Friday, March 14, 2014

Everest base camp trek - Zilele 12&13


In mod normal la coborare aveam, patru zile la dispozitie insa nea-am grabit un pic si dupa doua zile si jumatate eram deja in Lukla. 
Motivul pentru care am decis sa coboram pana la aeroport a fost ca avioanele refuzau sa zboare pe ruta Kathmandu-Lukla.
Noi am zburat din kathmandu pe 17 decembrie fara nici o problema. 
Apoi timp de trei zile nu a mai zburat nici un avion.
Pe 21 decembrie s-a mai zburat iar, dar apoi pana pe 27 seara cand am ajuns noi in Lukla nu a mai fost urma de elice de avion prin zona.
Problema este ca Lukla este in creierul muntilor, intr-un loc unde nu exista sosele. deci in cazul in care avionul refuza sa zboare singurele variante pe care le ai sunt: sa stai sa astepti, sa pleci pe jos pana in Jiri (5 zile de mers pe jos) si de acolo sa mai iei un autobuz care face 8 ore pana in kathmandu sau sa platesti o cursa cu helicopterul.
Daca ai facut greseala sa nu iti lasi destule zile de rezerva la sfarsit de calatorie si avionul catre casa te pandeste la usa atunci singura posibilitate va fi evident helicopterul. ceea ce stiu si firmele ce detin helicoptere asa ca preturile sunt pe masura disperarii omului.
NBoi aveam avionul catre Europa abia pe 5 ianuarie asa ca disperarea era la minim insa evident ca nu prea ne convenea ideea de a sta toate zilele alea asteptand daca de data asta e avion sau nu. Preferam sa mergem si prin alte locuri de prin Nepal sa mai vedem si altceva nu numai aeroportul din Lukla oricat de impresionant ar fi el.
In seara de 27 decembrie cand am ajuns in Lukla am iesit un pic la plimbare, am vazut  cam cati turisti asteapta avionul, am mai aflat ceva preturi la helicoter, la ghid si porter pana in Jiri si cam atat. Ne-am intors la hotel sa stam la caldura si sa il mai bat nitel pe Cipri la Macao.
A doua zi ne-am trezit devreme sa vedem daca zboara vreun avion. ideea noastra era ca daca zboara o sa fgacem tot posibilul sa ne aflam si noi intr-unul chiar daca biletul nostru era pentru 29 decembrie.
Insa evident ca nu a zburat si am iesit iar la plimbare prin oras sa vedem cam care sunt preturile la helicopter. Cu doua zile inainte preturile au fost de 200-220 de dolari de persoana. Deci cat se poate de acceptabil. Pretul la biletul de avion era 140 de dolari si ii primeai inapoi in caz de nezburat asa ca trebuia sa punem in plus doar 80 de dolari de persoana si am fi zburat pentru prima data cu helicopterul si asta intr-o zona de vis. Insa in ziua in care am inceput noi sa intrebam de preturi lucrurile s-au schimbat compet si preturile erau deja de 400 de dolari de persoana. ba mai mult erau grupuri de japonezi care plteau si 600 de dolari de persoana pentru ca aveau avioane a doua zi. Sau alti turisti care plateau oricat pentru ca falsificau documente medicale care sa arate ca au luat helicopterul pentru o salvare din motive medicale. iar astfel de preturi in nici un caz nu ne mai incantau la fel de mult. impreuna cu cu cuplu de canadieni cu care ne-am petrecut toata ziua, am tot incercat noi sa ne gociem macar un 300 de dolari de persoana dar minimul la care am ajuns era 350 dar pana in Jiri nicidecum pana in Kathmandu.
Asa ca ziua ne-am petrecut-o la cafea, depanand amintiri de calatorie cu alti turisti si discutand volatilitatea preturilor la helicoper pe taramuri nepaleze.
Inainte sa mergem la culcare l-am intrebat pe ghid ce facem a doua zi. Pt ca avionul nostru era la 07.00 deci ne trezim ori ba in miez de noapte ca sa fim gata. El ne-a zis sa nu ne grabim prea tare insa noi am decis ca mai bine punem binele inainte si suntem gata de plecare la ora la care ar fi trebuit sa vina avionul. 
Am fost primii la micul dejun, cu bagajele deja impachetate si facand glumme pe tema avionului buclucas. Apoi dintr-o data la 07.30 suna telefonul de la receptie si suntem anuntati ca avionul a decolat din Kathmandu deci putem merge la imbarcare. Si am luat-o la fuga catre aeroport sa facem check inul cu un zambet cat casa pe fata si ramasi cat se poate de uimiti ca suntem atat de norocosi. Practic noi am zburat in 2 din singurele 3 zile in care a zburat un avion in cele doa saptamani de la sfarsit de decembrie 2013.
Atata bucurie nu am vazut de foarte mult timp intr-un singur loc. Lumea radea, topaia, se lua in brate si se felicita pt ca avionul zboara :) Era o tipa japoneza cu care vorbisem in ziua precedenta si care era disperata ca avea avion in seara lui 29 decembrie catre Tokyo. Si astepta deja de cateva zile un zbor. Era in al noulea cer si mai ca nu isi pupa ghidul la cat de entuziasmata era :)
Si in timp ce zburam pe scurtul drum de jumatate de ora cu avionul nu puteam sa nu ma bucur ca nu a trebuit sa urc si sa cobor toate dealurile ce se desfasurau sub noi. Nu uitati ca ce e sub 4000 de metri e deal in Nepal deci dealurile ce trebuiau urcate si coborate pe drum spre Jiri erau mai inainte decat cel mai inalt munte din Romania.
Si iaca asa s-a terminat calatoria noastra de vis catre cel mai inalt munte din lume. Intr-o nota extrem de pozotiva pentru a pune cireasa de pe tort unei experiente pe care nu o vom uita prea curand.
Si sper ca am convins macar cativa din cei ce au citit lunga poveste, sa dea o sansa Nepalului si sa dea o sansa traseului catre Everest Base camp.

