Friday, September 14, 2012

Armata de teracota


Motivul pentru care am venit in Xi’an nu a fost orasul in sine (desi plimbarea prin oras chiar ne-a placut foarte mult) ci pentru ceea ce se afla in imediata lui apropiere: Armata de teracota.
Am citit despre ea in cartile de istorie, am vazut documentare, am facut fotografii si articole, am auzit povesti si iaca a venit si timpul sa dau ochi in ochi cu celebrii osteni prospat scosi de sub pamant.
Exista nenumarete optiuni pentru a parcurge distanta de la oras pana la situl arheologic : poti lua un tur privat, unul public, poti inchiria o masina cu sofer, poti merge cu taxiul sau pur si simplu poti lua unul dintre foarte desele autobuzele turistice care pleaca de langa gara. La cat de multi turisti chinezi isi doresc sa viziteze locul asta, nici nu este de mirare ca orice forma de transport care iti trece prin cap, este cu siguranta posibila.
Noi, dupa ce am analizat bine oferta de preturi, am hotarat ca cel mai bine mergem cu autobuzul. Mai ales ca hotelul nostru era la doi pasi de statie.
Un lucru pe care l-am observat in China este ca atunci cand cineva iti explica ce traseu trebuie sa urmezi pentru a ajunge din punctul A in punctul B nu se foloseste de indicatii gen: faci stanga, faci dreapta etc. Ci iti spune sa mergi spre sud, apoi a doua strada la vest, apoi a enspea strada la est si tot asa. Pentru cineva ca mine ce nu are idee nici de unde rasare soarele, auzul indicatiilor cu puncte cardinale mi-a ridicat parul pe spate mai ceva ca motanului nostru Eloi cand il vede pe vecinul lui cainele lup. Dar foarte repede m-am prins ca strazile sunt in unghi drept deci este foarte usor sa te indrepti in directia care trebuie si ce este cel mai important : telefonul nostru are busola. Deci dintr-o data am devenit maestrii in ale descurcatului pe taramuri chinezesti (nu chiar maestrii ca tot ne-am ratacit in fiecare zi…dar rata succesului a crescut simtitor).
Evident ca si in Xi’an se aplica exact aceeasi regula si la hotel ne-au explicat foarte clar ca autobuzele pleaca de pe latura estica a garii. Chiar daca gara este imensa, folosind busola/telefon am ajuns imediat unde trebuie si intr-o clipita eram urcati in autobuz si plecati spre Armata. Autobuzele pleaca la intervale foarte mici de timp si practic nu astepti mai mult de 5 minute la coada.
Spre marea nostra uimire (ne asteptam ca macar aici sa fie altfel, fiind un loc atat de celebru) cei care umpleau autobuzele erau in continuare aproape numai chinezi si aproape deloc vestici. La dus am fost singurii vestici din autocar iar la intoarcere am fost vreo patru. Nici pana la sfarsitul excursiei nu mi-am dat seama de ce sunt atat de putini turisti straini in China. Sa fie oare pentru ca se sperie la gandul ca nimeni nu vorbeste engleza ? Sau pentru ca preturile sunt foarte departe de ceea ce gasesti in Asia de Sud-Est ? Sau pentru ca este atat de mare tara si bugetul iti explodeaza cand te apuci sa adaugi biletele de avion care sunt destul de piperate ? Sau poate sunt toate la un loc. Totusi mi se par mult prea putin turisti straini pentru o tara atat de bogata in obiective turistice.
Sa revenim totusi la calatoria nostra. Odata ajunsi la Armata de teracota am fost intampinati de cativa ghizi care isi ofereau serviciile si dupa o negociere foarte scurta am ales o doamna foarte simpatica ce a avut foarte mare rabdare cu noi si care ne-a dat destul de multe detalii interesante. Singura problema a fost tot cea de comunicare pentru ca de multe ori a trebuit sa o rugam sa repede si de trei ori, engleza ei fiind o lecuta mai greu de inteles, dar pana la sfarsit ne-am descurcat cu brio sa ne intelegem.
In general noua (mai mult mie) ne place sa luam ghizi cand vizitam astfel de locuri pentru ca asa cum e de asteptat (de gasesti un ghid bun) inveti destul de multe lucruri noi dar cel mai important auzi parerile unui om care a avut acces la alta informatie decat tine si care are de multe ori niste perceptii diferite asupra lumii si istoriei. Este un exercitiu foarte interesant si mai mult din punctul asta de vedere pretul platit pentru ghid mi se pare ca se merita cu prisosinta.
Pana in prezent au fost descoperite sapte gropi adapostind soldati, dintre care numai trei sunt deschise pentru public si sunt numerotate in ordinea descoperirii de la 1 la 3.
Turul nostru a inceput cu Pit Nr. 2, care este considerata de specialisti drept incinta cea mai spectaculoasa dintre cele trei. Motivele care stau la baza acestei idei sunt printre altele: formatiile de lupta mult mai complexe decat in Pit Nr. 1 si faptul ca soldatii sunt mult mai diversi (diferite forte armate). Estimativ se pare ca sunt peste 80 de care de lupta si peste 1300 de soldati si cai. Din punct de vedere al unui nespecialist ca mine Pit Nr. 2 este inca un mister si de aceea impresioneaza poate prea putin fata de Nr. 1. In prezent nu se lucreaza la escavarea si reconstruirea soldatilor, iar ceea ce vezi este situl arheologic in forma lui primara : cu soldatii inca acoperiti de pamant. Totusi chiar si fara sa vezi celebrele siruri de soldati (ca in Pit 1), simpla dimensiune a sitului arheologic este greu de ignorat. In plus faptul ca vezi cum arata « Armata de teractota » atunci cand e descoperita, te face sa intelegi cata munca este in spatele acestei reconstructii.
Pit 2

