Wednesday, October 9, 2013

Myanmar - de ce si cum?

Inceputul lui iulie este o perioada in care toate discutiile cu colegii, prietenii, cunostintele incep, se continua si se termina cu intrebari legate de vacanta care bate la usa. Toata lumea asteapta concediul si toata lumea vizeaza la destinatia pe care si-a ales-o.
O intalnire la dozatorul de cafea cu un alt coleg va fi insotita inevitabil de intrebarea: “Si unde mergi in vacanta in vara asta”.
In mod normal daca eu intreb asta pe altcineva, in 80% din cazuri raspunsul va fi Sudul Frantei. Pentru belgieni Provence si Coasta de azur sunt un magnet de netagaduit in perioada verii. Sute de mii de masini migreaza vara de vara catre zona aia si sute de mii de oameni aleg aceeasi destinatie an de an fara sa se plictiseasca de ceea ce aleg. Si daca nu ma credeti trebuie doar sa va uitati la cate amenzi pentru viteza au primit soferii belgieni in lunile de vara in Franta: 53400 in iulie si 44700 in august.
In celelalte 20% din cazuri raspunsul va fi: Italia,Spania si pentru cine e mai aventuros poate o Croatia.
Apoi cand intrebarea este invers si trebuie sa raspund eu, se trezesc oamenii ca loviti in moalele capului de chestii gen Myanmar cum a fost in vara asta. Se uita la mine cu niste ochi cat cepele si oarecum debusolati intreaba pe unde vine Myanmarul asta.
Pai pe unde sa vina? Undeva intre China, India, Laos si Tailanda. Si da tot eu sunt nebuna care cu jumatate de an inainte spunea ca merge in Laos….Nu. Nu e altcineva. Tot eu sunt.
Ce se stie despre Myanmar in lumea larga? Pai in general mai nimic. Cativa poate au auzit ca este o dictatura militara. Altii au auzit probabil ca este una dintre ultimele doua tari care mai foloseste mine antipersonal impotriva propriilor cetateni. Iar altii (cei mai multi de fapt) au auzit de Aung San Suu Kyi care a luat premiul Nobel pentru pace in 1991.
Daca nu stiti cine este Aung San Suu Kyi, povestea pe scurt e asa: Burma isi capata independenta prin 1948 dupa multa munca din partea unui general numit Aung San (tatal lui Aung San Suu Kyi) care este vazut de multi myanmarezi drept un adevarat erou si chiar si acum la atatia ani de la moartea lui veti vedea tablouri peste tot prin casele si magazinele oamenilor de rand. Urmeaza cateva decenii nu tocmai linistite pentru tara in care armata a fost la conducere si in care perioada Burma a devenit una dintre cele mai sarace tari din lume. Din cand in cand se iscau diverse proteste impotriva celor de la conducere care invariabil se incheiau cu moartea unor participanti sau punerea lor in inchisoare. Noroc cu britanicii care cat au fost colonisti pe acolo au construit mai multe puscarii decat scoli si spitale la un loc deci au lasat o mostenire bogata noilor conducatori. Intr-un fnal in 1990 se tin primele alegeri din ultimii 30 de ani si oamenii sperau la un viitor luminos. Asa se face ca partidul National League for Democracy condus de o tanara venita de peste mari si tari unde fusese la studii si fiica a unui erou national (ati ghicit Aung San Suu Kyi) castiga 392 din totalul de 489 de locuri in parlament. Viitorul se pregatea sa fie altfel pentru Burma insa junta militara hotaraste ca tara nu e inca pregatita pentru democratie asa ca refuza sa cedeze puterea si o pune pe  Aung San Suu Kyi in arest la domiciliu. Unde ramane pana in 2011. Probabil ca daca era o tara care detinea petrol se gasea  vreun razboinic al democratiei sa mearga acolo sa restaureze ordine insa asa Burma a fost lasata sa isi vada de traseul ei sangeros si impovarat si doar din cand in cand cineva mai arunca cate o vorba de critica in presa internationala.
