Monday, July 8, 2013

Despre Nong Khiaw


Spre marea mea surpriza (una neplacuta) fotografiile din cele doua zile petrecute in Nong Khiaw nu sunt puse pe Picasa deci am stat un pic in cumpana daca sa scriu postul asta sau nu. Intr-un final decizia a fost ca este pacat sa nu vorbesc despre locul asta pentru ca in mod surprinzator Nong Khiaw a fost localitatea nostra preferata din Laos.  Experienta elefantior din Luang Prabang si trekkingul in jungla de langa Luang Namtha au fost varfurile vacantei noastre laosiene insa luata ca localitate separata (nu impreuna cu activitatile din imprejurimi) Nong Khiaw este locul unde am mai fi stat multe zile si am fi lenevit pe terasa unui restaurant la o bere sau un suc de fructe in timp ce in jurul nostru nu se intampla niciodata efectiv nimic.  Pentru ca farmecul satucului asta mic este tocmai faptul ca e ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc imediat ce ai coborat din barca sau autobuzul ce te-a adus din Luang Prabang. Asta desi in ultimul timp lucrurile se schimba cu o viteza semnificativa pentru Laos: au aparut primele bancomate (sunt chiar doua bancomate, pe fiecare parte a raului), au aparut primele restaurant cu wifi si numarul hotelurilor si agentiilor turistice creste de la an la an. Cred ca acum sunt intr-un numar ce are doua cifre. J Doar nu va asteptati la turism in masa nu? De fapt cred ca eram vreo 50 de turisti care misunam prin sat in stanga si in dreapta in cautare de activitati sau de locuri cu vedere la rau pentru luat masa. Banuiesc ca nu trebuie sa mai spun ca fiind atat de “multi” turisti ajunsesem sa ne cunosteam deja (14 venisem cu aceeasi barca din Luang Prabang) si sa ne salutam pe strada si sa schimbam impresii la fiecare masa la care ne intalneam. Parca eram o mica familie.
In prima seara, dupa 10 ore petrecute pe o barca facuta pentru piticii din Alba ca zapada, am plecat cat ai bate din palme in cautarea unui loc in care sa ne facem plinul cu mancare buna si sa ne stavilim setea mai mult sau mai putin inchipuita cu niste Beerlao. In jumatate de ora citisem toate meniurile din sat si ne-am hotarat sa mergem la un restaurant care nu arata el cine stie ce dar care avea un meniu foarte frumos scris si cu multe detalii deci stiai ce mananci nu alegeai doar un numar dintr-un tabel Excel. Chelner la respectivul restaurant era un neamt care mergea in Laos an de an de vreo 5 ani. In fiecare an cate 3-4 luni. Si mereu in Nong Khiaw si mereu la aceeasi oameni. Era foarte bun prieten cu proprietarul restaurantului pe care il ajuta din cand in cand si care il gazduia cu drag de atatia ani.
Ne-am atasat de locul ala imediat si am petrecut multe ore stand de vorba cu patronal si cu neamtul calator in zilele ce au urmat. Nu mai imi aduc aminte cum se numea dar este vis a vis de restaurantul indian (singurul restaurant indian in sat). Atat de bine ne-am distrat acolo incat in ultima zi patronul a hotarat ca sunt de-a casei si m-a pus sa imi fac singura factura pe care sa o platesc. Am primit-o apoi cadou cu mesajul ca trebuie sa imi amintesc de Nong Khiaw ca locul unde relatia clien/prestator de sservicii nu este scortoasa ca in alte parti ci una de prietenie. Si cam asta era sentimentul pe care il aveam de fiecare data cand ajungeam la ei in gradina si ne asezam la masa si patronal cu o bere in mana venea la noi si se punea pe povestit despre una si alta.
Motivul pentru care am decis (pe vremea documentatului de pe internet) sa facem o oprire in satucul asta uitat de lume este de fapt un traseu de hiking numit “Cele 100 de cascade” care a fost descoperit in 2010 parca. Compania care are monopol pe traseul asta este Tiger Trail si in prima seara asta a fost de fapt prima noastra grija: sa ne rezervam un loc cu ei pentru ziua urmatoare. Poate ca in alte parti stresul de a mai gasi agentia deschisa la ora trzie la care am ajuns noi ar fi fost justificat. Insa in laos orice este posibil si orice este rezolvabil deci in nici zece minute eram deja parte din grup si cu toate informatiile primite. In dimineata urmatoare plecam cu o barca( iar barca stiu…), un ghid si inca 6 persoane catre satul de unde se incepea mersul pe jos.
Traseul celor 100 de cascade este fix ceea ce ii spune numele: un rau cu 100 de cascade “desi nu le-am numarat) pe care il urmezi mergand prin apa care iti ajunge cam pana la genunchi. Trebuie deci sa fii pregatit sa te uzi constiincios pana la piele. Nu este un traseu greu si este chiar relaxant sa mergi prin apa rece a raului. Ca sa nu mai spun ca este destul de amuzant sa faci pe Tarzan agatat de liane in timp ce excaladezi cascadele.
La intoarcerea de la balaceala ne-am oprit pentru un timp in satul de unde trebuia sa fim recuperati cu barca. Popasul a durat un pic mai mult decat se credea pentru ca barcagiul trecuse pe cealalata parte a raului sa doarma linistit la umbra. Pe partea nostra era prea soare.
Pana l-au trezit tipetele ghidului noi am avut timp sa ne bucuram de ospitalitatea satenilor care ne imbiau cu bere, lao whisky si fructe de tamarind. Probabil ca in orice alt loc din lumea asta s-ar fi gasit un om mai intreprinzator care sa deschida o dugheana ce vinde bere rece turistilor albi batuti de soare se se plimba prin jungla din imprejurimi. Numai in Laos oamenii prefer sa fie ospitalieri si prietenosi in loc de intreprinzatori asa ca berea sosea gratis si cu un zambet mare din partea celui care ti-o ofere. De fapt ni s-a explicat la infinit de catre diversi locanici ca in Laos cel mai intalnit mod de a petrece timpul liber este la o bere cu prietenii. Este practic sport national.
Evident ca seara ne-am petrecut-o la restaurantul nostru band bere si discutand cu neamtul si patronal laosian.
In mod normal planul era ca ajungem din Luang Prabang in Nong Khiaw in prima seara cu barca, apoi ziua urmatoare sa mergem la  de cascade iar in ziua de dupa sa calatorim intre Nong Khiaw si Luang Namtha. Dar in timp ce cautam informatii despre autobuzele ce merg spre Namtha am aflat ca exista si varianta de noapte asa ca am castigat o zi de plimbare in plus pe care am folosit-I mergand cu bicileta prin satele din apropiere unde am fost pe post de amuzament pentru copii care erau foarte jucausi la vederea albilor prafuiti.
 
PS: Cirpi ae acum sarcina de a cauta pozele prin diversele locuri pe unde s-ar mai putea gasi. sa speram ca le vom gasi si vom avea si dovezi vizuale pentru lauda de mai sus.

No comments:

Post a Comment