi. Era deja ora 17.00. 
Nu pot sa inteleg cum cineva poate sa fie atat de nesimtit (imi dau seama ca am scris cuvantul asta de zeci de ori dar este adevarul adevarat)si atat de nepasator si lipsit de suflet incat sa chinuie un animal timp de 6 ore in halul ala.
Insa daca stau sa ma gandesc mai bine, atitudinea individului din poza de mai sus este una extrem de intalnita printre turisti. 
Turisti ce cred ca pentru o mana de arginti li se cuvine totul.
Daca platesc doi dolari au voie sa tratezi ca pe un nimic: oameni, animale, monumente etc. Totul e un nimic ca doar ei platesc.
Si apoi se mai poarta si ca niste salvatori pentru locuitorii "lumii a treia".

Dragi turisti: 2 bani nu va dau dreptul la nimic. Nici un milion de bani nu va da dreptul sa va purtati ca niste stapani de sclavi pe plantatie. Faptul ca sunteti intr-o tara mai saraca decat cea din care veniti nu ar trebui sa fie un motiv sa uiti ce e ala  comportament civilizat si politicos. 
Sa fii om nu depinde de locatie si circumstanta. Sau cel putin nu ar trebui sa depinda.




Thursday, June 19, 2014

Petra (II)



Planul pentru a doua zi era sa ajungem pentru inteput la Monastary si apoi mai vedem noi ce facem. dar eram foarte increzatori ca o sa avem o zi plina pentru ca Cipri se simtea mult mai bine decat in ziua precedenta.
Vazusem in prima zi o intrare foarte aproape de muzeu asa ca am decis sa ne incepem ziua de acolo in loc sa luam intrarea clasica prin Siq. Insa odata ajunsi langa Petra am descoperit ca turistii nu au voie sa ajunga pana la intrarea vazuta de noi si trebuie sa lase masina sus in varf de deal si apoi sa mearga pe jos vreo doi kilometri sau poate mai mult (eu nu ma pricep la estimat distante). La coborare evident ca a mers usor insa la sfarsitul zilei dupa o zi intreaga de umblat pe ici si pe colo nu prea mai a mers asa usor la deal. mai ca nu a trebuit sa ma impinga Cipri de la spate. Asta in acordurile unei vaicareli de zile mari si bombaneli continue pentru ca pe langa noi treceau masini peste masini. Numai prostii de turisti trebuiau sa parcheze de aiurea.
Carearea care duce la Monastary pleaca de langa muzeu si este extrem de usor de urmat: 800 de trepte tot la deal. Nu ai cum te rataci.
Exista varianta sa inchiriati magarusi sau cai pentru a ajunge in varf de deal dar sincer nu as recomanda deloc asta. In primul rand nu mi se pare OK pentru animalutele ale care parca sunt in miniatura sa care ditamai turistul si in al doilea rand nu este bine pentru treptele sapate in stanca care se macina sub copitele cailor. Nu ca picioarele turistilor ar fi complet inofensive. dar sunt mai inofensive decat copitele.
Pe Inca Trail de exemplu nu ai voie nici macar cu bete de mers cu varf metalic ca sa nu disctrugi cararea. Iar aici ai voie cu copite potcovite... Pacat. dar cam asta este felul in care  Petra este intretinuta: cu interes doar pentru bani nu si pentru locatie.
Am ramas extrem de dezamagita sa vad starea locului mai ales tinand cont ca platesti un bilet absolut astronomic.
Din fericire Petra a stat ascunsa pentru cateva secole si ne putem bucura de ea. Pentru cala felul in care este tratata de turisti si localnici nu se stie daca si nepotii nostri vor mai avea ce vedea.
Dar sa revenim la Monastary. Urcarea pana acolo este extrem de frumoasa si la un moment dat ai niste vederi de zile mari catre Royal Tombs. Iar Monastary in sine mi s-a parut mult mai impresionanta decat Tresury. asa ca in nici un caz nu v-as sfatui sa o ratati. iar daca ajungeti pana acolo mergeti si pana la "viewpoint-urile" care se vad in jur pentru ca se respecta in continuare ideea ca Petra este mai frumoasa vazuta de sus.
Tot la deal
Scari si iar scari