Un mare puzzle

Pit 2

Pit 2

Sirurile de soldati inca acoperiti de pamant

Soldati...in bucati
Tot in aceasta incinta sunt expuse cateva tipuri de soldati pe care ii poti admira de aproape si poti vedea cat de multa atentie pentru detalii a fost acordata atunci cand au fost faurite statuile.


General


Culoarea originala

Detaliile de pe pantof

Din Pit Nr.2, am trecut intr-o incinta mult mai mica dar extrem de importanta : Pit Nr. 3. Se pare ca aceasta incapere era centrul de comanda al fortelor armete si in prezent aici sunt expuse 68 de soldati, un car de lupta si patru cai.
Pit 3
A urmat apoi celebra Pit Nr. 1 cu sirurile de soldati pe care cu totii le-am vazut cu siguranta in sute de poze si filme. Nu o sa inteleg niciodata cum pt spune unii oameni ca nu este nimic impresionant la expozitia asta (am citit zeci de pareri de genul asta pe lonely Planet forum). Este adevarat ca nu este genul de explozitie ce te scoate din papuci de uimire prin felul cum sunt prezentate exponatele si nu de putine ori m-am gandit cum ar arata hangarele alea daca erau date in sarcina americanilor sau britanicilor. Insa  Armata de teracota in sine face cat o mie de idei traznite de marketing menite sa creasca interesul. Eu recunosc ca am stat minute in sir nemiscata cu ochii atintiti pe soldati si pe cai analizand fiecare detaliu in parte si incercand sa vad deosebirile si asemanarile si sa inteleg cum este posibil sa faci asa ceva si sa reziste atat timp. Este totusi o statuie de lut goala pe dinauntru care a stat atatea secole ingropata in pamant. Si desi sfarmata rezista si piesele pot si fuse cu migala la loc pentru a se infatisa in fata noastra in toata splendoarea lor.

Pit 1

Poze de turisti :)

Si perechea :)




Inca in lucru...
Dupa cateva ore de admirat statuile, am pornit incantati de ceea ce am vazut, spre casa.
Incercam sa mergem iar devreme la culcare pentru ca maine avem la 7.30 dimineata avion catre Lijiang.

Thursday, September 13, 2012

Xi'an

Dupa o calatorie cu trenul total lipsita de evenimente, am ajuns in zori de zi in cel de-al doilea oras din China pe care il vizitam: Xi’an.
Nu numai atunci cand calatoresc, sosirea intr-un loc nou imi creeaza o stare destul de inconfortabila. Nu imi place faptul ca nu reusesc sa ma orientez usor, ca nu cunosc strazile, ca nu cunosc mersul lucrurilor etc. In momentul in care ma cazez si cer ceva informatii la receptie si ma dumiresc cum ajung la principalele obiective turistice si am niste harti detaliate la indemana, incep sa ma relaxez si sa ma bucur de ceea ce am in jur. Insa primele momente intr-un loc nou imi sunt intotdeauna destul de antipatice.
Unul dintre tertipurile pe care le folosesc pentru a trece cat mai repede peste senzatia neplacuta de stinghereala creata de locul nou este sa aranjez un transfer de la gara/aeroport la hotel. Mai ales ca nu imi place deloc sa iau taxiul de la aeroport sau gara spre locul de cazare pentru ca de cele mai multe ori taximetristii din aceste locatii te privesc doar ca pe un « portofel umblator« si nu stiu cum sa profite mai tare de faptul ca inca nu te-ai dezmeticit bine si te pot pacali usor. Mai bine platesc mai mult si iau transferul asigurat de obicei de hotel decat sa iau taxiul sau sa ma invartesc aiurea schimband zece mijloace de transport in comun (daca este usor de ajuns cu transportul in comun il aleg pe acela insa in China am invatat ca nu exista zi fara sa te ratacesti si prima zi este chiar mai bogata in astfel de experiente J ).
Asa se face ca in momentul in care am fost contactata de cei de la hotel sa se ofere sa ne astepte (gratis) la gara in dimineata in care ajungem, am devenit pe veci fanul lor si mi-am dat seama a fugit pe apa sambetei obiectivitatea mea si ca ii voi place indiferent de ce s-ar intampla la cazare.
Din fericire insa nu a fost nevoie sa le iert nimic prin lipsa iar hotelul s-a dovedit a fi o alegere foarte buna asa ca il recomand cu mare caldura tuturor :