In 2011 junta militara a fost oficial dizolvata. Realitatea este insa ca aceeasi oameni sunt la putere si acum ceea ce nu este tocmai placut de populatie insa este un pas inainte. Tot cam de atunci si Aung San Suu Kyi are oarecum libertate de miscare in tara. Nu iese din tara pentru ca ii e frica ca nu va fi primita inapoi. De fapt de la bun inceput i s-a spus ca poate pleca oricand din tara nimeni nu o tine cu forta acolo. Insa nu ar mai fi avut voie niciodata inapoi asa ca a ales sa nu plece desi asta a insemnat sa nu fie nici macar alaturi de sotul ei care a murit de cancer.
Din 2011 tara pare ca se indreapta catre un sistem mai democratic asa ca importante personalitati politice internationale au vizitat Myanmarul pentru a isi arata sustinerea fata de aceasta schimbare. Tony Blair, Hillary Clinton si pana si Barak Obama au trecut prin pana atunci ignorata tara asiatica. Ceea ce din punct de vedere turistic se traduce in faptul ca “pseudo-embargoul turistic” a fost ridicat si hoarde de turisti au dat buzna sa se bucure de o tara "interzisa" pana atunci. Sa nu va inchipuiti ca hoarde de turisti inseamna milioane ca in Thailanda ci cateva zeci de mii. Insa si numarul asta e mult prea mare pentru o tara care nu avea infrastructura necesara sa se descurce cu atatia turisti ceea ce are niste efecte extrem de neplacute pentru oricine vrea sa mearga la ora asta in Myanmar cum o sa va spun mai tarziu.
De ce ar vrea cineva sa mearga in tara precum Myanmarul? Pai in cazul meu motivul este foarte simplu: imi aleg tot mai mult destinatiile dintre tari care stiu ca se vor schimba fundamental in urmatorii ani. Vreau sa le vad asa inchistate in timp cum sunt acum. Franta, Italia, SUA etc vor fi la fel si acum si peste zece ani. Insa tari precum Laos, Myanmar, Iran, Etiopia, Bhutan, Cuba etc se vor schimba cu viteza luminii. Deci cu cat mai repede cu atat mai bine. Si recunosc ca in Myanmar am fost deja mult prea tarziu. Lucrurile s-au schimbat mult. Si s-au schimbat mult in rau din punctul meu de vedere: un turist avid de prietenia si zambetul Asiei de Sud-Est. Mi-as fi dorit sa intalnesc aceeasi oameni din Laos insa nu a fost asa.
Pentru ca tara este deschisa pentru turisti doar de doi ani de zile, calatoritul independent acolo presupune cateva lucruri pe care in mod normal nu le vei intalni in alte parti.
Dar sa le luam pe rand:
Viza
Deocamdata romanii nu pot obtine “visa on arrival” in scop turistic asa ca ea trebuie procurata in avans. Multa lume (nu numai romani) prefera sa o obtina din Bangkok insa noi pentru ca nu ajungeam in Bangkok si pentru ca exista o Ambasada a Myanmarului in Bruxel am aplicat pentru ea cu o luna inainte de plecare. Cipri a mers cu actele (destul de putine) si dupa trei zile aveam viza in pasaport. Totul a decurs mult mai simplu decat ne asteptam.
Avionul catre Myanmar
Orice om normal care vrea sa calatoreasca din Europa catre Myanmar va merge catre Bangkok sau Kuala Lumpur (depinde unde gaseste bilete mai ieftine) si apoi va lua un avion Air Asia catre Yangon sau Mandalay. Din KL poti ajunge numai in Yangon iar din Bangkok poti ajunge in ambele orase.
Transportul intern
Am auzit/citit numai lucruri de groaza despre autobuzele locale si dupa ce am verificat cat dureaza fiecare traseu in parte am decis rapid ca asa ceva nu este de noi deci am cumparat bilete de avion. Nu sunt foarte ieftine insa ajungi cat ai clipi dintr-un oras in altul. Ce trebuie tinut minte este ca intre cele patru destinatii populare ale tarii: Yangon, Bagan, Mandalay, Inle avionul circula precum autobuzul si face rute circulare in ordinea de mai sus. Deci ar fi de recomandat sa va planuiti ordinea in care vizitati cele patru locatii sa corespunda ordinii in care ajunge avionul la ele. Scurtati timp si cred si bani.