Dar vederile sunt impresionante





Si intr-un final nas in nas cu Monastary


De la viewpoint


Ne-am intors de la Monastary si am decis ca urmatoarea activitate este hikingul pana la High point of sacrifice asa ca am mers pana la Street of facades de unde incepe cararea si ne-am pus evident pe urcat pe scari tot la deal la deal. Nu este un drum foarte lung si nici foarte greu insa prea putini turisti ajung sa faca hikingurile astea si se multumesc cu o plimbare pe "strada" principala. 

Ne-am clatit ochii cu privelistea de la inaltime si drumul de intoarcere l-am facut prin spatele peretelui de stanca deci nu am coborat pe acelasi drum pe care am urcat. daca faceti asa veti ajunge inapoi langa muzeu dar pe alta carare.
Sa ne incepem urcare

Si iar ceva trepte

Cam abrupt daca nu iti place inaltimea

High Point of Sacrifice

Vedere catre Royal Tombs



Pe drum la coborare



Dupa atata plimbare eu am hotarat ca este timpul sa imi inchei ziua la Petra asa ca am pornit catre hotel. de fapt am pornit intai catre Little Petra (care vazuta dupa Petra nu mai impresioneaza cu nimic) si apoi catre Movenpick unde aveau niste inghetata extraordinar de buna (blueberry rules :) )si apoi catre hotel.

Pentru Cipri insa asta a fost abia inceputul. Adica a stat la pasul meu de melc cat am fost impreuna dar cand eu m-am retras la hotel el si-a luat echipamentul de alergat si a mers inapoi la Petra pentru antrenament. A alergat de la parcare, prin Siq, Tresuri, Street of facades, Amfiteatru, Colonades Street, tot drupul pana la Monastary si inapoi. Asta pe o caldura sufocanta si dupa ce petrecuse multe ore la plimbare. Chapeau sotului meu. Evident ca a fost sbiect de poze printre ceilalti turisti care s-au inchinat vazand un nene in colanti iesit la alergat prin Petra :) Dar nu e prima data cand face asta (a mai alergat si in Angkor de exemplu) si sunt sigura ca nici ultima. Reprezinta totusi niste amintiri interesante. cati oameni se pot lauda cu astfel de locatii de antrenament?



Tuesday, June 17, 2014

Petra (I)