Camerele sunt foarte curate, foarte spatioase si cu niste bai destul de ciudate dar cu care ne-am mai intalnit si mai tarziu in China (peretele despartitor dintre baie si camera este din sticla deci vezi ce face persoana care probabil si-ar dori sa fie in intimitatea baii). Curtea interioara este extrem de frumoasa si iti poti petrece vremea jucand tenis de masa, mangaind pisicile sau pur si simplu lenevind cu o bautura in fata. Si nici restaurantul nu este mai putin de laudat. Am mancat la ei in fiecare zi si am ramas placut impresionati de ceea ce am incercat.
Restaurantul hotelului

Sa ne reamintim ca suntem la doi pasi de Armata de teracota


O lanterna cum mi-as dori si eu...

Dar destul cu laudatul si sa revenim la cum ne-am petrecut noi timpul in Xi’an.
Odata ajunsi la hotel, ne-am abandonat bagajele si am mers sa ne cumparam o tona de fructe de la un magazin din apropiere si sa incercam sa ne cumparam si o cartele telefonica. Evident ca pentru cartela telefonica am plecat caine sur la vanatoare fara nimic scris pe hartie de la hotel si ne-a fost imposibil sa mimam ca vrem o cartela telefonica de 100 RMN. Am facut noi ca toate maimutele vreo zece minute dar omul din partea cealalata a tijghelei nu schita decat amuzament la vederea semnelor nostre disperate. Asa ca am renuntat si am decis ca e mai simplu sa ne folosim de Skype si atat. Dar inca ma mai gandesc cum ar trebui mimata corect o cartela telefonica …..poate o sa am nevoie iar de asa ceva in calatoriile viitoare. Ar trebui sa se faca un studiu pe tema asta. Deci sa ii anuntam pe cercetatorii britanici sa ne ajute.
Dupa ce ne-am umplut stomacul cu fructe si am facut gimnastica de inviorare dand din maini la magazinul de telefoane, ne-am hotarat sa fim un pic sportivi si am mers pe zidul ce inconjoara orasul ca sa inchiriem o bicicleta si sa facem un tur de recunoastere.
Orase inconjurate de zid am mai vazut noi si prin Europa. Si de fiecare data mi-a placut plimbarea pe zid. A se vedea postul meu despre Romantic Road. Dar nimic din ce am vazut pana acum nu ne putea pregati pentru imensitatea de zid din Xi’an. Comparativ cu cei 12 metrii inatime, 12-14 metrii latime la varf si 14-18 metrii latime la baza ai acestui zid, ceea ce am vazut in Germania parea desprins dintr-un parc miniatural. Dar evident ca nu se putea face exceptie de la regula ca in China totul este imens. Totul este construit la alta scala decat suntem noi obisnuiti.
La intrare

Destul de lat zidul asta...

Si iaca suntem si sus

Un pic mai mare decat ce stim noi...

Cipri - mandru posesor de bicle

Eu in zbor pe bicicleta

O poza...cu smog...

Mai si cobori...

Aproape de final.

Dupa ce am depus atata efort pedaland pe zid nu puteam face altceva decat sa ne apucam de cautat mancare, asa ca incet incet ne-am deplasat catre Cartierul musulman unde strazi intregi pline cu magazine care mai de care mai diverse iti ofera tot ce ai putea visa.
Ne-am infruptat cu multa pofta din niste lychees si niste prajituri specifice (majoritatea cu o umplutura facuta din curmale) si am pornit mai departe la explorat.
Prin cartierul musulman

Prin cartierul musulman

Prin cartierul musulman

Prin cartierul musulman
Lychees

Prajiturici

Paine cu model

Fast food ...chinezesc

Oua de prepelita pe bat

O ceva...nu stiu ce...

