Friday, February 7, 2014

Everest base camp trek - Ziua 6

Te trezesti si primul lucru pe care il vezi dimineata este Ama Dablam (6812 m).
Cate hoteluri in lumea asta se pot lauda cu asa vedere? Nici nu mai conteaza conditiile spartane ale cabanei cand ceea ce ai in fata ochilor este atat de frumos.Esti nas in nas cu unul dintre cele mai frumoase varfuri din zona Khumbu.


Am iesit din cabana si pentru ca eram oarecum deasupra satului, am aruncat un ochi in stanga si in dreapta si nu am putut spune decat: wow bine ca nu ne taxeaza pentru ce vedere avem:)



Ne-am baut ceaiul, ne-am mancat clatitele si apoi am luat-o la picior pentru o plimbare lejera catre Chukhung (4730 m). Ziua a sasea era iar zi de aclimatizare insa ca si in cea din namche am ales sa ne odihnim si aclimatizam activ si sa ne plimban nitel prin zona. Traseul nu este unu greu insa cum noi eram intr-o stare de relaxare totala, a durat destul de mult. Uneori mentalul face mai mult decat fizicul. Dar oricum in sat era pustiu asa ca nu aveam ce altceva sa facem. 
Pustiul se datora faptului ca dupa 17 decembrie cand am zburat noi din Lukla timp de patru zile nu a mai fost nici un alt zbor deci nu erau oameni care sa vina in urma noastra pe traseu. Si cu fiecare zi in care ghidul ne spunea : "Nici astazi nu s-a zburat" ne dateam seama cat de norocosi am fost ca in cazul nostru avionul a zburat fix la timp si am putut sa ne incepem calatoria cu dreptul. nici nu vreau sa ma gandesc cum este sa te duci dimineata de dimineata la aeroport si sa astepti acolo ore si ore in sir in speranta ca poate astazi se zboara. Este timp extrem de pretios si de scump pe care il pierzi complet aiurea. iar daca mai ai facut si greseala sa nu iti lasi zile de rezerva la sfarsit de calatorie si esti presat de data cand ai avionul care te duce din Nepal catre casa, atunci nici nu vreau sa ma gandesc in ce stres esti. Noi ne-am lasat o saptamana de rezerva dupa traseul prin munti pe care sa le folosim dupa caz. daca avionele merg la timp atunci mergem in zilele ramase in Pokara. Daca avioanele au intarziere atunci stam linistiti pe munte pana cand o sa fie unul care sa ne duca in Kathmandu.
Cateva poze de pe traseul nostru de odihna si apoi repede inapoi la cabana ca maine ne asteapta o zi destul de serioasa:









Thursday, February 6, 2014

Everest base camp trek - Ziua 5

Ziua 5 este zi de mers de la Tengboche (3860 m) la Dingboche (4410). 
Desi diferenta de altitudine este semnificativa si cu ocazia asta depaseam si maximul la care urcasem pana atunci (pe inca trail) traseul din ziua a cincea se anunta a fi unul destul de usor cu panta lina si fara urcusuri care sa te lase fara respiratie.
Ca intotdeauna ne-am inceput ziua cu aceeasi rutina: eu incapatanadu-ma sa nu ies din sacul de dormit pentru ca e prea frig si Cipri deja in picioare strangand bagajul. Dupa ce si-a strans bagajul a plecat la toaleta si dupa nici cinci minute a dat buzna in camera urland ca acum intelege si el de ce am venit pe traseul asta si s-a pus foarte agitat sa stearga gheata de pe geam. Si pentru ca era curios de agitat, m-am ridicat si eu mohorata din pat si am vazut pe ocheanul mic unde nu mai era gheata de ce era atat de incantat: ERA SOARE AFARA. Si pentru ca era soare si ceata fugise din zona noastra am vazut si noi ce privelisti are de oferit zona: absolut fabulos (si as mai putea adauga ceva superlative fara sa consider vreun moment ca as putea exagera).
Am uitat de caldurosul meu sac de dormit si de cat de bine era in el si cat ai clipi ne-am strans bagajele si am iesit val vartej din camera cu unicul scop sa terminam cat mai repede de mancat micul dejun si sa plecam pe traseu ca ne mancau talpile rau de tot la cum se vedea soarele stralucind afara.
Si apoi pentru restul zilei nu a mai contat nimic decat ca a fost vreme buna si ca am vazut si noi muntii din jur. Ce oboseala? Ce greu la deal? Mai mult m-a durut maxilarul de la cat m-a lasat peisajul cu gura cascata decat m-au durut picioarele.
Oricum traseul nu a fost greu. Fata de ziua precedenta a fost ca o plimbare lejera. Si singurul lucru care face lucrurile un pic mai grele este altitudinea. Uneori stai si te uiti la drumul drept si nu iti vine sa crezi ca poti merge asa incet si poti gafai pe un astfel de drum. Noi facem si cate 25 de km cu 5.5-6 km/h fara nici o problema cand suntem in Belgia. Asa plimbari usoare. Iar acolo 5.5 km/h era un tel de neatins. Sau poate de atins pentru cativa zeci de metri. Nu am crezut ca altitudinea poate influenta atat de mult performantele fizice ale unui om, pana nu am ajuns sa ma lupt cu ea. Cand te uiti la televizor parca nu e un ceva atat de important. 
Las acum pozele sa vorbeasca despre ziua 5 pentru ca vor spune probabil mai multe decat sunt eu in stare:

Un colt de munte

Locul unde ne-am petrecut noaptea

La drum repede cat e inca senin


Si alte vietati care impart muntele cu noi. Sau noi cu ele




Picture perfect














Un yak mic mic mic si dragut

Terase pentru plantat cartofi la 4000 de metri




Oare pe cine salveaza helicopterul?