Motivul pentru care am decis sa mergem in Iordania este cat se poate de simplu: Petra.
Una dintre noile sapte minuni ale lumii, Petra este un loc absolut emblematic. Cred ca singura posibilitate ca un om sa nu fi vazut vreodata o poza cu Tresury este sa traiasca undeva intr-un trib uitat de lume in jungla amazoniana sau prin sahara africana. Poate ca numele nu este prea celebru dar imaginea sigur este.
Este unul dintre acele locuri pe care trebuie sa le vezi intr-o viata de loc. Prin urmare am trecut la fapte si am mers sa vedem cu ochii nostri minunea si sa decidem daca pentru noi isi merita locul in grupul select al celor sapte sau nu.
Am plecat din Wadi Rum pe 25 mai in jur de patru dupa amiaza si intr-o ora si un pic eram deja in Wadi Musa. Un orasel artificial aparut la doi pasi de intrarea in Petra pentru servirea turistului. Aceeasi poveste ca si Siam Riep-ul aparut ca o ciuperca dupa ploaie langa Angkor Wat. Cererea de servicii turistice a dus imediat si la aparitia ofertei.
Pentru cazare exista practic doua posibilitati: ori in hotelurile exact de langa intrarea in Petra ori la vreo 5 km departare langa sensul giratoriu cum este descris mai peste tot pe unde va veti documenta. Hotelurile de langa intrare sunt de obicei hoteluri din marile lanturi hoteliere internationale si costa pe masura. Cele din centrul oraselului sunt mult mai ieftine si daca sunt alese corect sunt si cu servicii si conditii foarte bune.
Wadi Musa noaptea
Pentru ca aveam o masina inchiriata la dispozitie noi am decis sa nu platim sutele de euro in plus asa ca am stat in oras nu langa intrare si am condus pana la Petra. Parcare am gasit foarte usor si gratis mai ales ca noi mergeam la niste ore foarte matinale. Daca mergi mai tarziu sau daca mergi intr-o perioada mai de varf a sezonului (noi am fost cam pe sfarsit) nu stiu daca este la fel de usor. Insa se poate folosi la fel de usor si taxiul daca vreti sa evitati condusul si parcatul.
Pentru restaurante exista aceleasi doua posibilitati: niste restaurante destul de basic in centru si niste restaurante exclusiv pentru turisti langa intrarea in Petra. Preturile sunt cu cativa JD mai mari la cele de langa intrare dar si calitatea este net superioara.
Pentru vizitat am rezervat doua zile pline la Petra si pentru ca citisem povesti horor despre aglomeratia si hoardele de turisti am decis sa fim extrem de matinali si sa ne incepem vizita de la prima ora. Asa ca pe 26 mai la 06.15 eram deja la ghiseu si ne cumparam extrem de scumpele bilete de intrare. Cred ca Petra are cele mai scumpe bilete de intrare din lume. Costa 50 JD (52 euro) pentru o zi, 55 JD (57 euro) pentru doua zile sau 60 JD (62 euro) pentru trei zile. Pentru cei care viziteaza Petra intr-o excursie de o zi din Aqaba, pretul este absolut astronomic. Daca vizitati Petra intr-o excursie de o zi din Israel este chiar mai rau de atat pentru ca intrarea pentru o zi este 90 JD. Te-ai astepta ca pentru astfel de preturi si serviciile sa fie pe masura insa realitatea este dureros de departe de asta dupa cum o sa vedeti ca o sa tot amintesc pe parcursul postului.
Odata biletele cumparate ne-am inceput plimbarea catre Petra. Si pentru ca era atat de devreme ne-am bucurat de lipsa completa a oricarui alt turist prin preajma noastra. Recomand tuturor sa faca acelasi lucru ca noi. Trezitul de dimineata este o nimica toata comparat cu avantajele pe care le aduce.
Mergeam prin Siq si eram singurii turisti de acolo. Nu se auzea nimeni vorbind. Nu se auzea nimeni facand galagie. Nu era nici un vanzator de suveniruri prin preajma. Nici o caleasca care sa fie mai mai sa treaca peste tine in graba ei de a prinde cati mai multi turisti. Liniste si pace. O atmosfera absolut geniala. Si am profitat din plin de faptul ca aveam Siq-ul numai pentru noi si ne-am simtit pentru un moment precum aventurierii care descopereau locatii istorice demult uitate si pierdute in negura vremii.
La intrarea in Siq
Prin Siq

Apoi dupa ce tot mergi si mergi prin Siq asa dintr-o data in fata ta apare Tresury. Dai nas in nas cu imaginea pe care o stie orice om din lumea asta.
Incepe sa se zareasca ceva.