Asta pare a fi untura dar nu sunt deoc sigura

Si ceva mai serios in cazul in care numai parjituricile nu sunt de ajuns.

Ne-am aruncat intr-un taxi si am pornit catre Big Goose Pagoda, care era trecut prin toate ghidurile drept cel mai important obiectiv turistic din oras. Si nu am fost deloc deceptionati de ceea ce am vazut.
Bog Goose Pagoda

Fantanile din fata pagodei

Vedere de aproape

Prin curtea pagodei.

Dupa ce am admirat pe saturate pagoda, am plecat sa cautam un taxi care sa ne duca inapoi la hotel. Problema este ca pentru a ajunge de la Big Goose Pagoda la 7 Sages (adica aproape de gara) ai de traversat tot centru orasului. Iar ora la care noi aveam aceasta dorinta era cea a unui trafic infernal pentru ca oamenii plecau de la munca spre casa. Asa ca nici unul dintre taximetristii pe care am reusit sa ii gasim liberi nu a vrut sa mearga in directia aia. Iar prin limbajul semnelor e mai greu sa fii atat de convingator incat sa ii schimbi hotararea unui om.
In ajutorul nostru a sarit o tanara foarte draguta si foarte cocheta si cel mai important vorbitoare de limba engleza care a decis sa ne ajute sa gasim un taxi sau macar un autobuz care sa ajunga unde vrem noi. Intr-o tara precum China, gasirea unui vorbitor de limba engleza este ca o mana cereasca. Ajutorul si prezenta unui astfel de om este cel mai nepretuit lucru la care ai putea avea acces pentru ca iti deschide usii si posibilitati nebanuite.
Si cum stateam noi de vorba cu ea, am ajuns sa spunem si de unde suntem : Romania. Si imediat o vedem ca se schimba la fata si ne spune (la fel de uimita cum am ajuns sa fim si noi imediat) ca ea studiaza in Romania si ca era de fapt doar in vacanta acasa in Xi’an.
Concluzia este ca indiferent cat de mare ti-ar pare lumea, tot nu este asa de mare pe cat crezi.
Nu numai ca am gasit o persoana care vorbea englea, dar am gasit o persoana care atunci cand nu oprea taxiul spune cate un: “Naspa” J
Am avut destul de mult de munca pentru a gasi un taximetrist dispus sa ne duca pana la gara, dar intr-un final am fost victoriosi. Si pentru a ne recompensa pentru reusita si pentru orele lungi de batut orasul in lung si in lat, ne-am rasfatat cu o masa copioasa la restaurantul hotelului si muuulte beri reci reci reci.
Ametiti de berile mai sus mentinate, ne-am retras destul de repede la culcare pentru ca maine ne asteapta inca o zi mare : mergem sa vedem Armata de teracota.

Wednesday, September 12, 2012

A treia zi in Beijing (Summer palace)

Iata-ne in ultima zi petrecuta in Beijing. In seara asta ne mutam cortul catre alte zari asa ca luam cu avant orasul in speranta ca vom reusi sa vizitam tot ce ne-am propus.
Si cum in zilele precedente am invatat ca nu poti castiga in lupta cu canicula si ca Beijingul chiar este mare, ne-am schimbat radical obiceiurile de calatorie si am facut un plan muuult mai relaxat pentru ultima zi.
Prin urmare traseul de astazi a inclus doar o vizita la palatul de vara si apoi o raita prin piata Tiananmen si pe mult prea celebra strada Wangfujing (Snack Street).
Dis de dimineata, proaspat refacuti dupa plimbarea de ieri de pe zid, am luat metroul si intr-o clipita…o clipita chinezeasca dureaza o ora J…eram la Palatul de vara.
In timp ce cautam intrarea in palat ne-am atasat din greseala unui grup imens de turisti chinezi ce se translatau ordonat catre o anumita directie. Atasare ce nu ne-a deranjat pe moment pentru ca ne-am gandit ca o sa ajungem la intrare. Insa dupa ce am mers vreo 15 minute ne-am trezit intr-o parcare de autocare si ne-am dat seama ca am urmarit grupul gresit J Nu ar fi putut trece o zi in China fara sa ne ratacim. Este deja parte din rutina zilnica.
Intr-un final am gasit si intrarea si am luat la pas marele complex turistic. Evident ca si aici esti efectiv sufocat de hoardele intregi de turisti chinezi, insa parca a fost mai suportabil decat la Orasul interzis. Nu imi este inca clar daca a fost mai suportabil pentru ca ne obisnuisem noi sau pentru ca suprafata era mai mare si turistii mai dispersati. Dar important este ca am fost mai putin intimidati de atacul umbrelatilor si ne-am bucurat mai mult de ceea ce aveam de vizitat.
Am luat la rand locatiile de vizitat si apoi ne-am plimbat si cu barcuta ca sa admiram locatia si de pe lacul Kunming si intr-un final obositi dar fericiti am plecat in cautare de mancare.