Exista un singur site de unde biletele de avion interne se pot cumpara on line (nu mai imi aduc aminte numele) dar pentru ca aveau un comision de 20 de dolari de bilet de persoana ( in cazul nostru asta insemna 160 de dolari) am renuntat rapid la idee si am apelat la o agentie de turism locala care sa cumpere biletele pentru noi. Am trimis mail cu ce vroiam sa cumparam la cateva agentii si i-am ales pe primii care mi-au raspuns: One stop Myanmar. Au fost foarte rabdatori si mi-au raspuns la toate intrebarile si totul a decurs cat se poate de ok. Ne-am intalnit in prima zi in Yangon cu ei sa primim biletele si sa platim (nu se plateste avans). Si au fost si foarte draguti sa accepte euro in loc de dolari la cursul de scimb dat de xe.com.
Hotelurile
Scriam mai sus ca Myanmarul s-a trezit dintr-o data invadata de turisti. Mult prea multi turisti pentru infrastructura de care dispune tara. Asa se face ca devine din ce in ce mai greu sa gasesti un hotel bun la un pret rezonabil mai ales in cele patru locatii de varf. De fapt in sezonul de varf este chiar o provocare sa gasesti cazare in general. Deci este extreme de important ca sa rezervati camera cu mult inainte de vizita propiu zisa. Nu asteptati sa ajungeti acolo ca s-ar putea sa aveti parte de niste surprise foarte neplacute.
De asemenea preturile cresc efectiv de la o zi la alta. Pentru ca exista o cerere mai mare decat oferta oamenii isi permit sa faca orice. Un lucru extrem de neplacut si pe care nu l-am vazut numai la hoteluri ci si la orice alta chestie preponderant turistica: inchiriat barca pe Inle, luat un ghid in Bagan, taxiuri, masini de inchiriat etc etc etc. Preturile cresc nebuneste si de multe ori ai impresia ca esti pur si simplu jupuit si prostit in fata. Iar asta este in mare parte responsabil pentru faptul ca Myanmarul ne-a dezamagit. De multe ori oamenii uita sa fie oameni din cauza fugii dupa bani.
Pentru rezervat hoteluri, aceeasi agentie ca pentru avion poate fi folosita insa noi am ales sa rezervam toate hotelurile pe agoda.com pentru ce in felul asta aveam mai putini bani de carat cash cu noi.
Bani
Bancomate care sa accepte carduri international au aparut doar de mai putin de un an in Myanmar asa ca deocamdata este destul de greu sa calatoresti numai cu cardul. Ca sa nu mai spun ca si daca reusesti sa gasesti un bancomat bun comisioanele de extragere per tranzactie sunt foarte mari si esti limitat la o suma destul de mica per tranzactie. Asa ca majoritatea turistilor prefera sa calatoreasca cu cash. Foarte important de precizat este ca pentru biletele de avion de exemplu nu se accepta moneda locala deci oricum va trebui sa aveti banii aia cash la voi. Si am impresia ca e la fel si pentru hotel in cazul in care nu folositi agoda.
Noi am ales sa avem o suma destul de mica in dolari care sa fie mai mult in caz de urgenta daca exista ceva ce nu putem plati in moneda locala si sa avem euro pentru grosul cheltuielilor. Trebuia sa platim biletele de avion in euro si sa avem de schimbat bani in moneda locala. Foarte foarte important este ca numai dolari intr-o conditie exceptional de buna sunt acceptati. Nu trebuie sa aibe nici o indoitura, nici o urma ca a fost mototolit, nici un punct de cerneala nimic nimic nimic. Nici macar daca a fost in protofel si se vede indoitura de la mijloc nu sunt acceptati. Deci mare grija ce dolari aveti la voi. La euro nu este insa deloc asa. Probabil pt ca dolarii sunt mult mai usor de falsificat decat euro. Asa ca noi nu am avut nici o problema la schimbatul banilor insa am auzit povesti de cosmar de la oameni care au avut toate bancnotele de 100 de dolari din posesie refuzate pe motiv ca erau indoite.
Pe vremuri singura modalitate de a schimba bani la un pret rezonabil era pe piata neagra insa acum lucrurile s-au schimbat complet. Se spune ca cea mai buna rata de schimb valutar este la casele de schimb din aeroport din Yangon. Noi insa nu am vazut o diferenta extreme de mare de la un oras la altul. Insa in mod clar sfatul este sa schimbati la casele oficiale de preferat in aeroport. Nu as risca in nici un caz sa schimb bani pe strada chiar daca schimbul e un pic mai bun.