Tresury - inca in umbra pentru ca e prea dimineata
In spatiul din fata lui Tresury eram noi si inca trei turisti. Atat. Nimeni care sa faca galagie. Nimeni care sa iti propuna o poza calare pe o camila. Nimeni care sa te streseze cu ceva de cumparat. Nimeni care sa se uite urat la tine ca le-ai intrat in poze. Sau la care sa te uiti tu urat pentru ca ti-au intrat in poze. Am luat un loc pe o bancuta si am stat acolo admirand o noua a saptea minune a lumii fara nici un semn ca mai ar fi altcineva pe lumea asta.
Acum trebuie sa recunosc ca ma asteptam la mai mult. 
Multi ori sa spuna ca am inebunit. Cum sa spun ca ma asteptam la mai mult de la Tresury?
Dar asta e adevarul.
Ma asteptam sa ajung la interfata dintre Siq si Tresury si inima sa imi tresara in piept. 
Ma asteptam sa fiu scoasa din papuci de uimire si admiratie.
Ma asteptam sa fie un loc care sa se aseze undeva acolo sus langa locurile noastre de suflet.
Insa nimic din toate astea nu s-a intamplat.
M-am trezit fata in fata cu Tresury si in loc sa pic in fund de uimire m-am gandit "si asta e tot?"
Nu stiu exact de ce. Am tot stat si am analizat chestia asta si am disecat-o in discutiile cu Cipri si nu cred ca am un raspuns exact. 
Sa nu se inteleaga ca nu mi-a placut Petra. Mi-a placut si mi-a placut chiar mult. Si recunosc ca este un loc impresionant. Insa in sinea mea asteptam mult mai mult.
Ma tot gandesc ca poate daca as fi vazut Petra inainte de Machu Picchu, Angkor Wat, Marele zid chinezesc, Karnak, Abu Simbel etc poate ca as fi fost scoasa din papuci. Insa cu fiecare lucru uimitor pe care il vad cu atat sunt mai greu de impresionat. Deci poate ca problema nu este la Petra ci este la mine. Cipri este un pic mai intransigent decat sunt eu. El spune ca Petra fiind o a saptea minune a lumii (ceea ce Angkor-ul nu este de exemplu) ar trebui sa te scoata din papuci orice ai fi vizitat inainte. Nu stiu exact unde e explicatia. Insa am auzit zeci de oameni descriind Petra ca pe cel mai uimitor loc istoric din lumea asta deci poate ca dezamagirea mea este complet irelevanta si este doar o exceptie care intra undeva in "error bar". 
Cel mai bine este sa mergeti si sa experimentati pe propria piele care este efectul Petrei. Pentru ca in continuare raman la parerea ca Petra este unul din locurile care trebuiesc vazute ntr-o viata de om.
Iar daca ajungeti cel mai important sfat pe care vi-l dau este sa faceti tot posibilul sa vedeti Petra de la inaltime.
Petra este intr-o proportie destul de mare ca un canion, iar monumentele sunt sapate in peretii acestui canion. Orice posibilitate de a urca deasupra acestor pereti si sa priviti de sus spectacolul Petrei este de neratat.
Si sunt cateva rute de hiking care permit o astfel de vedere.
Asa ca in prima noastra zi, dupa vizita la Tresury am decis sa facem o plimbare catre un "viewpoint " de unde puteam vedea inca o data Tresury dar de data asta de sus.
Pentru a ajunge la punctul de pornire al cararii am trecut pe Street of facades si  apoi pe langa Amfiteatru pana am vazut o carare si un semn catre Royal tombs. Puteti vedea o harta a Petrei aici pentru a intelege mai bine explicatiile mele. Semnul catre Royal Tombs este imediat dupa niste cafenele care se gasesc vis a vis de Amfiteatru. Nu este foarte greu de gasit cararea tinand cont ca Royal tombs se vad in toata frumusetea lor undeva mai sus sculptate in stanca.
Street of Facades

Street of Facades


Peste tot se vad lucruri sapate in stanca
Royal tombs
Royal Tombs este un complex de patru monumente care de la dreapta la stanga (daca stai cu fata la ele) sunt: Urn Tomb, Silk Tomb, Corinthian Tomb si Palace Tomb.
Cararea pe care vroiam sa o urmam noi era imediat dupa Palace tomb. Si nu era chiar o carare ci niste scari destul de abrupte care urca pana ajungi efectiv deasupa Royal tomb, de unde ai o vedere extraordinara cu amfitatrul.
La inceput de carare