Se poate sa gasesti terase si la 4400 de metri




In Dingboche

Si vedere din camera noastra

Tuesday, February 4, 2014

Everest base camp trek - Ziua 4

In ziua a patra ne continuam ascensiunea si mergem din Namche Bazar (3440 m) pana in Tengboche (3860 m). Este o diferenta de nivel de numai 400 de metri dar oamenii descriau ziua asta ca fiind una foarte grea cu o urcare foarte lunga de cateva ore in a doua parte a traseului. Si pentru ca asta nu era de ajuns, traseul nostru era un pic diferit fata de varianta directa si facem un ocol pe la manastirea Khumjung de unde se pare ca ai parte de niste privelisti de zile mari. Modificat in felul asta, traseul din ziua a patra presupunea ca  o sa urcam 400 de metri pana la manastire, apoi coboram 400 de metri ca sa ne alaturam drumului normal catre Tengboche apoi urcam iar 400 de metri ca sa ajungem la destinatie. Parca nu mai pare atat de usor ca la inceput dar eram increzatori in picioarele noastre.

Din pacate ocolul nostru a fost fara nici un rezultat pentru ca vremea in ziua asta a fost atat de urata incat abia vedeai la cativa metri in fata si ceata s-a ridicat atat de rar si atat de putin incat a fost imposibil sa spunem daca merita efortul in plus sau nu.

Din cei cativa metri vizibilitate pe care i-am avut, era evident ca probabil privelistile sunt extraordinare cu niste prapastii impresionante pe langa noi insa poate ca e mai bine ca nu am vazut prea departe pentru ca daca ghidul ne-ar fi aratat unde este punctul final al calatoriei m-as fi asezat in fund si as fi facut greva. Asa pe orbeste am mers incet incet si cat ai clipi eram la  manastire. Pentru ca nu se vedea nimic am continuat rapid catre locul unde trebuia sa luam masa de pranz dar am ajuns acolo pe la 11.00 asa ca am decis sa nu ne oprim, am traversat si ultimul pod suspendat din drumul la urcare si ne-am trezit in fata dealului de 400 de metri pe care trebuia sa il facem dintr-o suflare. Inca o data nu pot decat sa ma bucur ca nu se vedea nimic pentru ca psihologic a facut bine la picioare :) La urma urmei nu trebuie decat sa pui un picior in fata celuilalt si ajungi unde trebuie. Ceea ce am facut si noi iar la 13.30 eram deja la locul unde trebuia sa ne petrecem noaptea. Oamenii intrebau de unde venim si toti pareau uimiti ca am ajuns atat de repede si ii vedeai cum fac niste ochi mari de tot cand auzeau ca am luat drumul de doua ori mai lung prin Khumjung. Asa ne-am dat si noi seama ca probabil suntem peste medie. Si cum primii calatori de dupa noi au ajuns la cabana abia la trei ore departare (si veneau pe traseul scurt) este clar ca probabil am mers cam repede. Dar ce altceva poti sa faci cand e frig s nu se vede nimic? Mergi ca sa iti tii de cald. Oricum a facut foarte bine la moral rapida noastra ascensiune pentru ca ne-a dat incredere ca picioarele or sa ne tina pana sus. Doar altitudinea sa nu ne faca probleme.

Dupa o saptamana, cand am facut drumul invers am inteles si noi de ce se zice ca ziua aia este una grea. Cand ai in fata ta ditamai urcusul si vezi cat mai este pana la final cred ca apasa mai greu pe umeri. Iar daca mai este si foarte cald cred ca pune la incercare serios calatorii nepregatiti. In portiunea inca lina a traseului ne-am intalnit cu un englez care foarte suparat ne-a zis ca este sigur ca exista si variante mai placute de a-ti petrece vacanta decat sa te chinui asa. Vorbea evident de el si noi am facut ochii destul de mari incercand sa intelegem cum poate cineva sa incerce sa vada daca ii place mersul pe munte fix la un astfel de traseu greu. Am evitat sa ii spunem ca il asteapta cateva ore de urcat la deal pentru ca daca el regreta alegerea vacantei cand mergea pe drum drept sau la vale probabil ca partea dura de urcat la deal o sa il puna in fund.

In timp ce stateam in cabana din Tengboche si beam un ceai la gura sobei, am avut parte si de primele povesti cu boala, accidente si dureri de cap de la altitudine spuse de oamenii care coborau. Noi nu aveam nici o problema si incercam sa stam pozitivi dar cand auzi atatea cazuri de oameni care au trebuit sa se intoarca din drum sau care au fost salvati cu helicopterul parca incepe sa ti se stranga inima si parca si simti ceva durere de cap asa venita de nicaieri. Si am inceput sa ne intrebam daca suntemdestul de atenti cu noi si daca acordam destula atentie posibilelor simptome. Altitudinea nu e un lucru de glumit. Insa nici povestile nu trebuiesc auzite cu mintea prea deschisa ca pot induce simptome :) 

Cu inima indoita ca poate ne da altitudinea cu ceva in cap, am plecat la culcare. Si in gand, oricat de nereligiosi am fi, ne-am rugat pentru vreme buna sa putem vedea si noi ceva pe traseu.

Parca lui nu ii e prea frig

Inca eram vesela pentru ca eram abia la inceput :)

Micul nostru caraus. Cipri parca e gigant

Aproape de manastire

Privelistea...atat cat se vede

Si un caine care ne-a tinut companie

Cararea arata spectaculos. oare cat e pana jos?

Parca e mult pana jos


Si in sfarsit ultimul pod de la urcare. Yupyyyy

Yak...Yak...Yak

Vedere de pe pod

Nu e asa ca nu ma vezi?

O leaca mai greu

La o parte ca trec eu si am prioritate ca am doar doua picioare