Preturile
Am mentionat deja problema cu “hoardele de turist” ceea ce face ca preturile la hoteluri, transport, inchiriat masini, ghid etc sa fie extreme de mari comparat cu restul Asiei de sud est. Singurul lucru care ramane ieftin este mancarea. In rest totul este mult peste tarile vecine.
Acesta cred ca e motivul pentru care nu am vazut prea multi backpackeri insa am vazut zeci de de batranei cu ghid personal care calatoreau la nivelul mid-budged spre luxury si care nu fac altceva decat sa intretina explozia asta a preturilor.
Deocamdata turistii merg in Myanmar in ciuda preturilor pentru ca vor sa se bucure de o tara noua insa la cum decurg lucrurile nu stiu pentru cat timp elementul de noutate va compensa ceea ce se intampla acum. Parerea mea este ca daca nu vor schimba modul cum vor sa faca turism mai devreme sau mai tarziu turistul se va gandi ca mai bine merge in Thailanda la jumatate de pret decat in Myanmar.
Imbracamintea
Eu sunt de parere ca atunci cand calatoresti intr-un loc strain trebuie sa te porti cu respect fata de obiceiurile si credintele locului. Iar asta se aplica si la modul in care ma imbrac in vacanta. Prin urmare Myanmarul a fost o tara in care am renuntat rapid la fustele mai sus de genunchi sau la decolteuri pentru simplul motiv ca ma simtea aiurea cand ma uitam la cat de traditionalisti sunt localnicii.
Nu am inteles si nu le voi intelege vreodata pe tinericile (si nu numai tinericile) care umblau imbracate in pantaloni de nu le acopereau nici fesele si bluze cat un sutien prin Bagan care e un loc sfant pentru locanici. Si ma tot intreb cate dintre ele ar merge imbracate asa intr-o biserica? Nu foarte multe in mod sigur dar in strainatate totul se vrea permis din pacate. Doar esti turist cu bani.
Sa mergi sau sa nu mergi?
Sincer asta este o intrebare la care imi este foarte greu sa raspund. Impresia mea este ca noi am ajuns deja prea tarziu in Myanmar si ca lucrurile sunt pe o panta descendenta. Mi se pare foarte greu sa intri in contact cu omul onest si prietenos si zambitor pentru ca ai tot timpul ca intermediar intre tine si Myanmarul autentic hoardele de vanzatori de orice. Desi poate ca e o parere gresita pentru ca noi am stat in cele 4 destinatii de varf si poate ca in zone mai rurale este cu totul si cu totul altfel. Insa influentata fiind de parerea extrem de buna pe care o am despre Laos imi e greu sa spun ca Myanmarul m-a vrajit. As alege oricand Laosul inca o data dar nu as mai alege Myanmarul. Asa desi Baganul si lacul Inle mi s-au parut niste destinatii de vis.
Am citit pe cateva bloguri idea ca daca Myanmarul va evolua in urmatorul an la fel ca in ultimul va deveni probabil o zona “no go”. Inainte sa plec credeam ca e o chestie exagerata generate de oameni care viseaza la tari fara current electric si apa curenta. Insa acum ca am fost acolo ii inteleg cu adevarat. Am intalnit oameni care fusesera in Myanmar acum 10 ani, 5 ani, 15 ani si se putea citi dezamagirea pe fata lor. Pentru un turist schimbarile de acum nu sunt in directia buna din pacate. Decat daca esti un turist care vrea sa puna un semn pe lista de locatii vizitate.
La toate astea se adauga faptul ca platesti o suma nejustificata pentru o cazare de doi bani. Sau ca esti refuzat la hotel pe motiv ca e plin desi ai in mana confirmarea scrisa a rezervarii. Sau sa vezi ca pretul la barca inchiriata creste practice de la o zi la alta. Sau sa vezi ca daca stai in Yangon la hotel la inceputul vacantei platesti mai putin decat la sfarsit (pentru acelasi hotel). Si multe altele de genul asta.
E pacat ca lucrurile merg asa si sper sa se trezeasca inainte sa fie prea tarziu.