Si tot la deal

Dar cu vederi de zile mari

Amfiteatrul undeva acolo jos

Noroc cu zoom-ul

Cararea se continua apoi pana la un magazin cu suveniruri si ceai (inchis cand am ajuns noi) si mai apoi se pierde prin pietris si vegetatie. Noi nu am vazut ca scarile erau undeva in partea stanga a cabanei cu ceai asa ca am luat-o pe de-a dreptul prin ceea ce parea valea secata a unui raulet. Dar am ajuns destul de repede inapoi pe drumul cel bun. Dupa vreo 10 minute de mers pe valea asta (care de fapt e in varf de stanca) ne-am trezit fata in fata cu o ditamai vagauna de unde Tresury se vedea expusa in toata splendoarea ei la picioarele noastre.
Tresury de sus - inainte ca sa fie luminata complet de soare



Incet incet se duce si umbra
Asta este de departe cea mai frumoasa vedere din Petra pentru noi. Este acea imagine care imi vine in minte atunci cand spun "Petra". Absolut uimitor. Si cu atat mai uimitor cu cat eram singuri acolo si ne puteam bucura in liniste si fara graba de ceea ce vedeam in fata noastra.
Am stat destul de mult timp acolo sus si am admirat spectacolul de la iesirea din Siq mai ales ca in timp ce urcam am descoperit ca Cipri se simtea destul de rau. racise si il dureau toate cele si avea si un pic de febra si in nici un caz nu era in cea mai buna forma pentru o zi aglomerata la Petra. Am hotarat sa luam lucrurile mai usor si sa nu ne grabim prea tare si ce reusim sa vedem bine ce nu ramane pe data viitoare.
Am coborat pe aceeasi carare ca la urcare si am mers sa exploram mai departe Petra. Am mers catre biserica bizantina, apoi catre muzeu, Qasr al Bent si ne-am intors pe Colonadded street.
Pe soare dar si pe caldura

Biserica bizantina

Qasr al Bent

Colonadded street

Iluminate de soare monumentele capata o culoare roz incantatoare

Tresury vazuta la soare
Si in timp ce stateam pe o bancuta si ne odihneam am decis ca starea lui Cipri cere odihna nicidecum epuizare daca nu vrem sa ne stricam toata vacanta. Mergeam deja de mai bine de 6 ore prin Petra si aveam nevoie de cel putin o ora, sau poate chiar mai mult la ritmul incet pe care il aveam, ca sa ajungem inapoi la masina. Desi era devreme am decis sa incheiem ziua acolo. Asa ca am mers la hotel pentru un somn binemeritat de dupa amiaza. Planul era sa mergem la "Petra by night" un spectacol ce are loc in fiecare luni, miercuri si vineri in Petra incepand de la ora 20.30. Insa frisoanele si febra lui Cipri au fost un indiciu cat se poate de clar ca nu e cazul sa iesim nicaieri. Oricine il cunoaste pe Cipri stie ca daca se vaita ca ii e rau inseamna ca ii este extraordinar de rau deci nu este ceva ce trebuie trecut cu vederea. Omul asta a participat la o cursa de 270 de km de biciclit avand pojar si termina Dodentocht-ul (cursa de 100 de km de mers pe jos) desi face bataturi cat sa piarda 5-6 unghii de la picioare de la 20-30 de km...asta asa ca sa intelegeti cam care e rezistenta lui la durere. Si bine am facut ca i-am dat timp sa se odihneasca un pic pentru ca a doua zi Cipri s-a simtit bine si am putut sa avem o zi normala de vizitare. Ba mai mult el a isit si la alergat un semimaraton prin Petra. Dar despre asta in postul viitor.