Long gallery


Detaliu pe Long gallery.

Si iar la deal...

Vedere cu lacul.


Detaliu de pe acoperis
Tower of Buddhist Incense

Si o vedere de sus

Pe malul lacului

Vedere de pe lac

Si cu zoom...dar si cu smog...


Marble boat

Si inca un podulet.

In cautare de umbra. (Seventeen arch bridge)
De la palatul de vara (de care cu greu ne-am desprins) am plecat catre piata Tiananmen unde am mai admirat inca o data celebra priveliste:

Si felul (extrem de atent si grijuliu) in care era curatat pe jos:

Si am pornit catre Snack Street.
Auzisem din diverse surse despre aceasta strada si mai mult curiozitatea de a vedea ce ii poate duce minte pe niste oameni sa vanda drept mancare, ne-a dus acolo. Stiam de la bun inceput ca nu vom incerca nici scorpionii, nici viermii, nici stelutele de mare ce tronau pe tarabele vanzatorilor, dar la aruncatul cu privirea nu aveam cum renunta.

Intrarea pe Snack street
Cu o zi inainte, ghida ce ne-a cundus la Marele zid ne-a explicat ca strada respectiva si ceea ce se gaseste de mancat pe acolo sunt mai mult pentru turisti. in nici un caz nu tot ceea ce se gaseste acolo se va regasi si pe farfuria unui chinez. Si ea personal spunea ca nu a mancat niciodata lighioanele ce ma puneau pe mine pe ganduri.
In timp ce chinezii intalniti in cale strambau din nas la ideea de scorpion pe bat, am vazut destul de multu turisti ce se infruptau din frigarui care mai de care mai ciudate.
Mancare pe saturate...pentru gaini probabil :)

In poza nu se vede cum gandacii inca mai miscau :)


De toate pentru toti.



In portii sau intr-o bucata?
O fi sau nu bun?

Cred ca v-am facut suficienta pofta de mancare asa ca inchei insiruirea de poze aici. pentru mai multe idei puteti cerceta pe indelete:
https://picasaweb.google.com/106330260297523109754/ChinaBeijing2012#

Era deja tarziu cand noi am terminat periplul printre macarurile exotice asa ca am fugit sa luam un taxi ca sa ajungem cat mai repede la hotel sa ne luam bagajele si sa ne indreptam catre gara. Insa nu mica ne-a fost uimirea cand am auzit preturile spuse de taximetristii din capatul strazii Wangfujing: 400-600 RMN pentru ceva ce in mod normal ar trebui sa platesti maxim 20. Si evident ca nici nu se uitau la tine daca le spuneai ca vrei sa puna aparatul de taxat. Probabil ca pe fruntea turistilor ce ies de pe Snack street scrie "prosti" si nu mi-am dat eu seama.
Dupa cateva incercari de acest gen am renuntat la ideea de taxi si am mers la metrou. A trebuit sa alergam un pic de la statie pana acasa dar cel putin nu mi-am facut nervi ca sunt iar vazuta ca un "portofel umblator".
De la hotel am luat un taxi pana la gara (taxi care a mers mai incet decat eu in maini pe o bicileta cu roti patrate) si apoi trenul catre Xi'an.
Despre calatoria cu trenul nu am prea multe de povestit pentru ca a decurs efectiv fara probleme. Am avut norocul sa avem locuri la "soft berth" (cumparate prin intermediul hotelului cu zece zile inainte) astfel incat nu am experimentat povestile de cosmar ale celor ce au calatorit cate 8-12 ore la "hard seat". Cuseta in care am fost noi era foarte curata, cearsafurile la fel, vecinii de pat foarte simpatici si foarte linistiti asa ca am reusit sa dormim foarte bine de la 10 seara pana la 7.30 dimineata cand aproape ca ajunsesem la destinatie.
Si cum ne-am odihnit bine toata noaptea, a doua zi am putut explora pe indelete si fara stres Xi'an-ul.
Dar despre asta in episodul viitor.