Tuesday, October 8, 2013

Hiking langa Luang Namtha


Principalul motiv pentru care am ales sa mergem in Luang Namtha a fost pentru ca auzisem numai lucruri bune despre traseele de mers pe jos pe care poti sa le faci in parcul national din apropiere.
Dupa o plimbare prin oras pe la agentiile care ofereau diverse pachete turistice am decis  sa luam un tur de trei zile care includea o plimbare de doua zile prin jungla si o zi de mers cu kayakul. Planul asta presupunea o noapte de dormit in jungla cam sub cerul liber (o sa vedeti mai tarziu de ce “cam”) si o noapte de dormit acasa la cineva intr-un sat.

In dimineata plecarii in jungla, ne-am prezentat destul de ingandurati in fata agentiei. In ziua precedenta plouase torential iar dimineata cu pricina nu parea nici ea foarte prietenoasa. Deci  idea de a dormi sub cerul liber in jungla pe ploaie nu era in mod sigur printre experientele pe care ni le doream neaparat in vacanta. Dar ne-am incurajat singuri ca totul va fi ok si am plecat cu ghidul nostru catre piata ca sa cumparam cate ceva de mancare pentru urmatoarele zile.

Prin piata

Niste broscute proaspete

Mai bine trecem pe verdeata

Carne proaspata

Oua pe alese

Si Lao whisky la punga
Apoi am plecat cu microbuzul catre satul din care pornea cararea si unde ne-am intalnit cu un al doilea ghid. Un localnic care stia foarte bine zona dar care din pacate nu vorbea deloc engleza ceea ce a fost motiv de mari frustrari pe parcursul urmatoarelor zile pentru ca laosienii sunt oameni extreme de prietenosi si deschisi si ar vorbi cu tine cate in luna si in stele iar el din pacate nu putea vorbi cu noi decat prin intermediul celuilalt ghid.
Cu ocazia intalnirii cu cel de-al doilea ghid am aflat ca era prima data cand vreo agentie organiza o expeditie cu turisti pe traseul acela  si ca era prima data chiar si pentru ghidul nostru deci trebuia sa fim ingaduitori daca organizarea nu mergea ca unsa. Noi suntem niste turisti destul de ingaduitori de felul nostru si foarte flexibili deci nu ne-am facut probleme prea mari si am pornit la drum fericiti ca iesise si soarele.

Traseul din prima zi prin jungla a fost foarte frumos. Multa verdeata, nici un picior de om prin preajma, nici urma de turisti si o liniste de iti piuiau urechile. La pranz ne-am oprit sa mancam repede ceva mancare pregatita de dinainte de cei de la agentie si am plecat repede la drum mai departe.



Micul nostru grup




Prin "padurea" de bambus

Masa de pranz

Liane pline cu apa



De pe la ora 15.00 am inceput cautarea unui loc unde sa ne punem tabara pentru noaptea aia. Locul perfect trebuia sa aibe o sursa de apa potabila si multi banani ca sa avem frunze pentru ridicarea unui adapost. Si pentru ca era prima data pentru ghidul nostru in acea zona lucrurile nu au mers extrem de eficient. Ne-am tot oprit de cateva ori si am lasat ghidul localnic sa mearga prin vaile din apropiere ca sa vada daca gaseste ceva adecvat.

Probabil aici ar fi fost momentul in care orice turist cu capul pe umeri s-ar fi panicat. Noi insa nu intram in categoria asta asa ca am fost destul de flexibili. Cand ne-au zis sa stam am stat. Cand ne-au zis sa mai mergem am mers. Si tot asa.

Ingrijorarea si-a facut un pic simtita prezenta cand seara se tot apropia si noi inca nu gasisem nici un loc. Iar la asta se adauga si faptul ca mergeam prin jungla de mai bine de opt ore.

Intr-un final, cand deja soarele se pregatea de mers la culcare, s-a auzit un susur de izvor si ca prin minune mai ca nu am cazut in el atat de fix in drumul nostru a aparut sursa mult cautata de apa. Iar pe malul lui o padurice de banani tocmai buni de facut tabara din ei. Mai rar asa noroc.