Monday, June 16, 2014

Beduin wannabe in Wadi Rum

24 Mai. Ora 03.35.
Dupa un scurt picotit pe avion suntem ajunsi in Amman si gata de aventura. Cipri mai gata decat mine pentru ca eu inca nu am facut ochii prea mari. Ajuta extrem de mult sa ai un sot care nu are nevoie de prea mult somn si care are obiceiul sa se trezeasca oricum la niste ore cand nici macar cainele nostru (cunoscut pentru matinalitatea lui) nu a decis sa isi faca gimnastica de inviorare. Daca sotul are energie cat doi inseamna ca tu mai poti dormi nitel pe masina :) Dar nici o problema voi face ochii mari cat China in momentul in care reglam afacerile cu nenea de la care inchiriem masina cu care ne vom plimba hai hui prin Iordania. Dar despre aventura inchirieri de masini voi scrie intr-un post special pe tema asta ca sunt multe de spus.
Am semnat toate hartiile cerute de agentie, am luat asigurari peste asigurari, un gps complet inutil, un upgrade pentru masina si pe la 05.00 eram deja pe autostrada (Desert Highway) care ne duce catre Wadi Rum. 
Planul nostru a fost sa ajungem in prima zi in punctul cel mai departe de Amman si apoi sa facem treptat treptat  drumul inapoi oprindu-ne in locatiile care ni se par interesante.
Pentru ca era dimineata devreme tare autostrada era complet libera asa ca pe la ora 08.30 eram deja la casa celui care urma sa ne duca in desert pentru doua zile. Asta cu tot cu o oprire la benzinarie, una la ghiseiul pentru platit taxa de intrare in Wadi Rum si una la intrarea in sat de unde am fost recuperati de un sofer. Pe drum am vazut extrem de multe masini blindate ale armatei sau jeep-uri cu mitraliere deasupra si ne tot gandeam ca probabil este din cauza vecinilor nu tocmai pasnici ai Iordaniei. Dar nu e nicidecum asa. Armata care impanzea autostrada si mai apoi Wadi Rum-ul era acolo pentru ca ne-am nimerit sa ajungem in Iordania fix in ziua in care ajungea si Papa pe acolo. Si el, ca si noi planuia sa ajunga in ziua aia in Wadi Rum asa ca am avut parte de escorte speciale.
Dupa lungi plimbari in lung si-n lat pe tripadvisor, agentia pe care am ales-o pentru cele doua zile (o noapte) in desert este Bedouin Directions. Mi-a placut pentru ca avea parte de niste descrieri destul de elogioase pe tripadvisor, pentru ca mi-au raspuns foarte prompt la e-mail, pentru ca aveau extrem de multe detalii si sfaturi incluse in mailul lor nu doar un pret si doua cuvinte, pentru ca mi-au raspuns cu rabdare la toate intrebarile avute si m-au ajutat sa facem un tur de doua zile care sa ni se potriveasca, pentru ca aveau o locatie pentru tabara unde sa ne petrecem noaptea care m-a vrajit si pentru ca au fost extrem de receptivi la dorintele noastre. 
Si acum dupa ce ne-am petrecut timpul cu ei, pot spune ca nu regret nici un moment alegerea facuta si ii recomand cu inima deschisa tuturor. Ne-au oferit tot ceea ce ne-au promis si chiar mai mult de atat.
In prima zi am rezervat un tur cu jeep-ul prin desert care sa ne duca la tot felul de formatiuni interesante si dune interesante. Pentru ca soarele apune in jur de ora 7 seara (si aveam de gand sa vedem apusul de soare undeva din desert in afara taberei) si pentru ca am inceput turul in jur de ora 10.00, am avut timp suficient incat sa ne plimbam in voie si negrabiti de nimeni pe la toate locurile pe unde ne-am oprit. 
Am inceput cu Lawrence Spring unde ne-am plimbat nitel la deal in cautarea izvorului dar si mai important in cautarea unei vederi de sus catre desert.

Am mers apoi la niste dune rosii de nisip unde am avut sarcina neoficiala sa vedem care reuseste ca stranga cel mai mult nisip in pantofi in incercarea de a urca si apoi de a cobora duna.










Pregatiri pentru venirea Papei
Ne-am adapostit apoi la umbra in Khazali Canyon si ne-am jucat un pic incercand sa vedem care ajunge cat mai departe in interiorul lui. Insa eu m-am dat repede batuta. Nu-s facuta pentru catarari. Eu ametesc si daca ma urc pe scaun.







Mai ne-am oprit pe la niste dune mari, apoi pe la inscriptiile de pe Anfishieh Jebel din perioada Thamudica si Nabatean, pe la casa lui Lawrence si dupa o tura hai hui prin desert am ajuns la locul unde trebuia sa luam pranzul. 
 