Tuesday, March 11, 2014

Everest base camp trek - Zilele 9-11

In fiecare an cand participam la cursa de 100 de kilometrii de mers pe jos de la Dodenocht, ne minunam in ce fel functioneaza mintea omului si cat de mult conteaza mentalul acolo unde te gandesti ca poate numai fizicul ar trebui sa primeze. E atat de usor sa te asezi in fund in mijlocul strazii si sa spui ca nu mai poti cand de fapt nu fizic nu mai poti ci mental nu te mai poti convinge sa pui un picior in fata celuilalt.
In timp ce coboram de la Goran Shep, am ajuns sa avem fix aceleasi teme de meditatie ca la Dodentocht. Pana la ziua cea mare cu rcatul in varf si mers la EBC, parca am avut motor la picioare. Insa de cum ne-am atins tintele de cum am intrat intr-o stare de "lasa-ma sa te las". In astfel de momente iti dai seama de ce sunt mai multe accidente care se petrec la coborarea de pe munte, nu la urcare.Eram atat de relaxati si de lenesi incat mai ca nu am mers mai incet la vale decat am mers la deal.
Drumul la coborare l-am facut in trei zile desi in programul nostru scria ca trebuie sa il facem in patru. Intr-o zi am coborat din Goran Shep pana in Pangboche, in alta zi pana in Namche si in ultima zi pana in Lukla. Ne-am tot gandit daca sa ramanem in namce pentru inca o zi insa zvonurile legate de avioane nu erau cele mai incurajatoare asa ca am preferat mai bine sa fim pe langa aeroport.
Si pentru ca vremea a fost extraordinar de frumoasa am putut chiar sa ne bucuram si de ceea ce am ratat in zilele de la urcare cand a fost vremea urata. 
Dar las mai bine pozele sa bucure ochiul:

Si am pornit la coborare. Incet incet ca eu am experienta sa ma imprastii pe jos


Un catel care ne-a tinut companie ceva drum si cu care am impartit mancare la pranz.



Terase pentru cartofi la 4000 de metri

A se observa lunga carare




















Si ajunsi in Namche

Mult uratele poduri suspendate

Si de data asta se si vede ce e dedesubt

Un zambet fortat pentru poza :)


Unii fac poteca asta zilnic ca sa mearga la scoala