Si era evident ca nu am fost primii care am hotarat ca locul ala este bun de campat pentru ca se vedeau urmele a doua alte tabere. Probabil facute de vanatorii ilegali, pentru ca nu ai voie sa vanezi in parcul national.

Cat ai clipi cei doi ghizi si-au lasat rucsacii jos si s-au pus pe treaba. Au curatat un loc unde sa facem adapostul, au taiat un copac uscat pentru crengi de facut focul, au construit adapostul si s-au apucat de facut mancare.

Este impresionant sa vezi cum oamenii astia se pot descurca in salbaticie cu doar o maceta si un chibrit. Din nimic au facut un adapost genial pentru noapte. Apoi s-au pus pe sculptat din bambus vase pentru fiert orezul, pentru fiert niste supa, cani pentru cafea, betisoare pentru mancat etc. Am avut pana si linguri facute din frunze de banan ca sa mancam supa.

Sincer am ramas efectiv cu gura cascata. O experienta de zile mari pe care as repeat-o oricand. Inveti atat de multe traind asa in loc sa mergi si sa stai in taberele contruite pentru turisti.

Am mancat din friptura de bivol si supa de bivol, am baut o cafea, si am mers obositi la culcare. Si desi eram aproape sub cerul liber, dormind pe frunze de banan in mijlocul jungle, am avut parte de una dintre cele mai odihnitoare nopti din Laos.


Colectand lemn pentru adapost

Fiecare cu maceta lui

Cipri pe post de scara

Incepem asamblarea

Incet incet capata forma

Si acoperisul

Iaca e gata

Bambusul in care fierbe orezul

Si cel in care se face supa de bivol

Frigarui de bivol

Supa la sfarsit

Pofta buna
In timp ce stateam de vorba cu ghizii la o cafea/ceai in jurul focului, ne-au multumit ca am fost intelegatori cu ei si ne-au zis ca mai rar au turisti ca noi care nu se plang de mers pe jos atatea ore prin jungla si care nu se plang cand ceva imprevizibil apare in program. Noi la randul nostru ne gandeam ca la cat de bine ne-am simtit cu ei si la cat efort au pus in aranjarea taberei in nici un caz nu ne puteam plange pentru ceva anume. Este insa adevarat ca a fost o zi destul de grea pe care nu stiu cat de multi ar fi dus-o la capat cu succes iar la sfarsitul excursiei ghidul spunea ca probabil aia este prima dar si ultima data cand fac traseul ala la ei la agentie pt ca fiind atat de multe ore in prima zi de mers pana la apa va fi foarte greu de facut cu un grup normal. Noi am ajuns inainte de inserat pentru ca mergem destul de repede insa asta nu e valabil pentru tot turistul.

Dimineata am inceput-o cu o cafea bauta din ceasca mea de bambus, asteptand sa se faca omleta impachetata in frunze de banan. Interesant nu? Cati oameni crescuti la bloc de pot lauda cu asa ceva? Noi sigur ne vom lauda multi ani de acum inainte cu mini-aventura noastra.

Canile de cafea

Pregatind omleta

In fine...doar unii pregatesc omleta

Dupa ce am primit cafeaua

Si dovada

Oare sunt suficiente oua?

O leaca de verdeata

Si gata de pus la foc




Dupa micul dejun, ne-am facut bagajul si am plecat mai departe catre satul in care trebuia sa poposim in noaptea aia.
Hikingul de a doua zi a fost mult mai usor si mai relaxant decat cel din prima zi. Mai ales ca aveam o distanta mult mai scurta de parcurs asa ca ne-am permis sa fim mai lenesi si mai lenti. Totusi, pentru ca poteca era destul de abrupta si necuratata, uneori era destul de dificil de parcurs. Asta era inca un motiv pentru care ghidul a zis ca o sa recomande agentiei sa nu se mai faca traseul ala vreodata. Lui Cipri (care avea rucsacul mare in spate) I s-a parut destul de alunecos si periculos (cine ar vrea sa alunece in jungla aia si sa isi rupa piciorul?) deci a fost complet de accord cu ghidul. Eu care eram ca un fluturas fara greutate mare in spate si mai putin inalta decat Cipri am putut sa ma strecor mai usor pe poteca deci nu pot sa spun ca am aceleasi pareri. Mie mi s-a parut usor. Insa mi s-a parut usor pentru ca altii duceau greul.