Cipri la tranta cu o mare duna

Evident ca duna e invinsa



Eu ma asteptam la niste paine cu ceva. Mancare rece. Insa nu a fost deloc asa ci am avut parte de o masa baduina in adevaratul sens al cuvantului. Si cred ca a fost de departe cea mai buna mancare de care am avut parte in Iordania. Si dupa o masa atat de copioasa si dupa o noapte petrecuta pe avion am picat amandoi prada somnului la umbra rocilor cat ai clipi. Ne-am trezit la timp sa strangem bagajul si sa ne continuam plimbarea cu jeep-ul prin desert.

Ne-am oprit langa un bazin construit artificial in care beduinii strang apa de ploaie si de acolo am avut prima intalnire cu un pod natural: Burdah Arch. Era destul de departe de locul unde ne aflam noi si ar fi durat in jur de o ora sa ne cataram acolo. Insa dorinta de adrenalina a fost satisfacuta prin vizita la Um Frouth Arch. Un pod de piatra natural pe care te poti urca. Asta daca nu iti e frica de inaltime asa cum imi este mie. Am avut o leaca de vointa si am urcat nitel insa m-am dat repede batuta spre dezamagirea lui Cipri. Mi se inmoaie genunchi si acum ca scriu despre a urca pe podul ala deci este evident ca nu aveam nici o sansa de reusita. Dar cine are curaj are parte de niste poze perfecte de pus pe facebook :) Pacat ca Cipri nu are cont pe facebook, a ratat sansa sa se laude cu o astfel de poza.
Burdah Arch

Um Frouth Arch
Cipri e singur dintr-un motiv evident :)
Ne-am continuat apoi plimbarea si ne-am oprit la un canion foarte frumos, apoi la niste dune unde ne-am tavalit mai ceva ca niste copii mici si pentru ca seara se apropia cu pasi rapizi ne-am indreptat catre o roca numita "The Chicken" (dintr-un motiv cat se poate de evident) unde am asteptat apusul cu toata magia lui. 













Am mai vazut apusuri in desert insa de fiecare data raman la fel de impresionata de el. Imi place enorm de mult. Are un farmec aparte. Cel putin pentru mine are un farmec aparte. 
Asta e gaina :)


Ne-am indreptat apoi catre tabara unde trebuia sa ne petrecem noaptea si am avut parte de o surpriza extraordinara. Viata intr-o tabara beduina pentru turisti nu are nimic in comun cu viata beduinilor in desert. Tabara noastra arata extraordinar. Era situata intr-o zona inchisa din toate directiile de niste pereti de stanca foarte inalti si intrarea se facea printr-un canion ingust fara sa iti inchipui ce te asteapta cativa metri mai departe. Corturile aratau exceptional. Aveai dusuri cu apa calda, toalete curate, curent electric si un cort mare in care sa stai la masa, sa asculti muzica (cantata live), sa te uiti la barbatii care danseaza (femeile nu danseaza deci nu va alaturati barbatilor ca o sa straniti priviri dezaprobatoare). Mancarea a fost exceptionala iar atmosfera si mai si. 
 
In seara asta avem gratar. Facut sub pamant :) Si nu glumesc.

Si un pic de dans.