Pentru pranz ne-am oprit intr-una din acela cabane pe care localnicii le au in campurile cu orez. Mai am facut asta si cu alta ocazie si in continuare mi se pare uimitor ca ai voie sa folosesti locul omului, sa faci foc in vatra lui, si sa stai la umbra pe prispa cabanei lui. Insa pentru un calator orice este permis se pare.


Cabana pentru pranz

Asteptand mancarea
Inca un ultim zvac si am ajuns in satul unde o sa stam peste noapte. Am gasit o familie la care sa stam. Am facut baie la rau asa cum face orice localnic. Si am plecat la dugheana din sat sa bem o bere asa cum face orice localnic. :)




Iar la dugheana din sat am dat peste niste oameni extraordinari. De fapt cred ca ar trebui doar sa spun laosieni si sa se inteleaga “oameni extraordinari” pentru ca sigur din ce am intalnit noi cele doua sunt sinonime. Gandul nostru era sa mergem sa luam o bere si sa ne intoarcem la casa unde aveam cazare insa odata ajunsi acolo nenea patronul nu ne-a mai lasat sa plecam si a durat multe beri pana in cele din urma rapusi de somn si foame ne-am indreptat catre casa. Asta in conditiile in care a trebuit sa negociem ceva cu nenea patronul si sa ii explicam ca nu putem dormi la el in noaptea aia pentru ca aveam deja promis in alta parte ca stam. Se vedea ca ii pare rau ca plecam. Si noua ne parea rau. Insa asa a fost sa fie si oricum am ramas cu amintirea unei seri frumoase in care jumatate de sat a trecut pe la dugheana sa schimbe doua vorbe cu cei doi albi care stau la bere.

Ca sa nu mai spun ca la un moment dat socrul patronului a venit vesel cica de la munca campului cu o sticla de Lao whisky pe care avea chef sa o imparta cu noi. Insa noi auzisem nu tocmai lucruri bune despre alcoolul local asa ca am ramas la berea sigura din sticla sigilata insa am raspuns cu placer la interogatoriul socrului legat de faptul ca suntem casatoriti dar nu avem copii. La un moment dat am fost intrebata daca pot avea copii atat de ciudat li s-a parut ca la varsta noastra si deja casatoriti de ceva timp nu avem urmasi inca. Probabil ca in Europa le-as fi raspuns intorcand spatele si plecand la o atat de mare dovada de intruziune in viata personala. Acolo insa stiam ca intrebarile sunt sincere nicidecum nu se vroiau bune de aratat cu degetul deci le-am raspuns la toate curiozitatile pe care le aveau.

In timp ce stateam la bere am vazut ca baietii familiei cu dugheana aveau niste peste de vanzare. Mi s-a parut asa de frumos faptul ca copiii isi faceau banii de buzunar prin munca lor (prindeau peste si apoi in vindeau pe marginea soseseli) incat i-am zis ghidului ca daca are chef de facut gratar cu peste in seara aia atunci noi luam pestele ala. S-a dus l-a verificat, l-a negociat si in felul asta am mancat peste la cina iar copiii au plecat bucurosi cu ceva bani in buzunar.



Inca o noapte de dormit busteam si a doua zi am plecat cu kayakul pe rau. Abia asteptam partea asta insa din pacate a fost destul de dezamagitoare pentru ca de curand s-a inceput contruirea unui nou drum spre Tailanda care trece fix pe langa raul unde mergeam noi cu kayakul. Pe unele portiuni inca te puteai bucura de o natura ca din povesti insa orea putin comparat cu portiunile in care tractoarele si buldozerele iti duduiau in cap. In mod clar as fi ales inca o zi in jungla cu dormit pe frunze de banana in locul mersului cu kayakul insa cum nu am stiut de dinainte am tarit cu ce am ales.

Buna dimineata

Per total o experienta foarte interesanta in care am invatat un pic din cum sa fii “self-sufficient” in jungla.  In mod sigur lasati acolo am muri de foame, sete si frig insa impreuna cu doi ghizi de incredere am fost pentru doua zile “oamenii muntilor”.