Ne-a placut foarte mult dar cum eram extrem de obositi am picat ca mustele si am dormit neintorsi pana la 7.30 dimineata cand cineva a batut la usa cortului sa ne anunte ca micul dejun e gata. Nici nu stiu cand a trecut noaptea atat de bine am dormit.
A doua zi a fost o zi de hiking. Am mers cu jeep ul pentru mai bine de o ora catre partea de sud a Wadi Rum-ului unde se afla cel mai inalt varf din Iordania - Um Ad Dami. 
In pirm a zi am facut traseul clasic cu jeep-ul pe care il face toata lumea. Inclusiv cei care vin intr-o excursie de o zi din Aqaba. Asa ca erau destul de multe jeep-uri care se vedeau traversand desertul intr-o parte si alta. Nu era ingrozitor de aglomerat si rar erau mai mult de trei jeep uri la o locatie insa cand te uitai in departare si vedeai atatea urme si atatea masini aveai impresia ca totul e mult prea turistic. Nu inseamna ca prima zi ne-a fost stricata in vreun fel. Chiar ne-a placut foarte mult. Insa a doua zi insa a fost o zi absolut extraordinara. Eram atat de departe in partea de sud incat nu am vazut nici un jeep trecand pe acolo. Singurii de pe munte eram noi si inca trei persoane din aceeasi tabara ca noi. In rest pustiu. O cu totul si cu totul alta atmosfera. Parca erai rupt de lume. Si asa departe de vanzoleala masinilor simteai ce inseamna cu adevarat desertul. Singurii cu care imparteam spatiul ala erau beduinii care pazeau turmele de oi si de camile. Iar vederile de pe munte au depasit orice asteptare. Se vedea pana la Marea Rosie intr-o directie si dincolo de granita cu Arabia Saudita in cealalta directie. Daca va duc picioarele si daca rezistati la cateva ore de urcat pe un traseu extrem de pietros intr-o caldura sufocanta atunci nu ratati Um Ad Dami. Pentru mine (si cred ca si pentru Cipri) a fost starul vacantei in Iordania. Si asta in conditiile in care era in competitie cu Petra (una dintre minunile lumii).

Sa ne pregatim de urcat
 
Cam asa arata cararea noastra

Sau asa. Deci in mod clar fara ghid nu ai gasi-o

 
Undeva acolo jos este un punct negru. Ala este jeep-ul deci locul de unde ne-am pornit.











Dupa hiking ne-am oprit pentriu un pranz la fel ca cel avut cu o zi inainte. Unde ne-am delectat iar cu tocanita beduina, salata cu ton si lipiile absolut delicioase. Am tras un somn bun. Si ne-am intors incet incet catre satul Wadi Rum unde ni se termina aventura beduina.
Poate pentru niste oameni care sunt obisnuiti cu deserturile Wadi Rum nu este nimic iesit din comun. Insa pentru noi a fost un loc magic si il recomandam cu inima deschisa tuturor. Este acel loc care va fi imaginea Iordaniei in mintea nostra atunci cand ne vom gandi la vacanta de acum. Ceea ce spune cred eu extrem de multe.

Si asa de final cateva detalii organizatorice. 
Preturile pentru activitatile din cele doua zile petrecute in desert au fost:
Day one: Mehedi Special Jeep Tour inc lunch: 40JD p.p (80JD)
One night in the Camp inc dinner & breakfast: 25JD p.p (50JD)
Day two: 
Heavens & Beyond Hiking tour: Um Ad Dami & White Desert
Bedouin Guide: 35JD + Use of Jeep inc lunch: 80JD (115JD)
In pret erau incluse toate mesele si apa si ceai. Nu era inclusa taxa de intrare in Wadi Rum de 5 JD care se plateste la un birou aflat cu cativa kilometri inainte de Wadi Rum Village. Nu ii luati in seama pe cei care stau la intrare si va cer ei banii spunand ca lucreaza acolo. Pentru ca va mint. Mergeti la birou si platiti direct.
Soferii au fost foarte buni ghizi si ne-au raspuns cu rabdare la toate intrebarile avute desi uneori au existat ceva bariere lingvistice.
Organizarea a fost foarte buna si oamenii foarte punctuali. Si sincer spun ca nu ma asteptam la asta.

Si o ultima observatie: in nici un caz nu luati doar o excursie de o zi in Wadi Rum. Magia unei nopti petrecute la cort in desert este ceva ce nu trebuie ratat. Nu am mai vazut atat de multe stele pe cer de pe vremea cand imi petreceam vacantele de vara la bunici.


Mai multe poze gasiti pe:

https://www.flickr.com/photos/le_mans/sets/72157645178055723/